Netflix a anunţat oficial că elimină împărţirea contului (account sharing-ul) în România

/
/
23 mai 23
/

În cursul zilei de astăzi Netflix a postat un comunicat de presă prin intermediul căruia a anunţat oficial că elimină împărţirea contului (account sharing) în România.

În orele / zilele următoare abonaţii din ţara noastră vor primi un mail de informare legat de acest lucru în genul celui de mai jos:

Aşa cum ne transmite Netflix, un cont este destinat folosirii de către o singură locuință. Toate persoanele care locuiesc acolo pot folosi Netflix oriunde s-ar afla (acasă, în deplasare, în vacanță) și pot beneficia de funcțiile noi, cum ar fi Transfer de profil și Gestionarea accesului și a dispozitivelor.

Cine va dori să folosească în continuare o formă de account sharing va trebui să plătească 2.90 euro / lună pentru aşa numitul “extra abonat”, cu menţiunea că acest slot suplimentar va putea fi adăugat doar la abonamentele Standard şi Premium.

Într-un articol anterior aflam cum va verifica Netflix şi va elimina împărţirea contului (account sharing):

  • contul va putea fi împărţit cu alte persoane, doar dacă aceştia locuiesc în aceeaşi gospodărie (pentru verificare, fiecare utilizator va trebui să se conecteze la reţeaua Wi-Fi a casei cel puţin o dată pe lună);
  • cei care nu locuiesc în aceeaşi gospodărie cu titularul, nu vor mai avea acces la cont şi vor trebui să îşi deschidă propriul cont;
  • cei care îşi vor deschid propriul cont, vor avea posibilitatea de a-şi transfera informaţiile folosite în profilul actual;
  • dacă persoanele din gospodărie vor călători, acestea vor putea solicita un cod temporar de utilizare a contului, unul ce le va permite conectarea în afara locuinţei pentru 7 zile consecutive;
  • pentru a stabili care este adresa principală, Netflix va folosi informaţii precum adrese IP, ID-urile dispozitivelor şi activitatea contului;
  • simultan vor putea fi folosite atât de multe dispozitive cât permite abonamentul deţinut.

În România avem în prezent următoarele abonamente:

  • Basic – 4.99 euro / lună ce permite conectarea simultană a unui singur device;
  • Standard – 9.99 euro / lună ce permite conectarea simultană a două device-uri;
  • Premium – 11.99 euro / lună ce permite conectarea simultană a patru device-uri.
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Serviciul de streaming video SkyShowtime intră la dietă şi reduce preţurile dacă te abonezi pentru următoarele 6 luni

Serviciul de streaming video SkyShowtime este unul dintre cele mai cunoscute din România, acesta devenind şi mai vizibil după alianţa cu DIGI (după cum probabil ştiţi deja, operatorul are un abonament tv ce se numeşte Digital SkyShowtime ce oferă acces la două canale tv cu tematică specifică, cât şi la platforma de streaming naţională).

Am văzut The Whisper Man (Omul Şoaptă), filmul numărul 1 pe Netflix în data de 3 septembrie 2026 şi puteţi să îi daţi o şansă dacă aveţi aşteptări modeste

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Un film cu buget de 750.000 de dolari lansat în 2026, a ajuns la încasări globale de aproape 500 de milioane de dolari (iată povestea sa)

Nu doar filmele cu bugete de zeci, chiar sute de milioane de dolari, ajung în box office, ci uneori se mai întâmplă şi accidente care confirmă că nu există o regulă a succesului şi că în viaţă trebuie să ai şi acel gram de noroc la momentul potrivit.