Samsung Galaxy Tab A 8.4 (2020) – câteva specificaţii hardware

/
/
16 feb. 20
/

Samsung continuă să rămână prezent pe piaţa tabletelor, chiar dacă vânzările acestor device-uri nu sunt din cele mai spectaculoase. Producătorul sud-coreean pregăteşte o tabletă mai accesibilă, una de dimensiuni reduse: Samsung Galaxy Tab A 8.4 (2020).

Câteva specificaţii ale terminalului au apărut online mulţumită Google Play Console şi chiar dacă informaţiile sunt puţine, prin intermediul acestora ne putem da seama că Samsung Galaxy Tab A 8.4 (2020) va fi o tabletă de buget cu un preţ (să sperăm) scăzut:

  • display cu rezoluţie de 1920 x 1200 pixeli;
  • procesor de tip octa-core Exynos 7904;
  • 3 GB RAM;
  • Android 9.0 Pie ca sistem de operare.

Cred totuşi că Samsung Galaxy Tab A 8.4 (2020) va fi lansată cu Android 10 şi spun acest lucru pentru că Google a transmis prin toamna anului trecut că după 31 ianuarie 2020 va aproba doar device-uri cu Android 10 la bord. Chiar dacă există posibilitatea ca Samsung să fi cerut aprobare înainte de această dată, am încredere că Samsung Galaxy Tab A 8.4 (2020) va veni preinstalată cu cea mai nouă versiune Android.

Sursa: slashleaks.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

Samsung Galaxy S27 Plus ar putea veni cu un downgrade important la capitolul conectivitate (unul prezent încă de pe vremea modelului Samsung Galaxy S21 Plus)

Deși mai avem câteva luni bune până la debutul oficial al seriei Galaxy S27, primele informații din certificatele de omologare încep deja să contureze noua strategie a gigantului sud-coreean (iar de data aceasta, veștile pentru fanii modelului intermediar din serie nu sunt neapărat cele mai bune).

Samsung Galaxy S27 Ultra ar putea renunța la Snapdragon 8 Elite Extreme Gen 6 pentru că se supraîncălzește – răspunsul dat de un oficial Qualcomm ridică și mai multe semne de întrebare

Qualcomm a anunțat două noi procesoare din segmentul premium: Snapdragon 8 Elite Extreme Gen 6 și Snapdragon 8 Elite Gen 6. Sunt deja smartphone-uri lansate cu acest chipset (seria Xiaomi 18 Pro etc). Galaxy S27 Ultra ar fi în etapa finală de dezvoltare, iar un raport din Coreea de Sud nu a picat bine către…