Seria flagship Samsung Galaxy S23 va fi prima din piaţă care va folosi noua generaţie de sticlă de protecţie Corning Gorilla Glass Victus 2

/
/
28 ian. 23
/

La sfârşitul anului trecut Corning Inc., liderul pieţei de sticle de protecţie pentru telefoane, a lansat cel mai nou şi mai inovator produs al său – Corning Gorilla Glass Victus 2.

Conform companiei americane, noua sticlă oferă rezistenţă sporită la căzături de până la 2 metri pe suprafeţe dure (ciment, pietre, asfalt etc.), astfel că utilizatorul modern poate sta mult mai liniştit când foloseşte device-ul pe stradă. Compoziţia nouă utilizată în crearea acestei sticle vine cu o rezistenţă îmbunătăţită şi la zgârieturi, iar 22% din aceasta este obţinută din sticlă reciclată (a primit în premieră certificarea Environmental Claim Validation).

Prin intermediul unui comunicat de presă, Corning Inc. a confirmat că seria flagship Samsung Galaxy S23 va fi prima protejată cu cea mai nouă sticlă premium a companiei.

Parteneriatul dintre Samsung şi Corning Inc. este unul de lungă durată, în ultimii ani producătorul sud-coreean implementând în premieră noile variaţii de sticle de protecţie Gorilla Glass (Samsung Galaxy S22 cu Corning Gorilla Glass Victus Plus, Samsung Galaxy S21 cu Corning Gorilla Glass Victus etc.).

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung SDI testează baterii siliciu-carbon de 12.000 mAh şi de 18.000 mAh

Într-un articol de la final de 2025 vă spuneam că anul 2026 va fi anul smartphone-urilor de dimensiuni normale cu baterii de peste 10.000 mAh. Tehnologia siliciu-carbon de generaţia a treia este deja bine stăpânită de producători pentru Honor, OnePlus, Realme, Xiaomi etc., astfel că autonomiile de peste 3 zile vor deveni o normalitate.

Monitor Samsung Odyssey QD-OLED G8 S27FG810SU – preview

Am spus de-a lungul timpului în mai multe articole că prefer să îmi redactez articolele cu informația primită de la mai multe ecrane. De câteva săptămâni am făcut pasul spre un monitor OLED de la Samsung cu code name-ul S27FG810SU.

Cât ar putea costa smartphone-urile Samsung Galaxy A37 şi A57 în Europa (estimare de preţ şi pentru România)?

Samsung va lansa în curând două dintre cele mai aşteptate smartphone-uri din 2026, modelele mid-range Samsung Galaxy A37 şi A57.