Renault Megane Sedan 2018 1.2 TCe 130CP EDC7 – review

19/11/2018

Megane își făcea apariția în gama Renault în 1995. La mai bine de 23 de ani de atunci avem în față cea de-a patra generație, cu care am făcut deja cunoștință în versiunea GT, cu caroserie hatchback.

Azi vedem un Renault Megane Sedan, variantă revenită în gamă după ce generația trecută nu a avut parte de caroserie berlină, locul său fiind luat în gamă de un model de sine stătător – Fluence. Cum acesta nu s-a bucurat de succesul scontat, constructorul francez a ales ca a patra generație Megane să fie propusă și cu o caroserie extrem de îndrăgită de români.

Chiar dacă nu la fel de căutată ca în urmă cu câțiva ani, la modă fiind acum SUV-urile, versiunea Sedan a lui Renault Megane poate fi întâlnită des pe străzile din țara noastră. Am văzut-o și eu la lucru timp de două zile, iar în continuare vă prezint impresiile formate.

Specificații pentru Renault Megane Sedan 2018 1.2 TCe 130CP EDC7

Specificatii Renault Megane Sedan 2018 1.2 TCe 130CP EDC7

Design exterior și interior

Spuneam că Fluence a fost exponentul sedan din clasa compactă pe vremea generației a treia de Megane. Nu a reușit să continue succesul imens avut de Megane Sedan II, așa că Renault a decis ca actuala ediție Megane să poată fi aleasă din nou cu caroserie sedan.

Și uite așa a apărut unul dintre cele mai frumoase sedanuri actuale, a cărui caroserie continuă natural liniile hatchback-ului. Portbagajul nu pare adăugat forțat, se integrează plăcut în desginul general. Are o formă ce mi-a amintit ușor de cel al BMW-ului Seria 7 desenat de Chris Bangle.

Totuși, asta nu garantează neapărat o gură largă de deschiere, în continuare mult mai practic din acest punct de vedere rămâne un hatchback sau, și mai bine, un break.

Nu vreau să insist mult pe designul exterior, Renault Megane Sedan 2018 poate fi văzut la tot pasul pe drumurile noastre. Deși gusturile nu se discută, adaug doar că îl consider unul dintre cele mai elegante sedanuri compacte din piața de la noi, poate fi așezat fără probleme lângă un Talisman, pe care nu-l va face de râs.

Ce însă dezamăgește este vizibilitatea către spate. Caroseria sedan cu luneta puternic înclinată face ca prin oglinda interioară să nu vezi mare lucru. Trebuie să te bazezi mai tare pe oglinzile exterioare, căci nici prin geamurile laterale spate nu vezi mare lucru din poziția șoferului.

Dacă tot am amintit de portbagaj un pic mai sus, să încep analiza interiorului cu acesta. Spuneam că gura de acces este tipică unui sedan, obiectele voluminoase fiind greu de pus înăuntru. Volumul de 503 litri nu doboară recorduri în clasa sa, dar prin forma regulată și lățime pot fi transportate multe bagaje, chiar și pentru 5 persoane plecate într-o vacanță de mai bine de 7 zile.

Deschiderea îngustă face dificilă sau chiar imposibilă introducerea obiectelor voluminoase și nici pragul ce se crează la rabatarea banchetei nu te ajută deloc în acest sens. Astfel, deși avem un volum suficient, portbagajul nu este tocmai practic.

În schimb, oriunde te-ai așeza în Renault Megane Sedan 2018 vei avea spațiu din belșug. Pe locurile din față te așteaptă două fotolii confortabile, scaunul șoferului având în cazul exemplarului de test chiar și funcție de masaj lombar. Nu-i o opțiune pe care să o iei neapărat în seamnă, căci masajul nu este unul după care să tânjești.

În spate este loc suficient pe toate direcțiile, 3 pasageri adulți neavând de ce să se plângă nici pe distanțe lungi.

De apreciat în cazul Renault Megane Sedan 2018 sunt materialele și finisările, mult mai bune decât te-ai aștepta. Moștenirea de la versiunea Megane în 5 uși este evidentă, acest model fiind o clasă mai sus chiar și față de Kadjar. Construcția este și ea solidă, din nou ușor atipic pentru producătorul din Hexagon.   

Motor și cutie de viteze

Cu motorul de 1.2 litri supra-alimentat m-am întâlnit deja de câteva ori. L-am mai testat pe Clio GT-Line, pe Captur și pe Kadjar. În cazul lui Renault Megane Sedan 2018 am găsit același propulsor echilibrat, ce nu-ți dă fiori, dar care nici nu dezamăgește.

Cei 130 de CP dezvoltați la 5500 rpm, dar mai ales cuplul de 200 Nm prezent la 200 rpm, fac față cu brio masei mașinii. Ajutat de o cutie de viteze automată cu 7 trepte excelent etajate, motorul face reprize bune și se dovedește suficient de vioi pe mai toată plaja de turații. Nu e nevoie să urci până la peste 5000 rpm spre a scoate tot ce poate.

Motorul se face auzit înăuntru doar în sarcină sau la turații de peste 3500 rpm, în rest Renault Megane Sedan 2018 este silențios, fiind bine antifonat.

Cutia de viteze automată cu 7 trepte și dublu ambreiaj este excelentă. Am găsit-o mult mai bine reglată decât în cazul altor modele Renault. Schimbă aproape imperceptibil, nu se simte niciun șoc, fiind confortabilă și rapidă în acealași timp. Este intuitivă, reacționează spontan la kickdown și nici nu insistă în a ține acul turometrului la turații prea reduse. Doar în modul de rulare Eco face asta, dar acolo este normal.

Primele 4 trepte sunt destul de scurte, ideale pentru rularea prin oraș, următoarele fiind reglate pentru drumurile naționale și autostradă. La viteza de 130 km/h, în treapta a șaptea acul turometrului stă undeva sub 2900 rpm.

Ținută de drum, performanțe și consum

Mai toate Renault-urile sunt cunoscute ca fiind confortabile, dar în cazul Renault Megane Sedan 2018 parcă au exagerat un pic. Trece suplu peste mai toate genurile de denivelări, nici gropile mici și adânci nu pun probleme pasagerilor, decât poate din punct de vedere acustic.

Totuși acest comportament are și un revers. Nici cea mai mică urmă de dinamism nu i-a fost permisă lui Renault Megane Sedan 2018, iar asta înseamnă că trebuie să-ți adaptezi stilul de condus la setarea suspensiilor. Orice schimbare rapidă de direcție ori curbă atacată în forță se va lăsa cu înclinări pronunțate ale caroseriei, ce vin la pachet cu o senzație de nesiguranță. Direcția pare desprinsă de roțile față, deci nu te ajută nici ea deloc. În mod clar la volanul lui Renault Megane Sedan 2018 trebuie să fii calm, să conduci relaxat și deloc grăbit.

Sunt disponibile mai multe moduri de rulare, însă diferențele nu se fac la nivelul trenului de rulare. Avem mod Sport, Comfort, Neutral, Eco și Personalizat. Doar în ultimul poți regla după preferință parametrii de lucru ai motorului, direcției, cutiei de viteze, climatizării, modului de afișaj al tabloului de bord, sunetul motorului emis prin sistemul audio, luminile ambientale și masajul din scaunul șoferului. În celelalte moduri doar anumite reglaje sunt permise, altele fiind blocate.

Performanțele sunt cele la care te aștepți în această clasă de putere. Accelerația de la 0 la 100 km/h durează 10 secunde, iar viteza maximă este de 200 km/h. Reprizele sunt bune, Renault Megane Sedan 2018 1.2 TCe 130CP EDC7 nu te lasă baltă în mijlocul unei depășiri la viteze extraurbane.

Consum Renault Megane Sedan 2018 1.2 TCe 130CP EDC7

Consumul mediu oficial este de 5.4 l/100 km. După circa 400 km parcurși într-un mod relaxat, economic, așa cum va fi nevoie să o faci la volanul lui Renault Megane Sedan 2018 1.2 TCe 130CP EDC7, am obținut un consum mediu de 6 l/100km. Trebuie să menționez că imediat ce apeși mai tare accelerația, consumul crește mai mult decât te-ai aștepta. Într-un trafic aglomerat consumul afișat va fi din două cifre, eu am obținut o medie dei 16.5 l/100km după vreo 12 km de București la oră de vârf. Nu, consumul real nu este cel mai bun pentru versiunea 1.2 TCe 130CP cu EDC7, doar dacă mergi cu adevărat economic te vei apropia de cifrele oficiale.

Tehnologie și siguranță

Caroseria sedan se adresează, cel puțin pe Bătrânul Continent, țărilor mai puțin dezvoltate, precum România. Asta nu înseamnă însă că Renault a făcut rabat în ceea ce privește tehnologia de la bordul lui Megane Sedan 2018. Avem tot ce este disponibil și pe versiunea hatchback, cu suficiente echipamente de confort, asistență și siguranță.

Echiparea Intens aduce standard sistem de infotainment R-Link 2 cu ecran tactil de 7 inch așezat în mod landscape, dar mașina de test a venit cu R-Link 2 cu display de 8.7 inch în mod portrait (opțional), așa cum am văzut și la Renault Koleos.

R-Link 2 este un sistem ce rulează mai mereu fără lag, este simplu și ușor de operat, cu comenzi clare și butoane mari. Lângă display există și câteva butoane capacitive cu rol de scurtături către ecranul Acasă, meniul cu sistemele de asistență și către setările ecranului. Mai sus de acestea vedem și butoanele capacitive pentru reglarea volumului și pe cel Power.

Galerie cu capturi de ecran din interfața sistemului R-LINK 2 de pe Renault Megane Sedan 2018:

Pricipalele comenzi pentru sistemul de climatizare automată pe două zone sunt clasice, dar pentru mai multe opțiuni poți accesa meniul complet al climatizării cu un swipe de jos în sus din orice ecran al sistemului R-Link 2.

Mașina primită de noi la test a venit în echiparea superioară Intens, care aduce standard geamuri față și spate electrice, cu impuls, oglinzi electrice și încălzite, rabatabile electric, oglindă interioară electrocrom, senzori de ploaie și de lumină, senzori de parcare spate, faruri Full LED Pure Vision, tablou de bord cu afișaj TFT de 7 inch, Renault Multi-Sense, keyless entry and start, climatizare automată pe două zone, scaune față încălzite, lumini ambientale, jante de aliaj pe 16 inch ș.a.

Exemplarul de față a bifat toate opționalele disponibile, așa că am primit în plus R-Link 2 cu ecran de 8.7 inch, trapă de sticlă panoramică, sistem de deschidere automată portbagaj Magic Trunk Acces, Head-Up Display (afișează informațiile doar un pic mai sus de tabloul de bord, cumva pe capota motorului), pachet Confort Plus (tapiţerie din piele de culoare gri închis „carbon”, tetieră cu înclinare și înălţime reglabile, scaun șofer reglabil pe înălţime cu funcţie pentru masaj lombar și volan îmbrăcat în piele Nappa) și jante de aliaj pe 17 inch.

Din punct de vedere al siguranței, Renault Megane Sedan 2018 aduce standard airbaguri frontale și laterale pentru pasagerii față, airbaguri cortină față și spate, ABS cu AFU, ESP cu  asistență la pornirea în rampă (HSA), cruise control, senzori de presiune în pneuri, prinderi ISOFIX pentru locurile laterale spate, alertă la depășirea benzii de rulare și alertă la depășirea limitei de viteză. Opțional, pentru versiunea Intens, poți alege pachet Drive Safely (frânare activă de urgență, alertă pentru păstrarea distanței de siguranţă și cruise control adaptiv) și pachet Easy Parking (senzori de parcare la 360 de grade, asistență la parcarea paralelă, perpendiculară cu spatele și oblică, cameră video de marșarier, senzor de avertizare pentru unghiul mort).

Ca să stați liniștiți trebuie să spun că Renault Megane hatchback a primit 5 stele Euro NCAP, așa că și varianta Sedan se alege cu același calificativ.

Preț

Renault Megane Sedan 2018 1.2 TCe 130CP EDC7 nu mai poate fi comandat, în locul său fiind disponibilă acum motorizarea de 1.3 litri cu 140 CP. O astfel de versiune Intens pleacă de la 19.400 de Euro cu TVA, iar cu toate echipamentele opționale bifate, precum mașina de test, se trece de pragul a 25.000 de Euro.

Concluzii

Succesul de acum două generații al lui Renault Megane Sedan ar fi putut fi foarte ușor reeditat de noul model dacă românii nu ar fi preferat mai tare caroseriile SUV, crossover. Astfel, în locul unui sedan de calsă compactă mulți aleg un SUV subcompact, precum Captur.

Dacă însă mai sunt dintre cei ce preferă un Renault Megane Sedan cu motor 1.2 TCe combinat cu cutie EDC7 vor găsi mult spațiu interior, confort de-a dreptul dus la extrem, portbagaj mare dar greu accesibil, o cutie automată excelentă, dar și un consum mare de benzină.

Sintetizez la sfârșit cele mai importante puncte pro și contra pentru Renault Megane Sedan 2018 1.2 TCe 130CP EDC7:

PRO

  • spațiu interior generos, 5 adulți au loc pe toate direcțiile;
  • multă tehnologie la bord, o bună parte din sistemele de confort și asistență vin standard;
  • cutia EDC7 cu dublu ambreiaj este excelentă.

CONTRA

  • consum real ridicat;
  • vizibilitate spate slabă.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.