Samsung Galaxy A34 5G apare în primele randări detaliate

/
/
26 nov. 22
/

Săptămâna aceasta a apărut la orizont un nou smartphone de buget pe care Samsung îl pregăteşte pentru prima parte a anului viitor. Acesta este Samsung Galaxy A34 5G, iar după cum vom vedea în randările de mai jos, acesta va fi la nivel estetic o combinaţie între vechiul Samsung Galaxy A33 5G în zona frontală şi Samsung Galaxy S22 pe spate (fără acel modul din jurul senzorilo foto):

Randările au fost făcute de către OnLeaks pe baza unor schiţe CAD, cât şi a altor informaţii deţinute de acesta.

Tot prin intermediul său aflăm şi o parte dintre caracteristici:

  • display AMOLED de 6.5 inci;
  • cameră foto triplă;
  • port USB Type-C şi jack audio de 3.5 mm;
  • dimensiuni: 161.3 x 77.7 x 8.2 mm.

Dacă ne raportăm la actualul Samsung Galaxy A33 5G şi la posibilitatea că Samsung Galaxy A34 5G va primi ceva upgrade-uri, aş estima că ecranul va veni cu rezoluţie FullHD+ şi o rată de refresh de 90Hz, un procesor Exynos de generaţie nouă (Exynos 1330 sau 1380), deşi nu ar strica nici un MediaTek, până la 8 GB RAM, pană la 256 GB spaţiu de stocare, OIS pe senzorul wide şi o baterie de minim 4500 mAh cu o încărcare rapidă de minim 25W.

Nu îl văd pe Samsung Galaxy A34 5G ca pe un upgrade major.

Via: giznext.com
Categorii: Samsung
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

De ce Samsung Galaxy S26 FE este best-buy pe segmentul premium de telefoane mobile în 2026?

FE-ul sau Fan Edition aș spune că de la prima generație a fost un telefon mobil atractiv prin prisma raportului preț / specificații. Primești elemente specifice unui telefon din seria Galaxy S, dar la un preț ceva mai bun. 

Zeci de smartphone-uri şi tablete Samsung au primit update-ul de securitate la septembrie 2026 (acesta repară foarte multe vulnerabilităţi)

Samsung a transmis în ultimele zile noul update de securitate la septembrie 2026. Acesta pare a fi unul extrem de importat, în contextul în care compania sud-coreeană a transmis că au fost remediate undeva la 90 de vulnerabilităţi:

Când ajunge actualizarea la One UI 9 bazată pe Android 17 pe smartphone-urile Samsung Galaxy S25, Galaxy S25 Plus şi Galaxy S25 Ultra?

Samsung a început să distribuie actualizarea la interfaţa One UI 9 bazată pe Android 17 pe smartphone-urile sale, primele pe listă fiind cele mai recente modele ale seriei Samsung Galaxy S - Samsung Galaxy S26, Galaxy S26 Plus şi Galaxy S26 Ultra (producătorul sud-coreean oferă update-ul inclusiv la nivel global).