Motorola Moto G 5G Plus este printre cele mai accesibile smartphone-uri ce oferă conectivitate 5G. Este un smartphone prin care își doresc să puncteze serios la raportul preț / specificații.

Specificații Motorola Moto G 5G Plus: 

  • display LTPS de 6.7 inch cu rezoluție 2520×1080 pixeli, aspect 21:9, 409 ppi, rată de refresh la 90Hz, certificare HDR10;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 765G, 4 / 6 GB RAM și 64 / 128 GB stocare, slot pentru cardurile microSD de până la 1 TB;
  • Android 10;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi ac, bluetooth 5.1, NFC, USB type-C, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, GALILEO, LTEEP și SUPL;
  • 48 Megapixeli cu f/1.7, 8 Megapixeli de tip ultrawide cu f/2.2, 5 Megapixeli cu f/2.2 de tip macro, 2 Megapixeli cu f/2.2 pentru adâncimea de câmp, filmează 4K cu 30 fps și 1080p cu până la 60 fps;
  • cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.0 și al doilea senzor de 8 Megapixeli cu f/2.2, înregistrează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare la 20W, 207 gr. și dimensiuni de 168 x 74 x 9 mm.

Trecând peste denumirea aleasă – G 5G Plus, ce nu mi se pare a fi neapărat inspirată, telefonul aș spune că punctează serios la raportul preț / specificații.

Mă rog, mai întâi să descoperim prețurile afișate pentru noul dispozitiv, mă refer la prețurile recomandate pentru piața europeană:

Moto G 5G Plus cu 4 GB RAM și 64 GB stocare – 349 euro;

Moto G 5G Plys cu 6 GB RAM și 128 GB stocare – 399 euro. 

OnePlus Nord 5G are un competitor (vor concura în aceeași nișă, telefoane mobile mid-range cu 5G).

La puncte PRO aș pune procesorul, rata de refresh la 90Hz și HDR10 în ce privește display-ul mare de 6.7 inch, bateria ce ar trebuie să fie suficientă (încărcare ok-ish la 20W – joacă la siguranță). Are plastic în partea spate și nu sticlă, dar oricum ajungi a-l proteja cu o husă și nu contează atât de mult.

 

Sursa: Motorola.com

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.