Receptor media auto Sony XAV-1500 – review + cod de reducere

09/04/2021

Dacă acum ceva timp recenziile pentru telefoane mobile erau cel mai des publicate de site, iată că în ultima vreme tot mai multe altfel de gadgeturi ajung a fi testate pe aici. Așa se face că avem (cred) o premieră pe Gadget.ro, prezentăm un sistem multimedia auto.

Sony XAV-1500 apare drept receptor media pe site-ul oficial, însă eu cred că denumirea este un pic cam vagă, deși nu este deloc greșită. Dispozitivul nu este doar un receptor, fiindcă el poate și să redea conținut de unul singur, nu doar să-l recepționeze. În fine, acestea sunt detalii despre care vom vorbi mai jos.

În introducere vreau să adaug că un dispozitiv precum Sony XAV-1500 este potrivit pentru cei ce vor să facă un upgrade al vechiului sistem multimedia al mașinii. Asta în cazul în care cel vechi oferă mai puține funcții, normal.

Trebuie menționat încă de la început că Sony XAV-1500 este un sistem în format 2DIN, așadar mașina pe care va fi montat trebuie să aibă prevăzut un astfel de locaș. Mai multe detalii la capitolul Design, deocamdată să trecem în revistă principalele caracteristici.

Specificații receptor media auto Sony XAV-1500

  • ecran TFT tactil de tip rezistiv, diagonală de 6.2 inch,aspect 16:9, rezoluție 800 x 480 pixeli, contrast 600:1, luminozitate 400 cd/mp;
  • conectivitate: Bluetooth cu suport A2DP, HFP, AVRCP, PBAP, codec audio SBC și AAC, USB compatibil redare media și conectivitate smartphone prin WebLink, intrare Aux prin jack de 3.5 mm, 3 x ieșiri pre-amplificator (față, spate, subwoofer), intrare microfon (inclus în pachet), intrare video cameră marșarier, intrare telecomandă (modul comenzi la volan);
  • putere de ieșire sunet: 4 x 55 W;
  • fișiere suportate redare media de pe USB: .wav, .mp3, .wma, .m4a, .flac, .mp4, .wmv și .mkv;
  • dimensiuni: 178 x 141 x 100 mm (L x Î x A);
  • greutate: 900 grame.

Design

Receptor media auto Sony XAV-1500

Am primit sistemul în cutia lui, una albă, simplă, ce nu anunță prea multe la exterior. Înăuntru, așezate în forme de carton ce le țin în siguranță pe timpul transportului, am găsit unitatea propriu-zisă, gata fixată în suportul metalic, rama de plastic ce ce așează în jurul ecranului după ce sistemul este montat la locul lui, două accesorii din tablă cu 4 șuruburi suplimentare necesare cel mai probabil în anumite scenarii de montaj, microfonul cu două accesorii de fixare și cablurile cu mufă ISO (acestea din urmă apar în ultimele poze din galerie):

Primul lucru care mi-a atras atenția la Sony XAV-1500 este dat de formatul unității. Deși are nevoie de slot 2DIN spre a fi montat, acesta ocupă puțin spațiu în spatele ecranului. Practic, doar în jumătatea superioară iese către spate, cumva ar ocupa în spatele panoului de bord spațiu cât un format 1DIN.

Este clar însă că din cauza ecranului nu va putea fi montat în regulă decât într-un bord cu slot 2DIN. În fine, românii sunt inventivi, ingenioși și poate ar găsi și alte metode de a integra în mașina lor un astfel de dispozitiv.

Revenim la prezentarea designului și vă spun că Sony XAV-1500 nu dispune de panou frontal detașabil. Ecranul ocupă cea mai mare parte a zonei frontale și nu poate fi desprins de la locul lui, așa cum se întâmplă în unele cazuri cu echipamentele auto în format 1DIN.

Ca și butoane fizice nu sunt decât două: cel din colțul stânga-sus cu rol de Home și cel rotativ, din care reglezi volumul, așezat un pic mai jos de primul. Sub acesta apare portul USB, cu capac gen ușiță, în timp ce cel mai jos pe aceeași latură găsim jack-ul audio de 3.5 mm cu rol Aux In.

În rest, zona din față a unității Sony XAV-1500 este ocupată în cea mai mare măsură de ecran. Sub acesta, în centru, apare denumirea producătorului nipon.

Dacă ar fi să vorbesc despre construcție, atunci nimic de reproșat. Unitatea se simte solidă, de calitate, asamblată temeinic și finisată la standarde înalte. Plasticul de pe partea din față nu este cel mai pretețios, dar mi-a lăsat impresia că va rezista bine în timp.

Ecran și sunet

Ecran Sony XAV-1500

Ecranul va fi principalul element de interacțiune a utilizatorului cu unitatea Sony XAV-1500. Acesta are o diagonală de 6.2 inch, este în formatul deja clasic 16:9 și propune o rezoluție de 800 x 480 pixeli. Așa se face că densitatea pixelilor nu este cea mai înaltă, rezultând doar circa 150 ppi. Da, conturarea detaliilor și a fonturilor mici nu este cea mai fină, dar de la distanța normală de operare a unității nu am remarcat mari proleme. Totuși, o rezoluție de măcar 960 x 540 sau chiar mai ridicată cred că ar fi fost mai corectă la o așa unitate.

Trecând peste asta și analizând luminozitatea, ce în mod oficial apare ca fiind de 400 cd/mp, spun că este suficientă în cea mai mare majoritate a situațiilor. Tratamentul anti-reflexie primit de display ajută mult în cazurile în care lumina ambientală ajunge direct pe panou.

Contrastul este dat de producător ca având un raport de 600:1, deci nimic special. Pentru un astfel de dispozitiv aș zice că este ok, dar nimic mai mult.

Culorile sunt și ele în regulă, suficient de vii, dar la nivel de panou TFT, fără a avea saturația cu care ne-au obișnuit ecranele de tip IPS sau VA și departe de ceea ce poate un OLED.

Ecranul tactil de pe Sony XAV-1500 este de tip rezistiv, deci nu capacitiv așa cum suntem obișnuiți de la smartphone-uri ori tablete. Pentru un astfel de panel, răspunsul la apăsare este neașteptat de bun și de exact, inclusiv la gesturile de swipe.

Una peste alta, ecranul de pe Sony XAV-1500 nu este rău, nu pot spune că reprezintă un minus al sistemului, iar cu unele îmbunătățiri cred că se putea transforma într-unul dintre punctele pro.

Sunetul pe care sistemul îl poate emite l-am încerat doar în compania unui singur difuzor, ce a fost montat pe macheta de prezentare pe care am primit-o spre a putea testa produsul. Așadar, nu mă pot pronunța cu exactitate asupra calității sunetului pe care unitatea îl oferă, dar din experiență consider că Sony nu va dezamăgi aici.

Amplificatorul intern al sistemului Sony XAV-1500 pune la bătaie o putere de 4 x 55W, iar canalele de ieșire sunt de tip Front L/R, Back L/R și Subwoofer.

În meniul de setări ale sunetului sunt multe opțiuni disponibile. De la reglaj Balance/Fader, la egalizator cu 10 benzi, cu 9 preseturi și mod Custom, la activare Extra Bass, reglaj Crossover și până la mod DSO – Dynamic Stage Organizer. Cel din urmă reprezintă o optimizare digitală a sunetului spre a părea că acesta vine din față și nu din difuzoarele montate de cele mai multe ori jos, pe portiere. DSO încearcă să ”trimită” frecvențele înalte în sus, prin efecte digitale, și astfel să ai parte de o dinamică a sunetului mai accentuată.

Interfață

WebLink pe Sony XAV-1500

Sony XAV-1500 nu este un sistem multimedia auto compatibil Android Auto sau Apple CarPlay. Zic să menționez asta de la bun început. Sunt alte serii de unități media auto de la Sony ce oferă astfel de suport, așa că dacă asta reprezintă o cerință strictă atunci trebuie să vă uitați la acelea.

Interfața sistemului Sony XAV-1500 este simplă, intuitivă și nu cred că vor exista persoane care să aibă dificultăți în a opera și a folosi cele mai importante funcții.

Galerie cu capturi de ecran din interfața sistemului media auto Sony XAV-1500:

Sony XAV-1500 se prezintă destul de bine la capitolul interfață șu utilizare. Nu te copleșește cu prea multe funcții, dar eu zic că oferă destule.

Cea mai importantă în ziua de azi consider că ar fi cea de conectivitate cu smartphone-ul, adusă în acest caz prin intermediul protocolului și a aplicațiilor compatibile WebLink.

Din păcate, WebLink pe Sony XAV-1500 nu este cel mai bine pus la punct, uneori conexiunea cu telefonul nu este cel mai simplu de realizat, iar aplicațiile ce apar în mod nativ pe unitatea multimedia nu sunt decât foarte puține. În cazul meu, în meniul WebLink, ce se activează atunci când telefonul este concetat prin cablu la portul USB al sistemului și doar dacă ai instalată aplicația WebLink, apăreau aplicațiile Music Player, Video Player, YouTube, Cast și Waze. Dacă mai sunt și altele compatibile, pe care eu nu le aveam instalate pe telefon, nu știu.

Din păcate, unitatea Sony XAV-1500 primită de mine a fost montată într-o machetă ce nu avea conectat cablul pentru frâna de parcare. Dacă acest cablu nu este conectat sau dacă este conectat la mașină, dar ”frâna de mână” nu este ”trasă”, conținutul video nu este redat de sistem. Este o funcție de siguranță, pentru ca șoferul să nu fie distras de la drum în timpul mersului.

Astfel, nici funcția Cast, deci cea care proiectează ecranul smartphone-ului pe ecranul receptorului Sony XAV-1500, nu a funcționat.

Ce am observat însă este că pe YouTube, chiar dacă imaginea nu este redată, sunetul rulează în fundal. Asta înseamnă că poți asculta sunetul dintr-un clip video de pe YouTube în timp ce conduci. 

Cred că Sony XAV-1500 poate deveni mai bun și mai bine optimizat prin intermediul unor update-uri de software. Da, această unitate suportă astfel de operațiuni, iar un reprezentant Sony mi-a dat asigurări că se lucrează constant la îmbunătățiri ale sistemului și că utilizatorul va putea instala astfel de update-uri.

Eu am făcut un update printr-un astfel de pachet, trecând sistemul de la versiunea 0.21 la cea mai recentă, mai exact la varianta 1.12:

Aș mai vrea să amintesc aici că sistemul Sony XAV-1500 este compatibil cu camere video pentru mersul cu spatele, având port dedicat acestora. Există și cablu ce poate fi legat la lumina de marșarier și astfel pe ecran să apară automat imaginea preluată de cameră atunci când șoferul cuplează treapta de marșarier.

Preț

Receptor media auto Sony XAV-1500945 de lei pe eMAG.ro. Până la 15 mai 2021 puteți aplica în coșul de cumpărături codul voucher SonyAuto pentru 10% discount. Unitatea va costa în aceste condiții 850 de lei până la 15 mai 2021.

Concluzii

Receptor media auto Sony XAV-1500

Sony XAV-1500 nu este o unitate multimedia auto rea, doar că îi lipsesc unele funcții, iar altele pe care le integrează mai necesită un pic de atenție. Pentru prețul său și având în vedere că vorbim despre un producător cu tradiție, aș spune că merită. Am văzut deja că unitatea a primit și, cel mai probabil, va mai primi update-uri software, așa că aici utilizatorul este cumva acoperit pentru viitor.

Da, cu toții știm că există unele soluții similare mai ieftine și care pot părea mai complexe, dar dacă ne referim la produse pe care să te poți baza mult timp, atunci cred că o unitate precum Sony XAV-1500 este de preferat.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru receptorul media auto Sony XAV-1500:

PRO

  • design compact, ce în spatele unității nu ocupă mult loc și astfel va fi ușor de integrat în orice mașină cu slot 2DIN;
  • calitate înaltă de fabricație, unitatea se simte solid asamblată;
  • interfață simplă, ușor de parcurs și de înțeles, ce rulează fluid, fără lag.

CONTRA

  • unele funcții necesită ceva mai multă atenție, nu funcționează mereu optim.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.