Când Porsche lansa prima generație Cayenne, tocmai în 2002, fanii mărci și pasionații auto în general nu au primit cum se cuvine acest model. Era primul Porsche cu 4 uși, dar nu asta era marea problemă, cât faptul că era un SUV, ceva ce părea aberant pentru o marcă precum cea din Stuttgart. Și mai ciudată a părut ideea de a introduce motorizări diesel pe un Porsche, însă până la urmă lumea s-a obișnuit cu ideea, iar Cayenne a devenit în scurt timp cel mai vândut model din gamă, asigurând succesul financiar al companiei.
A treia generația Porsche Cayenne a fost prezentată online în 2017, pentru ca în 2019 să fie dezvăluită versiunea Coupe a marelui SUV. Din oferta actuală au dispărut motoarele diesel și și-au făcut apariția două variante hibride, cea mai puternică dintre ele fiind Cayenne Turbo S E-Hybrid, ce oferă nu mai puțin de 680 CP și 900 Nm.
Noi azi vedem cum s-a comportat în cele câteva ore de test versiunea de bază Porsche Cayenne Coupe 2020, cu motorizarea V6 de 340 CP.
Specificații pentru Porsche Cayenne Coupe 2020 3.0 V6 340 CP A8
Material video
Clip video cu scurtă prezentare interior și exterior, sunet motor și evacuare și accelerații 0 – 100 km/h în diferite moduri + 40 – 100, 60 – 120 și 80 – 130 km/h.
httpvh://youtu.be/xNyPxItNjiA
Design exterior și interior
Actualul Porsche Cayenne a actualizat designul introdus în 2002, după ce la fel făcuse și cea de-a doua generație în 2011, când rafinase niște linii deja clasice, ce sunt acum recunoscute de la prima privire drept SUV-ul Porsche.
Anul trecut, Porsche a luat decizia de a se confrunta direct cu modele precum BMW X6, Mercedes-Benz GLE Coupe sau Audi Q8, așa că a aruncat în luptă versiunea Coupe a lui Cayenne.
Astfel a luat naștere ceea ce, pentru mine cel puțin, este cel mai arătos SUV de tip Coupe de la ora actuală. Sigur nu punem aici pe picior de egalitate fratele de concern Lamborghini Urus, ce joacă în altă ligă.
În realitate mașina arată mult mai bine decât în poze sau în clipuri video și nu puțini vor fi cei ce vor alege această variantă de caroserie în detrimentul celei de bază, chiar dacă prețul coupe-ului este cu mai bine de 7.000 de Euro mai mare.
Chiar dacă poate părea că până la linia ușilor spate Cayenne Coupe este identic cu un Cayenne normal, adevărul este că sunt mici deosebiri peste tot, deosebiri ce-i conferă variantei Coupe un aspect mai dinamic, mai plăcut.
Luneta puternic înclinată, ce atrage după sine un unghi mult mai ascuțit al geamurilor spate creează însă cel mai puternic impact vizual. Un eleron destul de generos stă deasupra lunetei, iar un altul mult mai eficient aerodinamic își poate face apariția la apăsarea unui buton sau atunci când viteza de deplasare trece de 90 km/h (pe acesta nu l-am prins în poze).
Blocurile optice spate se întind pe toată lățimea mașinii, continuându-se chiar și pe lateral. Denumirea producătorului este integrată în banda subțire din mijloc și creează un efect 3D. Evacuarea este dublă, iar terminația are o formă trapezoidală.
Partea frontală este tipică mărcii, farurile ar putea fi considerate un șablon, la fel și grila simplă, cu trei linii orizontale ce nu-și doresc parcă să iasă deloc în evidență.
Porsche Cayenne Coupe reușește într-o oarecare măsură sa-și ascundă dimensiunile sub formele caroseriei, însă asta până te apropii de mașină și o descoperi pe de-a-ntregul – un SUV de aproape 5 metri lungime.
Iar aceste dimensiuni se regăsesc perfect în spațiul interior. Nu ai cum să te plângi de nimic, oriunde te-ai așeza. Poate doar pe locul din mijloc de pe bancheta spate să nu stai atât de confortabil, aici profilarea șezutului și a spătarului nefiind cea mai bună. Pe distanțe scurte sau chiar medii nu sunt însă nici aici probeleme.
Scaunele față vin cu destule reglaje electrice din standard, sunt excelent configurate, confortabile, dar și cu un bun suport lateral. Loc este destul pe orice direcție, chiar și la înălțimea mea de aproape 2 metri și cu plafon panoramic pe mașină tot mai rămâneau peste 5 cm până la plafon. Poziția de conducere poate fi reglată foarte jos, așa cum te-ai aștepta de la un Porsche, fie el și SUV.
Portbagajul are un volum generos, totuși forma caroseriei a răpit ceva din spațiu față de un Cayenne convențional. Sunt cu 147 de litri mai puțin în Coupe, dar până la urmă 625 de litri reprezintă un volum mai mult decât suficient pentru o familie cu 4 membri.
Să vă spun câte ceva și despre designul interior. Totul arată bine, dar sunt și unele probleme de ergonomie. Unele butoane de pe ecranul centralei multimedia sunt prea mici, cu atât mai mult raportate la diagonala display-ului, însă mult mai enervante sunt comenzile de tip capacitiv de pe tunelul median, cele de o parte și de cealaltă a schimbătorului.
Practic, pe acelea nu le poți folosi decât dacă le privești sau, mai bine spus, dacă le cauți. Nu le vei putea găsi instinctiv nici după mai multe luni, fiindcă totul este la același nivel, fără nimic care să-ți dea o idee despre locul în care este amplasat fiecare buton. Comenzile climatizării, dispuse ceva mai în față sunt mai simplu de utilizat, dar cele din centru sunt ușor obstrucționate de levierul cutiei de viteze.
Ar mai fi de criticat și lipsa unor spații de depozitare. Pe cât de mare este mașina la exterior, dar și la interior, pe atât de puține locuri de pus anumite lucruri ai la dispoziție. În afară de buzunarele din uși și de suporturile de pahar de pe tunelul median, mai poți folosi doar spațiul din cotiera centrală. Însă aici spațiul este limitat la un smartphone și alte câteva mărunțișuri. Nimic mai mult de atât.
Am lăsat pentru finalul acestui capitol aprecierile legate de calitatea de fabricație pentru că nu sunt multe de spus. Materialele sunt de cea mai bună calitate oriunde ai privi. Piele este pe mai tot bordul, pe fețele de uși, pe cotieră și aproape orinde ai pune mâna. În plus, acolo unde pare că este metal chiar așa ceva vei atinge, în timp ce decorațiunile din lemn aduc acea notă caldă pe care unii și-o doresc. Desigur, personalizarea interiorului îți permite extrem de multe combinații, așa că fiecare client își poate configura în detaliu propriul Porsche Cayenne Coupe.
Motor și cutie de viteze
Am avut la dispoziție pentru test versiunea de bază Porsche Cayenne Coupe, sub capota căreia este pus un motor pe benzină de tip V6, cu cilindreea de 2995 cmc. Cu ajutorul supra alimentării prin turbosuflantă, se obțin 340 de CP între 5300 și 6400 rpm și un cuplu de 450 Nm disponibil în totalitate deja de la doar 1340 rpm, menținându-se constant până la 5300 rpm.
Aceste cifre îi conferă mașinii un caracter extrem de rafinat, la orice turație ai parte de suficientă putere și cuplu spre a mișca fără mari probleme mașina de peste 2.1 tone. Sunetul produs de motor este plăcut, dar nu mare lucru intră înăuntru, doar atât cât trebuie pentru un Porsche. Și mai plăcut urechii este sunetul produs de evacuare, ce este lăsat să ajungă la pasageri mai liber, cu toate că devine evident abia de la turații de peste 3500 rpm.
Porsche Cayenne Coupe este extrem de silențios, doar la viteze mai mari de cele admise pe autostradă începe să apară puțin zgomot de la vânt și de la pneuri. Totuși, nici la viteze complet ilegale în România nimic nu devine supărător la nivel acustic, cu puțină muzică în fundal abia dacă mai poți percepe ceva zgomot de rulare.
Cutia de viteze automată cu 8 rapoarte este excelentă. În modul de rulare Normal schimbă aproape imperceptibil, foarte jos în ture, acul turometrului este ținut uneori și la doar 1200 rpm, când motorul toarce liniștit, nu pare deloc subturat. Când treci pe modul Sport caracterul se schimbă, turațiile cresc, dar trecerea prin cele 8 rapoarte este la fel de lină. Abia pe Sport+ ai parte de schimbări bruște, ce uneori provoacă mici șocuri în transmisie, care însă plac unui șofer ce caută caracterul sport al unui Porsche.
Având la dispozițe 8 trepte, cutia nu prea avea cum să nu fie bine etajată. Primele patru rapoarte sunt scurte și avantajează dinamica, pentru ca următoarele să pună accentul pe economia de combustibil, fiind etajate mai lung. În treapta a 8-a, la 130 km/h acul turometrului stă mai jos de 2000 rpm.
Ținută de drum, performanțe și consum
Standard, un Porsche Cayenne Coupe aduce suspensie adaptivă. Mașina de test a bifat însă suspensia pneumatică reglabilă, una ce merită din plin a fi luată în considerare în țara noastră. Asta fiindcă, pe lângă faptul că înălțimea mașinii poate fi reglată în 3 trepte, pachetul include și programul Porsche Active Suspension Management (PASM) ce schimbă radical comportamentul mașinii în funcție de modul de rulare ales.
Astfel, din rotița amplasată pe volan poți trece din Normal, când suspensia filtrează execelent orice denivelare, de orice mărime și adâncime, în Sport sau în Sport+. Pe Sport, Porsche Cayenne Coupe rămâne incredibil de confortabil, dar devine mai incisiv, în curbele strânse se simte mult mai vioi.
Însă pe Sport+ mașina se schimbă cu adevărat. Nici măcar acum nu se pierde confortul, deși filtrarea gropilor se face mai brusc, să spun. Ce impresionează este cât de puțin ruliu mai apare când vrei să testezi limitele mașinii pe curbe. Sincer, eu nu am atins limitele, pentru că în subconșient știam mereu că sunt la volanul unui SUV de peste 2.1 tone, iar asta nu mă lăsa să calc și mai mult accelerația pe viraje. Mașina putea mai mult, a rămas mereu pe traiectoria impusă de volan, direcția ajutând și ea la senzația de control deplin.
Nu cred că are rost să vorbesc despre capabilitățile mașinii în off-road. Asta findcă eu nu le-am testat, dar mai ales fiindcă nimeni nu o va face. Poate cel mult un drum neamenajat. Pentru situații mai dificle, există totuși mod dedicat off-road în meniul mașinii, unul ce ridică la maximum suspensia pneumatică spre a putea trece peste anumite obstacole. Asta înseamnă însă o cursă foarte limitată a suspensiei, deci toate oscilațiile vor fi preluate de caroserie și nu prin articulațiile suspensiei.
Știam că Porsche dă uneori cifre mai mari decât cele reale pentru accelerația de pe loc până la 100 km/h, dar nu mă așteptam ca la Cayenne Coupe, varianta de bază, să existe o diferență de o secundă în minus. Datele oficiale arată că sunt necesare 6 secunde pentru ca Porsche Cayenne Coupe să atingă 100 km/h cu start de pe loc, dar eu am obținut, nu doar o dată, circa 5 secunde pentru acest sprint. Ceea ce impresionează de la volan este că mașina nu se simte atât de rapidă, ci face totul lejer, parcă nu se străduiește deloc.
Viteza maximă anunțată este de 243 km/h, dar aici nu am testat. Nici măcar nu m-am apropiat, chiar dacă am mers un pic pe autostradă cu vreo 20 de km/h peste limita legală. Am menționat asta pentru a vă putea spune că Porsche Cayenne Coupe rulează incredibil de relaxat la viteze mari, absolut nicio emoție cel mai probabil chiar și până spre 200 km/h.
Consumul mediu oficial este de circa 9.4 l/100 km. Eu nu m-am apropiat de această valoare decât atunci când am mers în afara localităților cu viteza legală. În momentul în care mergi în trafic aglomerat de București sau când pui la treabă cei 340 CP este evident că vei avea un consum cel puțin dublu față de cel menționat ca mediu în fișa tehnică.
Mie mașina mi-a afișat un consum mediu de 11.8 l/100 km, asta după ce am mers numai singur, foarte puțin pe autostradă și cel mai mult pe drumuri naționale, plus un pic de București aglomerat. Dar doar un pic. Cel mai probabil, dacă vei merge mai mult pe autostradă și prin oraș, nu vei putea scădea sub un 15 – 17 l/100 km.
Tehnologie și siguranță
Condițiile de test pentru Porsche presupun un număr limitat de kilometri rulați și doar câteva ore într-o singură zi. Asta înseamnă că de data asta timpul nu mi-a ajuns spre a analiza în detaliu toată tehnologia pe care a pus-o la dispoziția mea această mașină.
În cele câteva zeci de minute pe care le-am alocat acestui capitol am descoperit o unitate de infotainment bine pusă la punct, ce răspunde bine la comenzi, chiar dacă uneori, rar ce-i drept, mai apare și un pic de lag.
Ecranul Home poate fi configurat după preferință cu multe widget-uri, a căror formă și mărime este și ea personalizabilă. Meniurile sunt logic structurate, dar butoanele ce le accesează sunt dispuse pe laterala din stânga a ecranului și au o dimensiune prea mică. Toate comenzile se dau prin intermediul ecranului tactil (sau pot fi date și comenzi vocale, însă chiar nu cunosc pe nimeni să folosească acestă funcție). Când ai la dispoziție un display cu diagonala de 12.3 inch mă gândesc că ai fi avut loc destul să inserezi niște butoane mai mari.
Câteva poze din meniul centralei de infotainment de pe Porsche Cayenne Coupe:
Sistemul de infotainment vine standard cu cartelă de date pentru traficul de internet. Astfel poți folosi numeroase servicii Porsche Connect, dar și navigația online cu date despre trafic în timp real.
Mi-a plăcut foarte mult panoul de bord cu un cadran analog în centru, pentru turația motorului, și două display-uri de o parte și cealaltă a acestuia.
Informațiile afișate pe cel din dreapta sunt foarte variate și pot fi configurate de către șofer, în timp ce pe ecranul din stânga informațiile nu mai sunt atât de multe, constând în special în date de la computerul de bord.
O chestie pe care o găsesc utilă pe multe mașini cu cameră video pentru marșarier, este curățarea cu jet de apă a lentilei acestei camere. Nu de puține ori, cu atât mai des la noi în țară, te alegi imediat cu o cameră spate murdară, ce nu mai poate afișa nimic. O apăsare de buton și imediat totul devine clar. Cu adevărat utilă o astfel de funcție, ce vine standard pe Porsche Cayenne Coupe.
În ceea ce privește echipamentele de confort, Porsche Cayenne Coupe propune standard, printre altele, jante de aliaj pe 20 inch cu anvelope 275/45 față și 305/40 spate, hayon cu deschidere/închidere electrică, pachet Sport Chrono cu comutator pe volan pentru modurile Normal, Sport, Sport+ și Individual, cronometru analog și digital, Performance Start și display performanță, suspensie adaptivă cu Porsche Active Suspension Management, plafon panoramic fix, eleron spate activ / adaptiv, faruri LED cu lumini de zi cu 4 puncte LED, senzori de lumină cu funcție ”Welcome Home”, senzori de ploaie, iluminare interioară LED, geamuri laminate izolate termic, Climatronic pe două zone, sistem infotainment Connect Plus cu navigație online, compatibil Apple CarPlay (fără Android Auto), sistem audio cu 10 difuzoare și 150 W, instrumente de bord cu 2 ecrane și cadran analog central, scaune sport față reglabile electric pe 8 direcții, tapițerie din piele și interior parțial piele, volan multifuncțional cu padele.
Opțional, exemplarul de test a bifat climatizare automată pe 4 zone, compartiment smartphone în cotiera centrală, sistem acces și pornire fără cheie, faruri LED Matrix cu Porsche Dynamic Light System, geamuri spate și lunetă fumurii, oglinzi cu efect automat antiorbire, pachet interior lemn Red Gum, pachet iluminare interioară, pachet fumători, pachet scaune confort cu reglaje electrice pe 14 direcții și memorie, rezervor cu capacitate mărită la 90 litri (standard 75 litri), scaune încălzite față și spate, scaune ventilate față, portiere cu sistem de închidere Soft Close, sistem audio Bose Surround cu 12 difuzoare și putere maximă de 555 W și suspensie pneumatică.
Pe partea de siguranță, orice Porsche Cayenne Coupe aduce airbaguri frontale și laterale față, airbaguri cortină față și spate, airbag genunchi șofer, capotă activă, prinderi ISOFIX pentru locurile laterale spate, sistem de stabilitate Porsche Stability Management (PSM) ce include ABS, MSR, Trailer Stability Management și mod PSM Sport, Porsche Traction Management (PTM) ce include tracțiune integrală activă cu ajustare electronică, diferențial ce controlează electronic forța de frânare (ABD) și forța de tracțiune (ASR), Auto-Hold, asistență la coborârea în pantă, monitorizare presiune pneuri, avertizare și asistență la frânarea de urgență, senzori de parcare față și spate, cameră video pentru marșarier cu sistem de curățare, cruise control cu limitator de viteză ș.a.
Varianta Coupe nu a fost testată încă de Euro NCAP, dar actuala generație Porsche Cayenne, ce stă la bază, a primit 5 stele conform standardelor de testare din 2017. Scorurile obținute au fost de 95% pentru adulți, 80% pentru copii, 73% pentru pietoni și 62% la sistemele de asistență.
Preț
Porsche Cayenne Coupe 3.0 V6 340 CP A8 – de la 86.209 Euro cu TVA. Un model echipat precum cel de test ajunge la 110.172 Euro cu TVA.
Concluzii
Acum nu cred că se aștepta cineva ca un Porsche Cayenne Coupe să fie ieftin, nu? Nu e pentru toți, asta-i clar, dar întrebarea este dacă cine își permite unul face bine dacă-l cumpără?
Eu aș zice că dacă vrei un SUV arătos fără însă a ieși în evidență, unul spațios și extrem de confortabil, dar care se poae transforma deopotrivă și într-unul dintre cele mai agile SUV-uri mari, cu finisări atente și materiale dintre cele mai bune, atunci nu ai de ce să te ferești de Porsche Cayenne Coupe.
Există și mici scăpări, notabile fiind cele de ergonomie, cu anumite butoane mici pe ecranul sistemului de infotainment și cu butoane capacitive greu de găsit pe tunelul median. Ar mai fi lipsa unor spații de depozitare pentru chestiile mărunte și faptul că nu există suport pentru Android Auto.
Cele mai importante plusuri și minusuri pentru Porsche Cayenne Coupe 2020:
PRO
- suspensie pneumatică (opțională) ce oferă extrem de mult confort, dar care poate transforma SUV-ul într-unul foarte agil;
- motor rafinat, ce oferă performanțe foarte bune;
- cutie de viteze foarte reușită, intuitivă, ce schimbă aproape inpercetbil pe Normal și foarte rapid pe Sport;
- interior spațios, foarte bine finisat cu materiale de cea mai bună calitate;
- sistem de infotainment cu multe setări și opțiuni de personalizare, ce rulează fluid, cu conectivitate și hărți online.
CONTRA
- butoanele capacitive de pe tunelul median sunt foarte greu de găsit, iar unele butoane din sistemul multimedia au dimensiuni prea mici, mai ales raportate la diagonala ecranului de 12.3 inch;
- prea puține locuri de depozitare într-un interior atât de spațios;
- sistemul de infotainment nu oferă suport pentru Android Auto.