Arhiva

Tehnologia din zilele noastre avansează atât de repede, încât de multe ori nu apuci să te obişnuieşti bine cu tehnica actuală, că apare imediat alta nouă care necesită timp din partea noastră să o înţelegem.

Aşa începe povestea şi cu noul sistem de retragere a banilor din bancomat. La început au fost cardurile normale, apoi cele cu cip, iar acum compania NCR a anunţat dezvoltarea unui sistem care îţi va permite să scoţi banii de pe card cu ajutorul smartphone-ului. Sistemul se numeşte NCR Mobile Cash Withdrawal si permite telefoanelor să comunice cu bancomatele cu ajutorul unei aplicaţii. Astfel, utilizator deschide aplicaţia de pe telefon, scanează codul QR de pe bancomat (asta înseamnă ca telefonul trebuie să aibă neapărat cameră foto + internet), introduce parola şi suma dorită, iar în final bancomatul îi va elibera banii şi pe ecranul telefonului va apărea o chitanţă electronică.

Se pare că noile bancomate vor fi introduse începând cu anul viitor, iar aplicaţiile pentru acest sistem vor fi prezente pe toate sistemele de operare disponibile pe smartphone-uri, începând cu Android, iOS, Bada şi terminând cu Windows sau chiar Tizen.

#

Sursa: phandroid.com