iPhone 18 Pro ar putea avea în toamnă un preţ de plecare cu 300 de dolari mai mare decât a avut iPhone 17 Pro anul trecut

Smartphones
/
/
20 iun. 26
/

Apple este lovită serios de preţurile uriaşe practicate de producătorii de semiconductori, iar o analiză recentă ne arată că iPhone 18 Pro ar putea avea în toamă un preţ de plecare cu 300 de dolari mai mare decât a avut iPhone 17 Pro în 2025.

The Wall Street Journal a făcut recent un calcul bazat pe estimările companiei de cercetare Tech Insights, iar toate cifrele indică această scumpire majoră:

  • preţul plătit de Apple pentru memoria de 12 GB RAM de pe iPhone 17 Pro a fost în 2025 de 39 de dolari, iar aceeaşi memorie pentru iPhone 18 Pro ar putea costa 145 de dolari (de aproape 4 ori mai mult);
  • preţul plătit de Apple pentru stocarea de 256 GB de pe iPhone 17 Pro a fost în 2025 de 13 dolari, iar aceeaşi stocare pentru iPhone 18 Pro ar putea costa 51 de dolari (tot de aproape 4 ori mai mult).

La nivel general, costul de fabricare al unui iPhone 17 Pro a fost de aproximativ 582 de dolari, iar pentru iPhone 18 Pro se estimează unul de 726 dolari (adică o creştere de aproape 25%).

Ţinând cont că Apple practică o marjă brută medie de profitabilitate de vreo 47%, asta ar însemna că pentru a o menţine, viitorul iPhone 18 Pro ar trebui vândut cu minim 1371 dolari. În acest cost nu a fost luat în calcul o eventuală generaţie nouă de senzori foto, aspect care ar mai ridicat puţin preţul.

Rezumând tot ce am zis mai sus, dacă iPhone 17 Pro a avut anul trecut un preţ de plecare de 1099 dolari, iPhone 18 Pro are şanse reale să pornească de pe la 1399 dolari (creştere de 300 de dolari). Desigur că Apple ar putea să îşi mai reducă din marja de profit pentru a lansa smartphone-ul la 1299 dolari, însă rămâne de văzut ce decizie va lua mărul muşcat.

Categorii: Apple
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: iPhone 18 apare în primele imagini clare

Lansarea oficială a modelului standard iPhone 18 este vehiculată abia pentru primăvara anului 2027, însă primele schițe și presupuse machete au început deja să circule online. Cea mai vizibilă schimbare se anunță la nivelul modulului foto de pe spatele telefonului, zonă pe care Apple pare pregătită să o redeseneze.

Cât costă iPhone Duo la precomandă prin eMAG?

S-au deschis precomenzile pentru primul pliabil al companiei americane. iPhone Duo a aterizat în oferta eMAG, iar toate detaliile sunt în rândurile următoare.

Apple TV 4K (2026) – performanţă de top, inteligenţă artificială din belşug şi preţ de smartphone

Apple a prezentat oficial noua generație Apple TV 4K (2026), aducând upgrade-uri substanțiale pe partea de procesare, integrare smart home și inteligență artificială. Cu toate acestea, dincolo de procesorul A19 rapid și noile funcții Siri AI, atenția tuturor a fost atrasă de preţul extrem de ridicat.