Dispută la nivel înalt între Blue Air şi ANPC: compania aeriană acuză de abuz în serviciu, în timp ce ANPC susţine că Blue Air vrea să iasă de pe piaţă

/
/
18 iul. 22
/

Săptămâna trecută am aflat că Blue Air a fost amendată de ANPC cu suma de 2 milioane de euro, aceasta fiind cea mai mare amendă dată vreodată unui operator economic. De la această decizie şi până la scandal nu a fost decât un pas.

În prima parte a acestei zile Blue Air a revenit cu un comunicat destul de dur la adresa ANPC. Compania aeriană a anunţat că va contesta în instanţă amenda de 2 milioane de euroavând în vedere caracterul profund ilegal și discriminatoriu al acestuia (procesul verbal), urmând ca până la momentul la care justiția va pronunța o sentință definitivă asupra cererii noastre, să nu mai comentăm în niciun mod această speță.”

Compania a continua acuzele şi a afirmat că “în opinia noastră, există indicii temeinice privitoare la săvârșirea de către funcționarii ce au întocmit și semnat respectivele documente, a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297, alin. 1, Cod Penal.”

Blue Air a venit cu mai multe menţiuni, unele pe care le puteţi găsi detaliate în acest articol. O informaţie mi-a atras atenţia şi anume că “pasagerii rămași de despăgubit la acest moment reprezintă 1,97% din totalul pasagerilor transportați de Blue Air în perioada Martie 2020 – Iulie 2022”. În procente pare puţin, în realitate vorbim de zeci de mii de oameni ce îşi aşteaptă returnarea biletelor.

La scurt timp de la apariţia acestor declaraţii, Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, a ţinut o conferinţă de presă în care a răspuns în termeni la fel de duri celor de la Blue Air. Acesta a afirmat că „Blue Air de mult lua în calcul ieşirea de pe piaţă. Conform deciziei ANPC, ei trebuie să dea banii înapoi consumatorilor şi să le plătească despăgubiri în termen de 10 zile de la primirea procesului verbal, însă trag de timp. Nu au venit să îl ridice, aşa cum era normal. Noi am trimis procesul verbal prin poştă, cu confirmare de primire, iar acum aşteptăm să se întoarcă refuzul de primire.”

Preşedintele ANPC a transmis şi că sunt şanse foarte mici ca oamenii păgubiţi să îşi mai primească banii înapoi, în contextul în care Blue Air nu îşi plăteşte nici proprii angajaţi: „Am primit mailuri de la angajaţi ai Blue Air care ne spun că nu şi-au mai primit banii de trei luni şi ne spun «de unde să dea banii clienţilor dacă nici nouă nu ne dau».” Toate informaţiile oferite de Horia Constantinescu le găsiţi în acest articol.

Ca un rezumat la tot ce am scris aici, putem spune că Blue Air trece prin clipe foarte grele ale existenţei sale, iar riscurile sunt majore. Problema este că nu doar Blue Air a anulat mii de zboruri, ci şi alţi operatori (low-cost în special). Aceştia de ce nu sunt amendaţi ? Revin imediat cu explicaţia într-un alt articol.

Categorii: Diverse
Cuvinte cheie: amenda, ANPC, aviatie, Blue Air
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Au fost anunţate premiile Zmeura de Aur 2026 (care este cel mai prost film al anului?)

Pe 15 martie 2026 (adică peste doar câteva ore) va avea loc a 98-a ediţie a premiilor Oscar, eveniment ce se va organiza la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

Investiţiile făcute în inteligenţa artificială obligă gigantul american Meta (Facebook, Instagram, WhatsApp) să concedieze un număr record de angajaţi

Companiile tech din întreaga lume pregătesc concedieri pe bandă rulantă, iar asta nu ştiu dacă mai reprezintă o surpriză pentru cineva, în contextul în care inteligenţa artificială se dezvoltă rapid.