Google

Codul sursă pentru Android Ice Cream Sandwich a fost făcut public acum câteva ore. O dată cu aceasta, mai vin şi sursele pentru Honeycomb.

Dacă până acum am văzut şi am auzit de portări SDK pentru ICS, o dată cu lansarea codului sursa, ROM-urile vor fi lansate mult mai rapid şi compatibilitatea va creşte.

Tot cu această ocazie a fost lansat şi codul sursă pentru toate cele trei versiuni Honeycomb (Android 3.0, 3.1 şi 3.2). Nu ştim de ce a fost făcut public doar acum o dată cu lansarea succesorului său. Cu toate aceastea, conform articolului de pe blogul Google, sursele pentru Honeycomb nu sunt complete deoarece vrea ca oamenii să-şi concentreze mai mult eforturile pe ICS acum că noua versiune este disponibilă atât pe tablete cât şi pe smartphone-uri.

Dacă aveai de gând să testezi un port SDK pentru telefonul tău (în cazul în care a apărut pe XDA Developers) îţi recomand să mai aştepţi puţin pentru că peste puţin timp o să fie lansate ROM-urile compilate direct din sursă care sunt net superioare celor SDK.

Telefoanele care vor primi actualizarea oficială la Ice Cream Sandwich au fost enumerate într-un articol anterior. Dacă telefonul tău nu e pe listă, nu e nici o problemă. Sunt mari şanse ca dacă telefonul tău suportă deja Gingerbread, cei de la XDA Developers să ‘prepare’ un ROM pentru el cât de curând.

Pentru cei care vor să se aventureze în compilarea surselor nou apărute pot să urmeze linkul acesta pentru a citi instrucţiunile şi a trece la treabă iar celorlalţi care deţin un smartphone cu Android le urez aşteptare plăcută.

Sursa: engadget

Categorii: google
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Gadget.ro

Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.