Mă uit la clipul de aici și nu pot să zâmbesc. Nu mi se pare a fi de râs. Acesta, se pare, este nivelul din consiliile locale și din majoritatea primăriilor – pe zona rurală. Interesant va fi când se va aplica descentralizarea. Atunci personaje precum consilierul violent vor avea putere de decizie cu adevărat. Ei vor guverna școala, poliția, dispensarul.
Tare îmi este teamă că nu vor lua cele mai bune decizii. Spiritul de frondă, de rezolvare a problemelor ca în evul mediu va aduce pe tv mult mai multe clipuri de gen.