Doar 0.5% dintre smartphone-urile cu Android rulează 8.0 Oreo

/
/
12 dec. 17
/

Versiunea Android 8.0 Oreo a fost lansată oficial în luna august a acestui an şi chiar dacă de atunci au trecut aproximativ 4 luni, la ora actuală în lume doar 0.5% dintre smartphone-uri beneficiază de aceasta (tot 0.5% telefoane utilizează versiunea Ice Cream Sandwich anunţată în urmă cu mai bine de 6 ani).

În luna decembrie 2017 cele mai multe device-uri Android sunt cu 6.0 Marshmallow (29.7%), la mică distanţă regăsim terminalele cu 5.0 / 5.1 Lollipop (26.3%), iar podiumul este completat de 7.0 / 7.1 Nougat (23.3%). Există doar două versiuni aflate în creştere (Nougat şi Oreo), toate celelalte pierzând procente importante de la lună la lună.

Fragmentarea software rămâne în continuare unul dintre elementele slabe ale sistemului de operare dezvoltat de Google. Dacă iOS 11 este prezent deja pe 60% dintre device-urile Apple, Android 8.0 Oreo abia dacă trece de pragul a 0.5%. Ştiu că această statistică este prea puţin importantă, însă se poate observa clar interesul producătorilor de a-şi updata smartphone-urile la cele mai noi versiuni software.

Sursa: developer.android.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Gata distracţia, Google blochează redarea YouTube în fundal prin intermediul browserelor mobile (Brave, Vivaldi, Samsung Internet etc.)

Google continuă strategia agresivă de a reduce opţiunile de acces la diversele facilităţi ce se regăsesc în pachetul de bază YouTube Premium, iar mai nou aflăm despre o altă schimbare în acest sens.

Primul automobil Toyota ce poate fi blocat, deblocat și pornit cu Samsung Wallet din ianuarie 2026

Samsung Wallet are și funcția de blocare, deblocare și chiar pornire pentru un automobil, iar din ianuarie 2026 pe listă au intrat și vehicule Toyota.

Google Translate devine ajutorul ideal prin integrarea în timp real cu funcţii Google Gemini

Barierele lingvistice au ajuns aproape inexistente în prezent, asta desigur dacă ai la tine un smartphone conectat la internet (şi cum mai toată lumea are aşa ceva, treaba pare destul de simplă).