Renault Scenic a câştigat titlul de Maşina Anului 2024 în Europa

/
/
26 feb. 24
/

În noiembrie anul trecut au fost anunţate finalistele pentru premiul de Maşina Anului 2024 în Europa:

  • BMW Seria 5;
  • BYD Seal;
  • KIA EV9;
  • Peugeot E-3008/3008;
  • Renault Scenic;
  • Toyota CH-R;
  • Volvo EX30.

În cursul zilei de astăzi a fost anunţat marele câştigător în cadrul Salonului Auto de la Geneva, iar acesta este noul Renault Scenic. Pe numele său complet Renault Scenic E-Tech, modelul francez a obţinut un total de 329 de puncte din partea juriului format din din 58 de membrii din 22 de ţări.

Iată şi punctajul final:

  • Renault Scenic – 329 voturi;
  • BMW Seria 5 – 308 voturi;
  • Peugeot E-3008 / 3008 – 197 voturi;
  • KIA EV9 – 190 voturi;
  • Volvo EX30 – 168 voturi;
  • BYD Seal – 131 voturi;
  • Toyota C-HR – 127 voturi.

„Câștigarea prestigiosului premiu „Mașina anului” este un mare motiv de mândrie pentru toți cei de la Renault Group și pentru cei care lucrează pentru marca Renault. Această recunoaștere ne demonstrează că am luat deciziile corecte: autonomie record, spațiu interior generos și primitor, plus o amprentă asupra mediului atent controlată! Iar dacă adăugăm plăcerea de a conduce și dotările care exprimă conceptul „voiture à vivre”, precum noul plafon panoramic Solarbay sau cea mai nouă generație a sistemului OpenR Link cu Google integrat, Scenic are toate premizele pentru a-și consolida poziția pe piața europeană a vehiculelor electrice.” a declarat Fabrice Cambolive, CEO Renault Brand.

Sper doar ca Renault Scenic să se vândă mai bine decât precedentul câştigător al acestui premiu, Jeep Avenger electric.

Noul Renault Scenic este disponibil şi în ţara noastră, preţul de plecare fără alte reduceri sau programe aplicate fiind de 39.900 euro.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

BYD a lansat bateria Blade Battery 2.0, care oferă o experienţă de încărcare similară ca timp cu cea a alimentării cu combustibil

BYD a intrat oficial în România anul trecut, tocmai de aceea noutăţile lansate de acest producător au devenit relevante şi pentru noi. Chiar dacă noile tehnologii sunt lansate întâi în China, cu siguranţă acestea vor ajunge mai devreme sau mai târziu şi în ţara noastră.

Am condus noul BMW iX3 – primele impresii pentru mașina care deschide un nou capitol în istoria Bayerische Motoren Werke

Despre iX3, primul model Neue Klasse din noua eră BMW, v-am scris încă de la publicarea primelor informații oficiale, l-am văzut apoi cu ocazia unei prezentări statice la București, după care v-am povestit câte ceva despre uzina din Debrecen, unde se fabrică această mașină în care bavarezii își pun mari speranțe. Asta nu înseamnă că…

Veste bună pentru cei ce folosesc o trotinetă Xiaomi în România – toate modelele vândute local se încadrează în categoria exceptată de la obligația de asigurare RCA

Cei interesați să achiziționeze o trotinetă electrică Xiaomi pot sta liniștiți, nu sunt nevoiți să plătească asigurare RCA - nu au o obligație în acest sens.