Lufthansa, cea mai mare companie aeriană europeană, avertizează că ar putea apela la procedura de insolvenţă

/
/
18 iun. 20
/

Lufthansa, cea mai mare companie aeriană europeană, trece prin clipe foarte grele, iar pentru a le depăşi are nevoie de ajutorul statului german.

Oficialităţile de la Berlin, reprezentanţii Lufthansa şi Comisia Europeană au ajuns la un acord în ceea ce priveşte pachetul de salvare al companiei aeriene:

  • statul german preia 20% din Lufthansa în schimbul sumei de 300 milioane de euro + o injectare de 5.7 miliarde de euro;
  • băncile germane cu susţinerea Băncii de dezvoltare KfW vor acorda împrumuturi la costuri avantajoase de trei miliarde de euro pe o perioadă de trei ani.

Condiţia pusă de Comisia Europeană pentru a aproba acest plan de salvare este aceea ca Lufthansa să cedeze concurenţilor un maxim de 24 sloturi orare de decolare şi aterizare de pe aeroporturile din Frankfurt şi München. Condiţia a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al Lufthansa cu menţiunea ca cei ce vor beneficia de aceste sloturi să nu primească la rândul lor de ajutoare de stat.

Totuşi, mai există încă un obstacol în calea acestui acord. Pe 25 iunie are loc o Adunare Generală extraordinară a acţionarilor Lufthansa, iar pentru a fi aprobat planul de salvare trebuie ca cel puţin două treimi din cei prezenţi să voteze în favoarea acestuia.

Miliardarul Heinz Hermann Thiele, cel mai mare acţionar Lufthansa, critică acest acord de susţinere şi există dubii destul de mari legate de obţinerea unui vot favorabil în cadrul Adunării Generale extraordinare. În acest context, Consiliul de Administraţie Lufthansa a anunţat că în cazul în care nu se va aproba planul de salvare, compania ar putea fi nevoită “să solicite plasarea sub protecţia legii insolvenţei”.

Sursa: agerpres.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

5 gadgets de la Kaufland (01.04 – 07.04.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Digi Mobil îşi îmbogăţeşte oferta de smartphone-uri cu 4 noi modele (aprilie 2026)

Digi Mobil, al doilea operator din România după numărul de clienţi pe telefonie mobilă, a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar la început de aprilie 2026 oferă spre achiziţie 4 noi modele.

Aspirator robot cu mop MOVA Z60 Ultra Roller Complete – review (Funcții high-end și cea mai bună spălare a podelelor testată până acum)

În ultima perioadă, adică de cam jumătate de an, am testat atât de mulți roboți de aspirare cu fel de fel de funcții extinse încât pot spune că am curățat mult mai rar în mod manual podelele din casă decât în mod complet automat și inteligent chiar. Continui în același ritm, iată, întrucât în ultimele…