Huawei Watch 4 Pro Space Edition – review

10/05/2024

Gama dispozitivelor Huawei de tip wearables este foarte diversificată și cu toate acestea compania chineză alege să adauge constant noi și noi produse. Cele mai recente astfel de gadgeturi sunt Huawei Watch Fit 3, pe care îl vom prezenta pe larg într-un review separat, și Huawei Watch 4 Pro Space Edition, pe care îl „tranșăm” aici.

Ca să nu existe neînțelegeri, trebuie specificat de la bun început că Space Edition nu este un cu totul alt ceas, nici măcar în seria Huawei Watch 4 Pro nu vine cu diferențe majore. Da, sunt îmbunătățiri, însă marile deosebiri se fac la partea de design, construcție și materiale. Și din punct de vedere software avem o cu totul nouă ediție Harmony OS, dar aici nu aș putea spune că celelalte ceasuri Huawei Watch 4 și Watch 4 Pro nu au ajuns și ele, prin update, la aceeași versiune, despre care vorbim mai detaliat la capitolul dedicat. Deocamdată începem cu specificațiile, ca de obicei.

Specificații smartwatch Huawei Watch 4 Pro Space Edition

Date tehnice

Smartwatch
Huawei Watch 4 Pro Space Edition
EcranTouchscreen AMOLED LTPO circular de 1.5 inch, rezoluție 466 x 466 pixeli, densitate 310 ppi
Sistem de operareHarmony OS 4.2.0
ConectivitateeSIM 4G LTE, Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth 5.2, NFC, GPS dual-band, microfon, difuzor
Senzoriaccelerometru, giroscop, compas, senzor optic pentru ritm cardiac, senzor de lumină ambientală, barometru, senzor de temperatură, senzor EKG, senzor de adâncime
Alte informațiiprotecție din sticlă safir pentru ecran, carcasă spate ceramică, corp ceas din titan aerospațial acoperit cu strat DLC - Diamond-Like Carbon, etanșeitate 5 ATM (scufundare liberă până la 30 metri adâncime)
Bateriecapacitate necunoscută
autonomie tipică de 4.5 zile, 12 zile autonomie tipică cu mod Ultra-long Battery Life și până la 21 zile cu mod Ultra-long Battery Life în anumite condiții
Dimensiuni49.1 x 49.1 x 12.9 mm (doar corp, fără curea)
Greutate68 grame - corpul ceasului
46 grame - brățara din titan
114 grame - ceas cu brățara din titan

Review video

httpvh://youtu.be/W11lZBe0PEI

Pachet, design și construcție

Huawei Watch 4 Pro Space Edition
🔺Toate detaliile sunt executate cu mare finețe, iar asta face din acest ceas unul cu adevărat special.

La mine a ajuns o versiune de test a Huawei Watch 4 Pro Space Edition, una pe care însă am primit-o în cutia de retail, care conținea întocmai accesoriile pe care le va primi orice client. Vorbim despre câteva zale suplimentare pentru brățara din titan, de încărcătorul wireless cu prindere magnetică pe ceas și care are mufă USB-A la capăt, despre un ghid de pornire rapidă și despre certificatul de garanție:

Primul lucru care mi-a atras atenția la Huawei Watch 4 Pro Space Edition este culoare acestuia. Este un gri închis, chiar aproape negru, pe care unii îl denumesc Gunmetal Grey. Aici avem denumirea deloc specială „Grey” pentru această nuanță, dar asta fiindcă ceasul în sine este special.

Așadar, vedem un gri închis și câteva accente de roșu, cu unul mai închis pe rama din jurul ecranului și cu altul o idee mai aprins care apare ca o fâșie subțire pe butonul tip coroană, adică cel de sus, de pe laterala din dreapta a ceasului.

Recunosc că mie mi-a plăcut această combinație, mai ales când alegi fața de ceas numită Laval, exclusiv disponibilă pentru Huawei Watch 4 Pro Space Edition, cu care roșul nu doar că se asortează perfect, dar cu care se face o trecere naturală de la ceea ce este afișat pe ecran la rama din jurul display-ului. Aș putea vorbi puțin mai mult aici despre această față de ceas, fiindcă, până la urmă, ține mult de partea de design și integrare, să zicem. 

Ei bine, fața de ceas Laval vrea să facă trimitere la sistemele de propulsie ale navetelor spațiale, la acele conuri prin care ies flăcările rachetelor ce trimit naveta departe de Pământ. Mai mult, în partea de jos a ecranului apare o planetă, care standard este Marte, dar care poate fi schimbată prin simpla rotire a butonului coroană. Astfel faci trecerea pe la Pământ, Jupiter, Saturn și altele, iar dacă atingi aceste planetele vor ocupa aproape tot ecranul:

Mai mult, poți roti aceste planete pe toate axele pentru un spectacol cu adevărat interesant. Cel puțin mie așa mi s-a părut.

Mai este o altă față de ceas care este oferită exclusiv pentru Huawei Watch 4 Pro Space Edition. Este vorba despre Star Explorer, o față de ceas pe care poți alege să pui una dintre cele 12 constelații astrologice care sunt corespondente celor 12 semne zodiacale. Din nou o abordare care aduce în prim-plan factorul Space, așa cum o face, de fapt, și materialul utilizat pentru construcția carcasei.

Este în mare același titan de grad aerospațial care se regăsește și pe oricare alt Watch 4 Pro, cu diferența că la Space Edition acest aliaj vine acoperit cu DLC, adică cu Diamond-Like Carbon. Vorbim despre un strat de protecție care era și încă este folosit și la unele ceasuri clasice din zona high-end.

Materialele speciale continuă cu ceramica nanocristalină ce acoperă rama din jurul ecranului, cea care vine în culori de negru și roșu, care sunt obținute printr-un proces chimic de co-calcinare. Pentru a reda acel roșu intens, Huawei a încorporat un element din pământuri rare ceria în timpul procesului de sinterizare a ceramicii nanocristaline roșii. Apoi, prin aplicarea unor anumite straturi în procese extrem de complicate, pe care recunosc că nu le-am înțeles din ghidul pus la dispoziție de Huawei, cele două culori fuzionează atomic la nivel molecular. 

Ecranul ceasului este protejat de sticlă safir ușor bombată, foarte ușor, în timp ce spatele este din ceramică, care va rezista foarte bine în timp în fața zgârieturilor.

Brățara este ușoară, dar solidă. Lungimea sa poate fi ajustată spre a se potrivi la încheieturi cu circumferința de la 140 – 210 mm.

Scoaterea sau adăugarea zalelor se face facil, la fel și brățara se atașează sau se desface imediat de pe ceas, la nevoie. Cu toate acestea, prinderea este zdravănă, nimic de obiectat aici.

Construcția este una dintre cele mai bune pe care le-am întâlnit la orice smartwatch, foarte aproape sau chiar la fel cu ceea ce descoperit la Huawei Watch Ultimate și la Ultimate Design. Totul se simte foarte solid asamblat, iar finisările de detaliu sunt la nivel de artă, cele mai mici însemne și gravuri arată excelent oricât de atent și de aproape le-ai analiza. Huawei Watch 4 Pro Space Edition este un smartwatch premium, chiar nu îl pot vedea altfel.

Ecran și sunet

🔺Ecranul AMOLED este unul pe care îți face mare plăcere să-l privești cu fiecare ocazie.

De aici înainte, prezentarea lui Huawei Watch 4 Pro Space Edition pate fi aproape identică cu ceea ce am scris și la versiunea „normală” de Watch 4 Pro. Diferențele de ordin hardware, tehnic să le spun, aproape că nu există, față de ceea ce am descoperit la partea de design și construcție.

Avem același display circular AMOLED LTPO care recunoaște atingeri și care arată foarte bine oricum l-ai privi. Adică, avem rezoluție înaltă, ce duce la o densitate a pixelilor bună, de 310 ppi, luminozitate maximă suficientă în orice fel de condiții de folosire, chiar și în bătaia directă a soarelui, și culori vivide, plăcute.

Sunetul, cel redat prin difuzorul integrat în ceas, este bun, dar nu neapărat de top. Calitatea este mai mult decât acceptabilă pentru un smartwatch, iar volumul maxim cel puțin decent, chiar dacă în medii zgomotoase vei avea mici dificultăți în a auzi perfect ceea ce-ți transmite partenerul de discuții în cazul unui apel telefonic preluat prin ceas.

Hardware, sistem de operare, aplicații și funcții

🔺Harmony OS rulează aproape impecabil mereu, dar aplicațiile cu adevărat utile pe care le poți instala din magazinul dedicat nu sunt prea multe.

Nici aici nu s-au făcut schimbări, cel puțin nu din ceea ce am găsit eu ca informații oficiale. Hardware identic, cel mai probabil, numai la software am găsit o nouă versiune a sistemului de operare Harmony OS. La Watch 4 Pro era vorba despre varianta 3.1.0, în timp ce la Huawei Watch 4 Pro Space Edition avem deja 4.2.0. Cum am spus și în introducere, nu am idee dacă între timp și celelalte versiuni Watch 4 Pro au primit update spre aceeași ediție Harmony OS.

Cert este că la nivel de interfață și la modul cum se mișcă totul prin aceasta nu am găsit modificări notabile, ca să nu zic nimic nou.

Interfața sistemului de operare Harmony OS 4.2.0 de pe Huawei Watch 4 Pro Space Edition:

Se pare totuși că avem totuși ceva îmbunătățiri la partea de monitorizare a activităților fizice și, mai ales, la monitorizarea sănătății. Noua tehnologie Huawei TruSeen 5.5+ se pare că aduce o acuratețe cu 15% mai bună pentru măsurătorile SpO2, dar și mai multă precizie pentru măsurarea ritmului cardiac, determinarea temperaturii pielii, monitorizarea somnului (de acum cu monitorizare a respirației din timpul somnului), analiza EKG și altele.

Totodată, prin Health Overview 2.0, Huawei Watch 4 Pro Space Edition poate emite un raport complex de sănătate care ține cont de 9 indicatori, dintre care doi complet noi: analiza aritmiei de puls și respirația din timpul somnului. În plus, pot fi adăugate date de la alte dispozitive, precum cântare inteligente, de exemplu. Toate datele sunt adunate laolaltă și afișate sub forma unor grafice simplu de înțeles și care prezintă inclusiv modificările în timp.

Pe partea de fețe de ceas, din nou foarte bine, fiind disponibile peste 40.000 în Huawei Watch Face Store din care să alegi. Evident că nu le-am numărat, dar atât anunță Huawei că sunt în total, multe fiid disponibile gratuit spre instalare.

Nu trebuie să uităm de aplicația Huawei Health, care este disponibilă atât pentru dispozitivele cu Android (de la 8.0 și mai noi) și pentru cele care rulează iOS (de la 13.0 și mai recente).

Capturi de ecran din aplicația Huawei Health pe Android 14 pentru Huawei Watch 4 Pro Space Edition:

Conectivitate

Huawei Watch 4 Pro Space Edition
🔺Principalul punct de atracție de aici este suportul pentru eSIM, în timp ce NFC-ul nu are utilitate la noi în țară, plățile contactless nefiind active.

Nici aici nu s-au modificat multe la Huawei Watch 4 Pro Space Edition față de frații din serie. Poate cel mai important este suportul eSIM, care permite să folosești ceasul de sine stătător pe post de telefon și care Îți aduce conexiune de date fără să fie nevoie de telefon conectat și fără Wi-Fi la dispoziție. Bluetooth este la locul lui, cum este și localizarea prin GPS de tip dual-band, la fel și NFC. Este drept că pe cel din urmă nu îl poți folosi în țara noastră, fiindcă nu există suport pentru plăți contactless din partea Huawei.

Autonomie

Huawei Watch 4 Pro Space Edition
🔺Cu autonomie de circa 4 – 5 zile la utilizare normală, Watch 4 Pro Space Edition nu bate recorduri, dar nici nu se face de râs.

Nu am găsit informații oficiale despre capacitatea bateriei integrate de Huawei Watch 4 Pro Space Edition, cum nici la celelalte Watch 4 Pro nu am găsit. Însă, duratele de folosire între încărcări pe care le anunță producătorul sunt aceleași, anume 4 zile și jumătate la o utilizare normală, cu până la 12 și chiar până la 21 de zile prin folosirea modului Ultra-long Battery Life și multe dintre funcții folosite doar ocazional.

Din testele mele, am prins 5 zile de autonomie la o folosire normală spre intensivă, dar fără a avea conexiunea de date eSIM activă. Așadar, cu aceasta activă este posibil să vedem o reducere a autonomiei, care eu estimez că oricum nu va scădea la mai puțin de 3 zile.

Preț

Smartwatch Huawei Watch 4 Pro Space Edition – 3.299 de lei în magazinul oficial Huawei România. Până la 21 mai 2024 rulează o campanie promoțională care aduce cadou o pereche de căști Huawei FreeBuds 5i oricărui client care comandă un Huawei Watch 4 Pro Space Edition (preț și ofertă valabile la data publicării acestui review). 

Huawei Watch 4 Pro Space Edition
4.2 / 5 Gadget Score
Pro
  • design special, construcție de top, la cele mai înalte standarde calitative, atât ca asamblare, cât și ca finisări de detaliu și, mai ales, ca materiale;
  • etanșeitate 5 ATM ce permite inclusiv scufundări libere la adâncimi ale apei de până la 30 metri;
  • ecran de foarte bună calitate;
  • sistemul de operare Harmony OS rulează excelent mai tot timpul și are o interfață bine pusă la punct (vezi și puncte contra);
  • conectivitate extins- - eSIM, Wi-FI, GPS dual-band și NFC (vezi și puncte contra)
  • printre cele mai multe și mai exacte funcții de măsurare, monitorizare și analiză a activităților fizice și a stării de sănătate.
Contra
  • lista cu aplicații ce pot fi instalate din AppGallery direct pe ceas nu include prea multe cu adevărat folositoare;
  • deși există NFC, nu este disponibilă plata contactless în țara noastră.
Concluzii

Huawei Watch 4 Pro Space Edition este cu adevărat un smartwatch special, unul care face parte fără discuție din categoria celor premium. De fapt, prin design, construcție și materiale, precum și prin detalii, care țin inclusiv de partea software, se detașează Huawei Watch 4 Pro Space Edition de orice alt smartwatch, inclusiv de celelalte din seria Watch 4. Dacă îți place ceasul în această ediție specială și dacă ți-l permiți, atunci merită să-l ai în vedere pe Huawei Watch 4 Pro Space Edition, care reprezintă o investiție pe termen lung, din punctul meu de vedere.

Design
Hardware
Software
Autonomie
Pret / Specificatii

Huawei Watch 4 Pro Space Edition a fost testat timp de 7 zile și a fost returnat. Întreg conținutul acestui review aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.