Arhiva-Windows 8

Steve Ballmer – directorul general Microsoft – și-a împrumutat vocea pentru una dintre reclamele sistemului de operare Windows Phone 8.  În acestă reclamă Steve Ballmer își prezintă propriul smartphone cu WP8. Ce credeți că a ales dintre terminalele de top cu acest sistem de operare? Nokia? HTC? Samsung?  Aflați răspunsul în clipul de mai jos.

Se pare că această prezentare este puțin diferită față de una din anul 1986, la prezentarea Windows 1.0. Privind la această reclamă de acum 26 de ani, mi-am dat seama cât de multe s-au schimbat într-un timp așa de scurt. Parcă nici Steve Ballmer nu mai are energia și entuziasmul de atunci, dar acest lucru este de așteptat, luând în considerare vârsta acestuia.

„Windows Phone 8 nu este pentru toată lumea.” Așa începe cea de-a doua reclamă a sistemului de operare lansat ieri. Nu vă faceți griji, nu este o afirmație bazată pe un aer de superioritate, ci una care reflectă unicitatea WP8 și posibilitatea personalizării conform placului și intereselor fiecărei persoane în parte. Astfel, fiecare individ în parte își poate personaliza smartphone-ul cu WP8, reflectând astfel personalitatea acestuia. Din punctul meu de vedere, reclama este foarte reușită. Vizionați-o mai jos și spuneți-mi ce părere aveți: