Galaxy Z Fold5 și Z Flip5 – pas în față sau bate Samsung pasul pe loc?

27/07/2023

Au fost lansate Galaxy Fold5 și Flip5. Sunt cele mai bine vândute smartphone-uri pliabile din România și nu numai. Compania sud-coreeană a deschis o nișă pe care și alte companii au intrat în ultima perioadă.

O să fac o scurtă introducere și amintesc de faptul că în perioada antebelică era un partid românesc numit Partidul Conservator. Sistemul de vot era cenzitar, votau doar cei ce treceau un anumit prag de venit anual. Partidul Conservator era al boierilor, al celor cu moșii etc. Politica lor de dezvoltare era politica pașilor mărunți. Ei spuneau că nu trebuie să adoptăm modele din vest că România se pretează la o dezvoltare treptată, în formă proprie etc. După Primul Război Mondial a apărut votul universal și la noi, iar PC-ul a trecut în desuetudine.

În ultima vreme, pe segmentul de smartphone-uri de orice fel mi se pare că avem așa o politică a pașilor mărunți, iar pe anumite zone de preț se face chiar și un fel de retrogradare. Am scris pe aici 🔗.

Am putea spune că Samsung este cel ce stabilește normele pe segmentul pliabile. Totuși, Fold5 și Flip5 sunt un timid pas în față, din prea multe puncte de vedere nu aduc mai nimic nou.

Noutățile aduse de Z Fold5: 

Samsung Galaxy Z Fold5
  1. Qualcomm Snapdragon 8 Gen2. Este hardware-ul integrat pe Galaxy S23 Ultra, S23 Plus etc. Au făcut câteva modificări interne și înțeleg că ar livra un plus de performanță pentru o perioadă mai lungă de timp pentru că au acomodat o cameră de vapori mai mare.
  2. Balama nouă ce permite închidere perfectă a ecranului când este pliat. A fost nevoie ca Samsung să treacă prin 4 generații până a ajuns la acest deziderat. Concurența deja avea balamale ce permit asta de o bună perioadă de timp. Mă rog, este o schimbare față de generație trecută și trebuie notată.
  3. Cântărește cu 10 gr. mai puțin. Galaxy Z Fold4 atinge 263 gr., iar Z Fold5 oprește acul cântarului la 253 gr. Dimensiunile sunt de 154.9 x 129.9 x 6.1 mm când este deschis vs 155.1 x 130.1 x 6.3 mm la Z Fold4, iar când este pliat are 154.9 x 67.1 x 13.4 mm vs 155.1 x 67.1 x 14.2 – 15.8 mm. Avem un telefon cu puțin mai compact.
  4. S Pen Fold Edition adus într-o ediție nouă, mai compact și mai subțire față de generația precedentă. Este și o carcasă dedicată denumită Slim S Pen Case (diferențe mici față de o carcasă normală și poate antama și stylus-ul).

Noutățile aduse de Z Flip5: 

Samsung Galaxy Z Flip5
  1. Balama ce se închide perfect și nu lasă spațiuHuawei P50 Pocket făcea asta în…, 2021. În sfârșit am putea spune că Samsung a rezolvat o problemă ce devenise meme pe la prezentările competitorilor. Acum fie vorba între noi, cred că vânzările lui Flip sunt dorite de către orice companie cu un astfel de produs în ofertă.
  2. Qualcomm Snapdragon 8 Gen2. Se face pasul către cel mai nou chipset de la Qualcomm, iar configurațiile ca RAM și stocare încep de la 8 GB RAM și 256 GB RAM și ajung până la 8 GB RAM și 512 GB stocare;
  3. Mai subțire când este pliatZ Flip 4 are 84.9 x 71.9 x 15.9 – 17.1 mm când este pliat, iar  Z Flip5 atinge 85.1 x 71.9 x 15.1 mm. Greutatea rămâne neschimbată, 187 gr.
  4. Flex Windows / display-ul extern este mai mare față de cel de pe Z Flip4 și permite interacțiunea cu widgeturi (OPPO a venit cu o abordare similară la Find N2 Flip). Înțeleg că poți aduce și YouTube sau Google Maps aici, așa cum ne-a obișnuit RAZR 40 Ultra unde pe display-ul extern poți aduce aproape orice aplicație. Display-ul extern de pe Z Flip5 este de 3.4 inci cu rezoluție 720×748 pixeli și este protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass Victus 2 vs 1.9 inci la generația anterioară. Poți răspunde și la mesaje, este emulată o interfață qwerty touch.

De aici și întrebarea mea.

Nu avem nicio noutate la nivel de:

🔵 Design (în afară de faptul că acum se închid perfect și nu lasă spațiu);

🔵 Cameră foto și video. Mi se pare că atunci când ceri +6000 lei pe un smartphone, chiar și unul pliabil, trebuie să oferi ce ai mai bun în gamă. Z Flip5 și Z Fold5 au fix același ansamblu de senzori precum la generațiile trecute;

🔵 Baterie. Capacitatea acumulatorilor rămâne la fel, iar tipul de încărcare identic. Alte companii reușesc să vină cu pliabile mai compacte, dar și cu baterii mai mari și cu tehnologii de încărcare mai sprintene;

🔵 Preț mai mare față de generația precedentă. Z Fold4 și Flip4 au venit cu discounturi generoase și oferta mi se părea atractivă la momentul respectiv. Acum se oferă stocare dublă, dar prețul tot mi se pare ceva cam ridicat.

Putem extinde discuția în secțiunea de comentarii. Astăzi vor fi publicate materialele de tip hands-on realizate de către Darius de la sesiunea organizată local. Până la urmă contează doar opinia celor interesați să cumpere, iar dacă politica pașilor mărunți se va dovedi de succes, va merge cu siguranță mai departe. Dacă nu, vor încerca să schimbe ceva. Nu degeaba este Samsung pe primul loc în materie de vânzări de smartphone-uri, mereu au cules feedback și l-au implementat.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.