Polestar 2 vine cu îmbunătățiri pentru a concura Tesla Model 3

/
/
26 ian. 23
/

După reducerile de preț anunțate de Tesla pentru Model 3, Polestar 2, concurentul declarat al modelului produs de americani, vine cu actualizări importante la partea tehnică.

În primul rând, modelul cu tracțiune față este acum cu tracțiune spate. Motoarele au devenit mai performante și mai eficiente, cu creșteri semnificative în ceea ce privește cuplul motor dezvoltat.

Noul Polestar 2 Standard Range Single Motor oferă 272 CP și cuplu490 Nm, baterie de 69 kWh și  autonomia maximă ajunge până la 518 kilometri.

Varianta Long Range are acum 299 CP, cuplu 490 Nm și autonomie de 635 km de la un acumulator de 82 kWh și o accelerație de la 0 la 100 km/h în 5,9 s. Asta înseamnă un plus de 68 CP și 130 Nm față de vechiul model. Probabil, creșterea de cuplu motor a determinat și mutarea propulsiei la puntea spate. Impresionantă este puterea cu care se poate încărca acest model, nu mai puțin de 205 kW.

Varianta cu tracțiune integrală are acum 421 CP, cuplu de 740 Nm și autonomie de 592 km, deoarece bateria are o capacitate mai mică de 78 kWh. Inițial beneficia de 408 CP și 630 Nm. Acum accelerația până la 100 km/h se realizează în 4,3 secunde, iar dacă se alege Performance Pack, putere urcă la 455 CP și accelerația ajunge la 4,1 secunde. Pe lângă creșterea de putere, acest pachet mai vine cu frâne Brembo, amortizoare Ohlins și jante de 20 inch.

Ca design, modificările nu au fost de substanță și s-au rezumat la partea frontală. Dotările standard conțin mai multe sisteme de siguranță și asistență a șoferului.

Prețurile pentru Europa pornesc de la 50.190 euro și ajung la 64.690 euro, prețuri corecte pentru un model cu pretenții premium, apropiate de cele ale Model 3 de la Tesla (mai ales înainte de reducerile anunțate cu ceva timp în urmă).

Sursa: Polestar.com
Categorii: gEV
Cosmin Pană
Este pasionat de automobile, soluții de energie verde și..., case pe structură de lemn. Așa că deja anticipați care sunt nișele de care se va ocupa pe site.

Geely, brand prezent oficial şi în România, a omologat şi a testat cu succes prima baterie LFP din lume ce a depăşit 1000 kW putere de încărcare pe o maşină electrică

Aşa cum vă spuneam într-un articol anterior, începând cu data de 1 iulie 2026 în China a intra în vigoare aşa numita lege „Electric vehicles traction battery safety requirements.” Noile generaţii de baterii trebuie să treacă o serie de teste extrem de dure legate de: supradescărcare, supraîncărcare, scurtcircuit extern, încălzire, cicluri de temperatură, compresie, siguranță…

OMV Petrom a ajuns la o reţea de peste 1000 de staţii de încărcare a maşinilor electrice în România

Încă de anul trecut am aflat că OMV Petrom are un plan ambiţios pentru România şi intenţionează ca până în 2030 să ajungă la peste 5000 de staţii de încărcare a maşinilor electrice în ţara noastră.

Care este principalul motiv pentru care un român nu alege o maşină electrică în 2026?

Recent am făcut câteva schimbări în viaţa profesională, iar de câteva luni pot spune că am o activitate cu mai multe implicări în domeniul auto. În tot acest timp am intrat în contact cu foarte mulţi oameni, am discutat speţe şi speţe, am omis păreri şi păreri şi pot spune că deşi există mai multe…