Panică în rândul dealerilor şi producătorilor auto după ce a apărut posibilitatea de a fi anulat programul Rabla 2025

gAuto
/
/
6 iun. 25
/

Bănuiesc că aţi citit prin presă zilele acestea că se lucrează de zor la găsirea de soluţii pentru reducerea rapidă a deficitului bugetar. În acest moment sunt mai multe variante pe masă, iar săptămâna viitoare urmează a se creiona cele mai implementabile dintre ele.

Una dintre soluţiile vehiculate prin presă a fost cea a anulării programului Rabla 2025. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat referitor la acest subiect că „doar ca soluție extremă, în ultimul moment.” Pare destul de clar că nu este o opţiune vizată cu adevărat, însă nici nu este scoasă din calcul.

Această informaţie a creat panică deja în rândul dealerilor şi producătorilor auto, astfel că a fost scoasă la înaintare ACAROM (Asociaţia Constructorilor de Automobile din România). Această asociaţie a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia trage un semnale de alarmă privind impactul dezastruos pe care l-ar putea avea o eventuală anulare a programului Rabla 2025.

“ACAROM se declară profund îngrijorată cu privire la posibilitatea suspendării parţiale sau totale a programului RABLA ediţia 2025. Considerăm că declaraţiile privind lipsa de oportunitate a programului RABLA pentru autovehicule sunt nefondate şi nesustenabile, nefăcând altceva decât să aducă şi mai multă incertitudine pe o piaţă cu turbulenţe şi în scădere puternică.

Într-un context economic-industrial extrem de volatil, al unei transformări profunde a sectorului auto atât din punct de vedere al industriei dar şi al pieţei de vehicule la nivelul Uniunii Europene şi implicit al României, stoparea sau eliminarea unor programe de susţinere a vânzării de autovehicule noi mai eficiente, mai sigure şi mai puţin poluante, este o greşeală imensă care va aduce României pierderi greu de recuperat.”

Păi măi reprezentanţi ACAROM, dar oare această “scădere puternică” nu are legătură şi cu preţurile care cresc văzând cu ochii? Într-un articol anterior prezentam noua Kia Sportage facelift, una care va avea un preţ de pornire de undeva sub 30.000 de euro. Preţ de pornire. Păi prin 2021 o Kia Sportage pleca de pe la 17 – 18.000 de euro (este adevărat că generaţia anterioară, dar chiar şi aşa).

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cum arată noua Dacia Striker (crossover-ul de segment C fabricat în Turcia)?

Într-un articol de acum câteva zile vă spuneam că noua maşină Dacia se va numi comercial Dacia Striker. Acest nume este uşor recognoscibil prin terminaţia „ER”, semnătură consacrată a gamei (asemenea modelelor Duster, Jogger și Bigster, îl integrează firesc în familia Dacia).

Am condus noile Dacia Logan, Sandero Stepway și Jogger (facelift) – primele impresii cu accent pe noua motorizare ECO-G 120

În urmă cu câteva zile am mers cu noile Dacia Logan, Sandero Stepway și Jogger pe un traseu București - Constanța și retur, iar ce am descoperit veți afla din rândurile următoare. Toate cele trei modele au primit un facelift, chiar dacă nu foarte pronunțat, însă suficient cât să putem avea ce discuta despre fiecare…

Maşinile electrice şi cele PHEV ar putea avea în curând etichete energetice (în genul celor de la electrocasnice)

Cred că fiecare dintre noi este atent la consumul de energie electrică atunci când comandă un produs electrocasnic. Prima dată selectăm clasa energetică și după aceea parcurgem specificațiile tehnice (volum, diverse funcții etc).