Îmi amintesc de primul meu sărman PC. Eram în facultate și ai mei au strâns cât au putut la vremea respectivă și am cumpărat un set complet (unitate, monitor, tastatură, mouse și 2 boxe + woofer).

Inspectasem cataloagele de produse și știam mai toate configurațiile. Era o unitate ce avea garanție pe întreaga carcasă și nu pe componente. Până să iasă din garanție i-am pus o placă video de…, 32 MB, am extins memoria RAM și spațiul de stocare.

Cu ajutorul PC-ului respectiv mi-am făcut singur lucrarea de licență și asta m-a ajutat mult în a-mi organiza cunoștințele în scris, aspect ce a contribuit decisiv la examenul de titularizare (erau 3 posturi în Dâmbovița în 2006, peste 120 de candidați și am reușit de la prima mea încercare să fiu al 2-lea).

Visul meu era să-mi fac o unitate PC pe componente, să aleg produse care să ofere suficientă putere de procesare. Când am devenit profesor după primul an mi-am cumpărat un notebook ASUS și până în prezent nu am mai revenit la o unitate, dar trebuie să recunosc că din când mă uit pe diferite configurații.

PC Garage are o campanie în această perioadă și oferă un SSD Kingston NV2 de 1 TB pe M.2 sau carcasă Segotep Hyperion-T🔗

Am făcut 2 configurații, una folosește procesor și placă grafică de la AMD, iar cealaltă mizează pe Intel și NVIDIA.

AMD – aprox. 4500 lei

Placă de bază ASRock B550 Phantom Gaming 4 

Prețul este unul dintre avantajele sale. Este dezvoltată pe soclu AM4 și este compatibilă cu procesoarele AMD Ryzen 3000 / 5000 cu excepțiile Ryzen 5 3400G și Ryzen 3 3200G. Suportă până la 128 GB memorie RAM de tip DDR4, iar frecvențele suportate variază de la 2133 MHz și până la 4533+(OC).

Sloturile pentru stocare sunt 1 x PCI Express 4.0 x16, 1 x PCI Express 3.0 x16 și 2 x PCI Express x1. Are 6 porturi USB 3.2 Gen1 Tip A, suport audio 5.1, RJ-45 și conexiune gigabit etc.

Procesor AMD Ryzen 9 5900X 3.7 GHz

Aici am ales un procesor ceva mai scump. Dispune de 12 nuclee și 24 thread-uri. Frecvența urcă până la 3.7 GHz, iar maxim atinge 4.8 GHz. A fost dezvoltat într-un proces de litografiere pe 7nm și are TDP de 105W. Ar trebui să fie suficient de puternic pentru un sistem conceput pentru editare foto și video, dar și pentru gaming la un nivel decent.

Placă grafică Sapphire Radeon RX 6750 XT Pulse 12 GB GDDR6 192-bit

Are 12 GB GDDR6 memorie alocată, bus memorie de 192-bit, a fost realizată pe 7nm și GPU-ul cu Boost Clock atinge 2618 MHz. Are suport pentru HDMI 2.1, 3 x DisplayPort. Sunt și câteva review-uri pe PC Garage, dar am verificat și în alte surse, iar una peste alta cred că avem un dispozitiv capabil.

Intel  + NVIDIA – aprox. 6750 lei 

Placă de bază GIGABYTE Z790UD 

Este pe soclu 1700 (chipset Intel) și a fost concepută să antameze procesoare recomandate din seriile 12 și 13 de la compania americană. Suportă până la 128 GB memorie RAM de tip DDR4, iar frecvențele suportate sunt de la 4000 – 4800 MHz și ajung până la 7600 (OC). Conexiunile pot fi până la 2.5 Gbps.

Procesor Intel Raptor Lake Core i7 13700KF 3.4 GHz

Are 16 nuclee și 24 thread-uri. A fost realizat în tehnologie de litografiere pe 10nm, urcă până la 5.4 GHz cu Turbo Boost și are compatibilitatea cu placa de bază de mai sus. TDP-ul este de 125W.

Placă grafică MSI GeForce RTX 4070 Ventus cu 12 GB GDDR6X 192-bit DLSS 3.0

Dispune de 12 GB GDDR6 și frecvența efectivă a memoriei este de 21008MHz, 192-bit. Are HDMI 2.1, DisplayPort 1.4a și o sumedenie de tehnologii ce o recomandă pentru gaming la cote bune spre foarte bune.

Bineînțeles, putem extinde discuția în rubrica de comentarii. Sunt sigur că puteți descoperi oferte și mai interesante. Nu uitați de oferte de mai sus, PC Garage te echipează cu un SSD sau carcasa Segotep. Poți face o mică economie pentru că oricum ai fi avut nevoie de o carcasă la un sistem nou sau de 1 SSD de la care să pornești stocarea propriu-zisă a sistemului.

Acest articol este susținut de către PC Garage. 

Categorii: hardware

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.