Opel este unul dintre cei mai vechi constructori de automobile din lume, compania find fondată încă din 1862 de către Adam Opel. În primii ani erau produse mașini de cusut, din 1886 au început să asambleze biciclete, pentru ca din 1899 să fabrice automobile.

Cei mai pasionați dintre voi ați auzit cu siguranță de modelele Opel GSi de la mijlocul anilor ’80, precum Manta GSi și Kadett GSi. În 1997 linia GSi lăsa loc unei noi divizii de performață, numită OPC. Cu astfel de embleme au fost produse modele precum Astra, Corsa, Vectra, Zafira și Insignia.

Modelul actual de clasă medie de la Opel nu mai primește o versiune OPC, locul fiind luat de către Insignia GSi. Disponibilă inițial cu motor turbo pe benzină, Insignia GSi poate fi acum cumpărată doar în variantă diesel.

Așadar, mașina pe care am testat-o la mijloc de aprilie 2019 nu mai poate fi cumpărată, fiind retrasă de la vânzare, cel mai probabil din cauza noilor norme de stabilire a gradului de poluare WLTP. Sper ca Opel să reușească să aducă din nou în gama sa Insignia GSi pe benzină, fiindcă am descoperit pe parcursul celor 5 zile de test o mașină extrem de reușită.

Specificații pentru Opel Insignia GSi 2018 260 CP AT8 AWD

Specificatii Opel Insignia GSi 2018 260CP AT8 AWD

Design exterior și interior

Prima generație Opel Insignia a debutat în 2008 și a fost produsă până în 2017, când actualul model a devenit disponibil spre vânzare. Primul Insignia avea sarcina de a deveni un model de succes în gama Opel, fiind înlocuitorul lui Vectra, față de care se detașa clar ca design.

Primul Insignia adopta, pentru versiunile fastback și sedan, un design în genul coupe cu patru uși. Actuala generație păstrează liniile de bază ale predecesorului, pe care le rafinează, le aduce în pas cu vremurile. Este adoptată o alură mai suplă, cu toate că lungimea mașinii este printre cele mai mari din clasa medie. Raportul dintre suprafața vitrată și cea de tablă contribuie la un profil dinamic, cu linia geamurilor laterale ce urcă către spate.

Tot pe lateral, în zona inferioară a portierelor, vedem o linie ce urcă de la baza aripii față undeva peste aripa spate.

Bara față și cea spate sunt și ele altfel față de orice alt Insignia. Cea din față propune două elemente de dimenisuni mari, ce imită aluminiul, și care iau locul proiectoarelor de ceață, ce dispar astfel din peisaj. Grila aduce logo-ul Opel în centru, flancat de două elmente cromate.

Pentru evacuare sunt propuse două guri trapezoidale, destul de generoase ca dimeniuni.

Alte elemente speciale de design ale unui Opel Insignia GSi sunt reprezentate de eleronul de pe portbagaj, sigla GSi de lângă stopul dreapta spate, jantele pe 18 inch cu cinci spițe duble și etrierii frânelor față ce poartă emblema Brembo.

Odată ce deschizi portierele observi alte câteva decoruri exclusive GSi. Pragurile interioare poartă această siglă, care se regăsește și pe schimbătorul de viteze ori pe scaunele față.

Despre scaunele față, unele opționale, cu extrem de multe reglaje electrice, numai de bine. Sunt cu siguranță cele mai bune scaune dintr-o mașină non-premium în care am stat până acum. Fără discuție! Faptul că sunt certificate AGR, un organism independent ce caută și promovează soluții optime pentru reducerea durerilor de spate, vine ca un bonus pentru aceste scaune excelente.

Nu doar că au un design absolut senzațional, dar plajele largi și multiplele posibilități de reglaj fac ca absolut orice perosană să-și găsească cea mai bună poziție la volan. Suportul lombar este reglabil pe 4 direcții, avem și reglaj pe lungime al șezutului, plus reglaj al lățimii spătarului. Repet: scaune absolut senzaționale!

Spațiul în față este generos pe orice direcție, nu ai de ce te plânge. În spate, este loc suficient la picioare și pe lățime, dar la cap se putea mai bine. Persoanele de peste 1.80 metri înălțime nu vor sta deloc comod. S-a încercat obținerea unui spațiu mai mare pe înălțime în spate printr-un decupaj al plafonului în zona capului, dar și printr-o poziție joasă a șezutului. Tot nu s-a reușit prea mult, ba chiar aș spune că poziția de ședere pe banchetă nu este cea mai confortabilă la drumurile lungi.

Portbagajul, în ciuda dimensiunilor mari ale caroseriei, nu este unul de top. Cu mai puțin de 500 de litri volum este chiar la limita clasei medii. Din fericire, deschiderea largă a haionului permite încărcarea bagajelor voluminoase, iar rabatarea banchetei formează o suprafață plană, tocmai bună pentru transportarea obiectelor lungi.

N-am zis nimic despre calitatea materialelor și a finisărilor. Un plus pentru ambele, plasticele sunt foarte plăcute la atingere, doar cele de sub bord le-aș cataloga drept inferioare. Finisările sunt și ele bine realizate, rar găsești unele mici imperfecțiuni și asta doar dacă chiar stai să le cauți.

Plașa de bord are un design simplu, aș spune că se asortează bine cu exteriorul. Totul este la îndemână, toate butoanele au dimensiuni optime, mari și ușor de găsit. Aș spune că doar cele pentru sistemul Head Up Display sunt ceva mai ascunse, cumva în spatele volanului, în stânga coloanei de direcție. Poate că și butoanele din fața schimbătoului de viteze sunt uneori mai greu de accesat, mai ales când levierul cutiei este în P.

Spații de depozitare sunt destule. Avem două suporturi pentru pahare în fața levierului cutiei de viteze, ce pot fi acoperite cu un capac glisant. În spatele cutiei de viteze este un al doilea spațiu acoperit cu capac, iar în cotieră găsim un suport pentru telefonul mobil. Din păcate, acesta a fost dimensionat când telefoanele nu trecuseră mai toate de diagonale de 5.5 inch, așa că al meu OnePlus 6T nu avea loc acolo sub nicio formă.

Tot în cotieră sunt și două porturi USB și un jack de 3.5mm pentru conectare sursă audio Aux.

Pasagerii spate au parte de banchetă încălzită, de două porturi USB pentru încărcare dispozitive mobile și de două suporturi de pahare în cotieră.

Motor și cutie de viteze

Pentru o ediție specială Opel Insignia, una ce poartă indicativul GSi, nu este suficient să propui doar câteva elemente speciale de design. Istoria Opel GSi te obligă să aduci ceva cel puțin la fel de special și sub capotă.

Ei bine aici avem un motor pe benzină de 2 litri, cu patru cilindri în linie, care grație supra alimentării produce 260 de CP la 5300 rpm și un cuplu maxim de 400 Nm între 2500 și 4000 rpm.

Motorul este foarte reușit, extrem de rafinat, nu produce vibrații deloc și are un sunet plăcut când urcă în turații. Răspunsul este liniar, fără explozii de putere, trage bine și de la 1500 rpm, deși pentru a primi tot ce poate este bine să ții acul turometrului la circa 3000 rpm. Acolo răspunde aproape instant, turbo-lag-ul parcă nici nu există.

Cutia automată cu opt trepte provine de la Aisin. Face pereche reușită cu acest motor, din care stoarce mereu toate resursele, indiferent de situație. Schimbă treptele lin, doar dacă ești atent vei simți momentul schimbării. Reacționează prompt la kick-down, mai ales în modul de rulare Sport. În mod Normal sau Tour schimbă repede în sus, chiar la mai puțin de 2000 rpm, în timp ce pe Sport nu prea lasă acul turometrului mai jos de 2700 – 3000 rpm.

Etajarea cutiei este corectă, bine gândită. Treapta a opta este acolo pentru un consum redus la viteze ridicate. La 130 km/h în al optulea raport ai doar 2000 rpm.

Există și mod Manual de schimbare a treptelor, fie din levier, când trebuie dus în stânga din modul Drive, fie din padelele de pe volan. Recomand fără rezerve padelele, întrucât din levier trebuie să împingi pentru a urca o treaptă, respectiv să tragi către tine pentru a retrograda, deci invers decât ar fi natural.

Din padele, cutia răspunde prompt. Mi-a plăcut în special pe retrogradare când schimbă aproape instant. Din padele poți controla cutia chiar și direct din modul Drive, oricând vrei să preiei controlul. Dacă timp de câteva secunde nu mai atingi padelele, cutia revine în modul complet automat.

Ținută de drum, performanțe și consum

Ținuta de drum pentru Opel Insignia GSi este în total acord cu ansamblul motor-cutie de viteze. Deloc exagerat de rigidă nici în mod Sport, suspensia adaptivă reușește să ofere un nivel de confort pe care recunosc că nu mă așteptam să-l găsesc la o astfel de mașină.

În modul de rulare Normal, Opel Insignia GSi oferă un compromis între confortul absolut din modul Tour și cel mai dinamic din Sport. Pe Tour, Insgnia GSi este extrem de confortabilă, niciun fel de denivelări, oricât ar fi de pronunțate, nu produc vibrații excesive. Nici în Sport nu se renunță complet la confort, cu toate că este evidentă rigidizarea suspensiei. Denivelările scurte sunt cele care aduc acum ceva disconfort pasagerilor, dar absolut nimic care să deranjeze cu adevărat. Asta înseamnă că Opel Insignia GSi nu și-a dorit a fi un as al curbelor, ci un cruiser care să te ducă repede dintr-un punct în altul, în deplin confort indiferent de condiții.

Iar acest lucru este cu atât mai evident din partea direcției. Pe modurile Normal și Tour volanul este foarte ușor de rotit, servodirecția electrică asistă excesiv coloana de direcție. Nici în Sport nu ai parte de o direcția bună, ci doar ceva mai grea. Persistă senzația că volanul este desprins de roțile față, așa că parcurgerea în forță a curbelor largi, la viteze ridicate, nu produce deloc plăcere. Trebuie mereu să faci corecții din volan, întrucât nu primești niciun fel de feedback de la direcție.

Greutatea mare a mașinii este și ea de vină pentru comportamentul pe viraje. Opel Insignia GSi are un ruliu pronunțat pe Normal și Tour și nici pe Sport nu dispare. Mașina este grea și se simte mereu așa, indiferent de ce fel de curbe parcurgi.

Opel Insignia GSi vine standard cu tracțiune integrală de tip permanent. Asta înseamnă că, în funcție de solicitări și de condițiile de rulare, sistemul electronic de management al tracțiunii va decide între ce procente va trimite cuplul către cele două punți. Ba mai mult, un sistem electronic de distribuție inteligentă a cuplului permite trimiterea diferențiată a puterii între roțile spate, cu mai multă putere către roata cu tracțiune superioară.

Toate astea înseamnă că Opel Insignia GSi este o mașină ce va rula sigur și care va transmite încredere celui de la volan indiferent de condițiile de drum. Dacă direcția ar fi fost mai bine calibrată, totul era perfect.

Performanțele oferite de Opel Insignia GSi sunt bune, la nivel de hot hatch. Greutatea mare a mașinii penalizează și accelerația, ce putea fi mai rapidă, mai ales când ne gândim la sistemul de tracțiune integrală și la cutia cu opt trepte. Oficial, Opel Insignia GSi accelerează până la 100 km/h în 7.3 secunde. Un timp bun, dar parcă cam lung pentru 260 CP, 400 Nm, 4×4 și 8 trepte.

Clip video cu accelerația 0-100 km/h, 0-130 km/h, reprize 40-80, 60-100 și 80-120 km/h – Opel Insignia GSi 260CP AT8 AWD:

Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. Probabil Opel Insignia GSi ar putea depăși cu câțiva km/h această viteză.

Vreau să vorbesc aici și despre sistemul de frânare. La capitolul Design v-am zis ceva de etrierii față pe care stă scrisă denumirea Brembo. Nu-i doar un logo acolo, frânele de pe această mașină sunt senzaționale. Opel Insignia GSi are o decelerare atât de violentă când apeși la maxim pedala de frână, încât nu aveam cum să nu menționez asta. Cred că este cel mai bun sistem de frânare cu care m-am întâlnit până acum.

Consum Opel Insignia GSi 2018 260CP AT8 AWD

Consumul. Oficial, în medie circa 8.6 l/100 km. Practic, după mai bine de 500 km parcurși în mai toate condițiile (urban, extraurban, autostradă, singur sau cu 3 pasageri, în forță sau relaxat) am obținut un consum mediu de 11.1 l/100 km. Pentru o mașină de clasă medie de aproape 5 metri lungime, grea de peste 1.7 tone, cu motor pe benzină de 260 CP, cutie automată și tracțiune integrală permanentă e un consum oarecum normal. Din nou, dacă mașina ar fi fost mai ușoară cu vreo 150 kg s-ar fi putut obține și un consum mai mic, în mod sigur. Dar și dacă vei rula mai tot timpul dinamic, vei ajunge fără probleme și la peste 16 – 17 l/100 km.

Tehnologie și siguranță

Prima generație Opel Insignia aducea câteva sisteme de asistență unice în acel moment, în segmentul non-premium. Noua generație este plină și ea de tehnologie, chiar dacă multe dintre sisteme sunt disponibile opțional, parte din pachete sau ca dotări suplimentare.

Standard, Opel Insignia GSi 2018 vine cu dotări precum climatizare automată pe două zone, asistent personal de servicii și conectivitate Opel OnStar, geamuri electrice față și spate, oglinzi reglabile, rabatabile și încălzite electric, sistem Flex-Ride de control continuu al amortizării, tracțiune integrală, punte spate cu diferential electronic Positraction cu dublu ambreiaj, scaune față sport (nu cele AGR) cu reglaj electric la șofer pe 18 direcții, memorie, șezut extensibil manual, masaj, reglaj electric suport lateral, scaune față încălzite și ventilate, scaune spate încălzite, volan încălzit, pornire și acces fără cheie, pedale sport din aliaj, jante din aliaj pe 18 inch, senzori de ploaie și de lumină, senzori de parcare ș.a.

Mașina de test a fost echipată cu multe dintre opționalele disponibile, dintre care menționez: excelentele scaune Performance, certificate AGR, trapă electrică, pachet navigație (display segmentat instrumente bord, Radio IntelliLink RF900 Navi, sistem audio Bose), faruri adaptive LED Matrix, sistem de infotainment cu ecran color tactil de 8 inch, Head-Up Display, parbriz încălzit ș.a.

Sistemul de infotainment afișează informațiile și poate fi controlat prin intermediul unui ecran tactil de 8 inch. Interfața acestui sistem este simplă, curată, ușor de înțeles și parcurs. Nu avem parte de tranziții spectaculoase între ecrane sau de altfel de elemente care să ia ochii, ci s-a mers în primul rând pe ergonomie.

Sunt și câteva butoane sub ecranul tactil, printre care și cel Home. Mi-ar fi plăcut să fie și o comandă pentru ecranul de Acasă direct în interfață. De multe ori cauți pe display un astfel de buton, uiți că el este de fapt unul clasic, sub ecran.

Sunt în total 11 meniuri principale, împărțite pe două ecrane, 8 pe primul și 3 pe al doilea. În fiecare dintre aceste meniuri găsești alte opțiuni, însă totul este destul de logic, nimic nu îți îngreunează interacțiunea cu sistemul de infotainment. Sistemul este compatibil Google Android Auto și Apple Car Play.

Capturi de ecran din interfața sistemului de infotainment de pe Opel Insignia GSi 2018:

Totul rulează rapid prin interfață, nu am întâlnit lag enervant. Comenzile sunt preluate corect, iar experiența de utilizare este plăcută.

Panoul de bord în cazul Opel Insignia GSi 2018 testat de noi a fost unul hibrid, să-i spun. Asta fiindcă pe lângă afișajul analog, cu ace pentru turația motorului, nivelul de combustibil și temperatura lichidului de răcire, mai există și un display color, în centru. Acesta este divizat în trei părți: cea principală, care simulează un afișaj analog pentru viteza de deplasare, în centrul căruia poți primi informații diverse, și alte două afișaje. Cel din stânga este pentru temperatura uleiului de motor, iar cel din dreapta pentru tensiunea din acumulator.

Panoul de bord de pe Opel Insignia GSi 2018:

Mi-ar fi plăcut să existe un oarecare grad de personalizare a afișajului digital de bord. Nu ai alte opțiuni în afara celor din fabrică. În locul temperaturii uleiului ar fi fost tare să poți pune presiunea din sistemul turbo. Sau în locul tensiunii din baterie să poți afișa puterea și cuplul motorului în regim instant. Nu știu, doar dau exemple. Dacă tot ai un afișaj digital, de ce să nu-l poți personaliza?

Am apreciat sistemul Head-Up Display. Acesta afișează informațiile mari, exact în poziția optimă. Nici prea jos, dar nici fix în câmpul vizual al șoferului. Viteza este afișată mereu, dar poți alege ca sub ea să primești un turometru în genul celor de pe motociclete, informații de la sistemul audio ori de la navigație.

Sistemul Head-Up Display de pe Opel Insignia GSi 2018:

Pe partea de siguranță, Opel Insignia GSi 2018 aduce standard airbaguri frontale și laterale pentru pasagerii față, airbaguri cortină față și spate, ESP, ABS, TCS, sistem de frânare Brembo cu discuri față ventilate pe 18 inch, discuri spate pe 17 inch, senzori presiune pneuri, capotă activă cu protecție pietoni, detector pietoni față, indicator distanță față de vehiculul din față, asistență la păstrarea benzii de rulare, sistem de evitare coliziune frontală ș.a.

Opțional poți adăuga multe alte sisteme de asistență. Pe mașina de test au fost bifate asistența avansată la parcare cu virare și frânare semiautomată, sistem video de camere cu vedere la 360 grade, senzor detectare obstacole laterale, sistem atenționare trafic spate, tempomat adaptiv, sistem de evitare și reducere a impactului din urma coliziunii, sistem de alarmă cu senzor de detectarea mișcării în habitaclu și senzor de înclinare vehicul.

Preț

Opel Insignia GSi 2018 260 CP AT8 AWDde la 32.766 Euro cu TVA. O mașină echipată precum cea de test ajunge să coste 42.267 Euro cu TVA, preț întreg de listă, fără a lua în calcul promoțiile rulate de importator și reducerile suplimentare oferite de dealerii Opel.

Concluzii

Până la urmă degeaba am pus și prețul pentru această mașină, dacă ea nu mai poate fi cumpărată. Eu cred totuși că în viitorul apropiat vom revedea în oferta Opel un Insignia GSi pe benzină. Chiar merită luat în calcul de un pasionat auto.

În afară de direcția inexactă, de spațiul la cap ceva mai restrâns pe bancheta spate și de greutatea cam mare, nu ar mai fi multe de reproșat. Bine, asta dacă accepți consumul mare și îți permiți să plătești prețul pentru un Opel Insignia GSi.

Pe de altă parte, această mașină este una extrem de echilibrată. Foarte confortabilă și în modul Sport de rulare, ea va fi apreciată pe șoselele din România. Chiar dacă nu cea mai dinamică pe viraje, Insignia GSi este un sedan de clasă medie cu un motor puternic, rafinat, ce face pereche bună cu o cutie de viteze automată bine reglată și cu un sistem eficient de tracțiune integrală permanentă.

Scaunele față certificate AGR merită din nou laude, la fel și multiplele sisteme de confort, asistență și siguranță.    

Cele mai importante puncte pro și contra pentru Opel Insignia GSi 2018 260 CP AT8 AWD:

PRO

  • motor puternic, rafinat, plăcut în exploatare;
  • cutie de viteze intuitivă, ce schimbă rapid, fără șocuri;
  • tracțiune integrală permanentă eficientă, ce exploatează la maximum resursele motorului;
  • scaunele față certificate AGR sunt cu adevărat excelente din orice punct de vedere;
  • ținută de drum ce pune accentul în primul rând pe confort, nici în modul Sport nu devine rigidă;
  • multe sisteme de confort, asistență a șoferului și siguranță sunt disponible standard sau opțional.

CONTRA

  • direcția este inexactă, nu oferă feedback și este prea mult asistată;
  • greutate cam ridicată, ce penalizează atât performanțele, cât și dinamica și consumul;
  • spațiul la cap în spate este limitat.