Router Wi-Fi 6 AX3000 Tenda RX12 Pro – prezentare

/
/
30 sept. 22
/

Sunt mai multe motive pentru care am ales să fac doar o scurtă prezentare și nu review complet pentru routerul Tenda RX12 Pro. În primul rând și poate cel mai important, pentru că acest produs nu-l găsesc prin niciun magazin online de la noi și nici nu se știe dacă va ajunge să fie importat oficial în România. Al doilea motiv ține de faptul că avem recenzii detaliate atât pentru Tenda RX9 Pro, cât și pentru Tenda TX9 Pro, iar RX12 Pro nu este cu mult mai diferit față de niciunul dintre cele două. O să vă spun care sunt principalele deosebiri mai jos, mai întâi să parcurgem specificațiile.

Specificații pentru routerul Wi-Fi 6 AX3000 Tenda RX12 Pro

  • Standarde wireless – IEEE 802.11ac/a/n/ax 5 GHz și IEEE 802.11b/g/n/ax 2.4 GHz;
  • Viteze maxime Wi-Fi – 5 GHz: până la 2402 Mbps, 2.4 GHz: până la 574 Mbps;
  • Interfață – 1 port WAN 10/100/1000 Mbps, 3 porturi LAN 10/100/1000 Mbps;
  • Securitate wireless – WPA-PSK, WPA2-PSK, WPA/WPA2-PSK, WPA3-SAE/WPA2-PSK;
  • Funcții speciale – Wi-Fi+ Mesh System, suport Alexa, Smart Diagnosis, VLAN, TR069, Smart Traffic Prioritisation, Smart WiFi Schedule, PPPoE Username/password Cline, Bandwidth Control, Guest Network  Remote Web Management, MAC Clone, Support automatic access detection, Backup & Restore configurations;
  • 5 antene externe de 6 dBi;
  • Dimensiuni – 267 x 222 x 166 mm;
  • Greutate – 435 grame.

Ca design, Tenda RX12 Pro este foarte apropiat de cele două routere menționate mai sus. Marea diferență aici este că față de acelea apare o antenă în plus. Niciuna dintre cele 5 antene de la Tenda RX12 Pro nu este detașabilă, în schimb toate pot fi reglate la 360 de grade. Calitatea de fabricație pentru acest router este ok, dar nimic special.

Dacă vorbim despre deosebiri între Tenda RX12 Pro și RX9 Pro / TX9 Pro, atunci cea mai importantă aș spune că ține de procesorul integrat. Dacă la cele din seria 9 este vorba despre unul dual-core, ce rulează la 1.6 GHz, la RX12 Pro avem un chipset Broadcom 6756 cu 4 nuclee ce urcă până la 1.7 GHz. 

Aș mai aminti că pe routerul de față sunt prezente tehnologii precum OFMDA+MU-MIMO, dar acestea erau oricum și la RX9 Pro / TX9 Pro, deci nu se încadrează la diferențe.

În fine, ce este interesant se referă la faptul că atunci când începi procesul de instalare / configurare inițială, Tenda RX12 Pro apare ca fiind compatibil cu rețele Wi-Fi de tip mesh. 

Screenshot Tenda RX12 Pro

Iar funcția aceasta este promovată și pe site-ul oficial Tenda, așa că poți avea nu doar un router Tenda RX12 Pro, ci poți adăuga atâtea câte ai nevoie spre a acoperi suprafața dorită.

Interfața de setări este în foarte mare parte la fel cu ceea ce am descoperit la RX9 Pro, așa că nu mai încarc aici capturi de ecran ce sunt aproape identice cu ce puteți vedea în review-ul de la Tenda RX9 Pro.

Nici în materie de acoperire și performanță nu am observat că Tenda RX12 Pro ar fi cu mult mai capabil. Este clar că sunt ceva îmbunătățiri pe alocuri, dar nu aș spune că este ceva cu adevărat de scos în evidență. Oricum pe partea de viteză prin Wi-Fi limita este dată de porturile WAN / LAN Gigabit 10/100/1000.

Acum, când sau dacă va fi disponibil oficial în țara noastră Tenda RX12 Pro nu știu să vă transmit. Dar, dacă vom avea posibilitatea de a cumpăra acest router succesul său va depinde, ca de aproape fiecare dată, de preț. De cele mai multe ori Tenda nu dezamăgește ca raport specificații și performanță / cost așa că nu ar fi rău să avem de unde alege.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 7, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.

Sistem de ventilație cu recuperator de căldură Helty Flow Plus – review (Aer proaspăt mereu, fără pierderi mari de căldură)

Așa cum v-am mai tot spus, din timp în timp mai ajung să încerc și apoi să vă prezint câte un produs mai puțin obișnuit. Uneori este vorba despre produse care mai pot fi puse în sfera gadgeturilor, dar alteori, cum este cazul și acum, vorbim despre ceva ce cu greu ar putea trece drept…

Router wireless Cudy WR1500 – review (Acces la Wi-Fi 6 accesibil, fără minusuri majore)

Nu am mai testat de ceva vreme un router wireless, iar review-ul de astăzi marchează o premieră, fiind primul produs de la Cudy cu care iau contact. Recunosc că nu auzisem de această companie până acum, dar după ce am aruncat un ochi pe site-ul lor oficial am descoperit că au în ofertă foarte multe…

O firmă japoneză a lansat un difuzor portabil realizat în totalitate din material textil

Institutul Național de Știință și Tehnologie Industrială Avansată (AIST) din Japonia anunţa în 2018 o nouă tehnologie denumită “fabric speaker”, adică un material textil capabil să emită sunete.