Mobile World Congress înseamnă și multă alergare printre standuri, hands-on-uri și alte materiale de gen, de fiecare dată abia apuc să-mi trag respirația, mănânc, dorm și revin să bântui sălile de la Fira Grand Via, nu realizezi când trece timpul și materiale pe care le-ai face dacă ai fi acasă și ai privi detașat fenomenul, îți scapă.

Cel puțin așa mi se întâmplă mie. Mark Zuckerberg nu are nevoie de nicio prezentare, este fondatorul rețelei sociale cu cel mai mare impact la momentul actual. Nu mai știu fix câți utilizatori activi înregistrează lunar, dar milestone-ul de 1 miliard a fost atins în urmă cu destul de mult timp.

Mark este preocupat de ce urmează a fi, pregătește viitorul, dacă-mi permiteți o exprimare mai plastică. A urcat pe scena #Unpacked16 a Samsung spre a arăta o direcție în care compania sa investește puternic: VR-ul și clipurile înregistrate la 360 de grade. VR-ul = ochelari de realitate virtuală, și nu degeaba, Oculus VR a intrat în portofoliul Facebook.

Exemplu de clip înregistrat la 360 de grade:

Flight over Park City, Utah, Sundance Film Fest 2014Your day is about to take flight with this amazing 3D video.Credit: Michael Kintner, Founder and CEO of 360Heros

Posted by George Takei on Monday, January 11, 2016

Facebook are nevoie de un susținător la nivel hardware spre a implementa VR-ul și spre a populariza clipurile all-around. Și ce alt partener hardware mai bun putea găsi în afara sud-coreenilor de la Samsung?

Elemente ce arată parteneriatul strategic între Facebook și Samsung?

  • lansarea lui S7 și S7 Edge s-a făcut pe o scenă la 360 de grade, ochelarii VR pe fiecare scaun din auditoriu + giveaway cu Samsung Gear VR realizați împreună cu Oculus;
  • Samsung S7 ș S7 Edge la precomandă în multe țări se oferă cu Gear VR la pachet, România se află pe listă;
  • Samsung Gear 360 este o cameră ce filmează la 360 de grade, numai bună spre a urca materiale pe Facebook, dar este și Gear VR ready.

Samsung-Gear-VR-Unpacked-16

Realitatea virtuală pare a fi the next big thing în opinia Facebook, Samsung, dar și a altor jucători de industrie. Sunt pesimist, aștept conținut pe măsură spre a trage concluzii, mai degrabă văd utilitatea VR-ul pe gaming, dar cine știe, ce ar fi ca în câțiva ani de zile să vezi un întreg film cu ochelari VR și să ai parte de o experiență imersivă fără precedent?

Categorii: opinie

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.