România a aderat la Alianţa Solară Internaţională (ISA)

/
/
3 dec. 23
/

În cadrul conferinţei COP-28, România a semnat aderarea la Alianţa Solară Internaţională (ISA), ţara noastră asumându-şi astfel un rol de lider în promovarea energiei solare în regiune.

Alianţa Solară Internaţională (ISA) este formată din 122 de ţări din întreaga lume şi a fost gândită ca o modalitate de promovare, de colaborare şi de ajutorare în vederea dezvoltării şi implementării de tehnologii pentru producţia de energie electrică cu ajutorul soarelui.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a declarat că ″semnarea aderării României la ISA este un moment istoric pentru țara noastră și reafirmă angajamentul nostru de a contribui activ la protejarea mediului și la combaterea schimbărilor climatice prin dezvoltarea energiei solare durabile. România se află în zona B europeană din punct de vedere al însoririi și beneficiază de de aproximativ 210 zile însorite pe an și are cel mai mare potențial solar din zona de sud-est a Europei. Studiile realizate au evaluat potențialul tehnic solar al României la nivelul a 19.35 GW (25.80TWh), din care aproximativ 18.05 GW (24.18 TWh) pot constitui o opțiune economică de investit, într-un scenariu cu costuri minime. Suntem încrezători că vom reuși să atingem aceste obiective ambițioase și să fim un exemplu de excelență în domeniu, inclusiv prin dezvoltarea lanțurilor de producție de panouri fotovoltaice și componentele aferente, pentru care avem în pregătire relansarea unui apel de proiecte (investiția 4) din PNRR.″

La rândul său preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat că ″până în 2030, România își propune să instaleze o capacitate de energie solară de peste 8 Gigawați, reprezentând 24% din consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile. Angajamentul României de a-și crește capacitatea instalată de energie solară este pe deplin aliniat la Strategia UE privind Energia Solară și va contribui la implementarea Acordului de la Paris.″

Observaţi că ţara nostră nu stă rău când vine vorba de numărul de zile însorite / an, astfel că avem un potenţial destul de ridicat la nivel de producţie de energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice.

Sursa: profit.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 22.10.26 (cel mai ieftin televizor LG cu panel Mini LED și rată de refresh la 144Hz, laptop ASUS cu procesor Intel pe 2nm și certificare militară MIL-STD-810H, code in a box pentru Grand Theft Auto VI cu 10.000 precomenzi livrate până în 19 noiembrie etc)

Am selectat mai multe produse din oferta eMAG, iar printre ele se află și un cod pentru Grand Theft Auto VI cu posibilitatea de pre-load pentru joc din 12 noiembrie, iar din 19 noiembrie îl veți putea juca.

Airbus a construit o navă echipată cu 6 cilindri rotativi de 35 metri înălţime care o vor ajuta să se propulseze cu ajutorul vântului

Industria aviatică privește tot mai des spre ocean pentru a-și reduce amprenta de carbon. Noul cargo transatlanic construit de Airbus, nava Spirit of Toulouse, a fost dotată cu 6 cilindri rotativi uriași direct pe punte. Deși arată ca un proiect desprins din cărţi, mecanismul din spatele acestor turnuri de 35 de metri înălțime are la…

Getty Images, unul dintre cei mai mari furnizori globali de fotografii de stoc şi conţinut editorial, şi-a cerut falimentul

Lumea media și a industriei de conținut vizual trece printr-o perioadă dificilă, după ce Getty Images, unul dintre cei mai mari și mai vechi furnizori globali de fotografie de stoc și conținut editorial, a depus oficial cererea de intrare în faliment în statul Delaware, SUA.