Carrefour
Fraţii Pavăl (Dedeman) sunt foarte aproape să cumpere Carrefour România
În luna octombrie aflam pentru prima dată despre intenţia Carrefour de a ieşi din România. Compania franceză vrea să părăsească toată zona Europei de Est, astfel că şi în Polonia se întâmplă acelaşi fenomen ca în ţara noastră.
Mai nou vă puteţi ridica coletele livrate prin Cargus şi din magazinele Carrefour
Ideea de a nu mai sta după curier a luat amploare în România, iar extinderea rapidă a sistemelor de lockere din ţară este exemplul cel mai elocvent că oamenii nu prea mai au timp să aştepte pe cineva în intervalul 09:00 – 17:00.
Carrefour România NU neagă, dar nici NU confirmă, ştirea legată de vânzarea magazinelor din ţara noastră
Ştirea bombă a acestui sfârşit de săptămână este cea legată de exitul Carrefour din România. În ultimele ore toată presa din ţara noastră a preluat o informaţie apărută în presa franceză, una care spune negru pe alb că gigantul Carrefour pregăteşte vânzarea magazinelor din România.
Carrefour România vinde produse prin platforma celor de la Trendyol
La începutul acestei luni aflam că Trendyol are un marketplace uriaş de peste 250.000 de comercianţi, iar printre aceştia există şi peste 3500 de comercianţi români.
Ce spuneţi de un smart tv de 80 cm cu rezoluţie FullHD la 350 lei*?
Am găsit o ofertă extrem de interesantă la un televizor mic de bucătărie sau dormitor, dar care are un preţ aproape de nerefuzat.
În aplicaţia mobile Carrefour poţi solicita portare la Vodafone cu abonament 5G NELIMITAT + HBO Max gratuit 3 luni cu doar 4 euro / lună
Am spus în multe articole că lupta pe telefonie mobilă pe piaţa din România se duce între Digi Mobil şi Orange, însă se pare că Vodafone nu renunţă, operatorul roşu vrea să aibă un cuvânt de spus, mai ales că diferenţele la nivel de cotă de piaţă nu sunt atât de mari precum cele din…
Carrefour lansează un proiect pilot în România şi oferă cumpărătorilor cărucioare inteligente care să le optimizeze timpul petrecut la cumpărături
Cumpărăturile viitorului se vor schimba, procesul de digitalizare intrând pe repede înainte inclusiv în supermarketurile şi hypermarketurile din România.
Al patrulea cel mai mare retailer din România (cifră de afaceri în 2024 de peste 12.5 miliarde lei şi cu peste 10.000 de angajaţi) se gândeşte să iasă din ţara noastră
Piaţa de retail din Europa se află într-o continuă schimbare, însă acest lucru nu îl simţim decât atunci când o modificare majoră ne afectează în mod direct şi pe noi.
Toată gama de televizoare LG primeşte 30% reducere sub formă de cupon la Carrefour
În perioada 4 – 8 aprilie toată gama de televizoare LG primeşte o reducere de 30% sub formă de cupon la Carrefour (atât online, cât şi în magazinele fizice).
Noua colecţie LEGO Speed Champions dedicată maşinilor de Formula 1 primeşte deja o reducere semnificativă de preţ
Atunci aflam că în 2025 vor fi lansate mai multe seturi LEGO dedicate din seriile LEGO Speed Champions, LEGO City, LEGO DUPLO și LEGO Collectibles.
Flagship-ul Honor Magic7 Pro primeşte o super reducere de 20% sub formă de voucher (preţul de achiziţie iese astfel sub 4720 lei*)
Dacă te interesează acest smartphone premium şi aştepţi o ofertă bună pentru el, în cele ce urmează îţi vor prezenta o super reducere.
Carrefour oferă 20% înapoi pe cupon la achiziţia unui smartphone (Samsung Galaxy S25 pleacă de la 3600 lei* şi iPhone 16 Pro Max de la 5440 lei*)
Şi atunci, dar şi acum, oferta este fără doar şi poarte excelentă, mai ales că vor mai trece săptămâni, poate chiar luni bune, până când şi alţi retaileri vor veni cu discount-urie similare.
Carrefour oferă 50% reducere la jucării sub formă de cupon + reduceri speciale de Black Friday 2024
Dacă sunteţi părinţi, iar copiii au vârste relativ mici, ştiţi deja ce urmează: perioada sărbătorilor de iarnă, cea plină de emoţii pentru cei mici.
Bringo şi Carrefour lansează în România primul serviciu de colectare a ambalajelor cu garanţie SGR
Dacă te-ai săturat să tot stai la cozi interminabile atunci când returnezi ambalaje cu garanţie SGR, începând cu această săptămână ai la îndemână un nou serviciu ce te va scuti de acest disconfort, cu menţiunea că va trebui să îţi faci cumpărături de la Carrefour.
Super ofertă de weekend la Carrefour – 30% reducere sub formă de voucher la toată gama de televizoare Samsung
Dacă în perioada următoare intenţionaţi să vă cumpăraţi un televizor, nu ar strica să aruncati un ochi pe oferta de weekend a celor de la Carrefour.
Carrefour lansează pe piaţa românească serviciul eSIM Travel Data dedicat celor care vor roaming relaxat
Dacă vă gândiţi să călătoriţi în afara Uniunii Europene în perioada următoare şi aveţi un smartphone compatibil eSIM, aflaţi că aveţi o nouă alternativă pentru serviciile de roaming.
iPhone 14 de 128 GB primeşte o reducere de 20% sub formă de voucher (preţul de achiziţie iese astfel sub 3000 lei*)
Dacă doriţi să vă cumpăraţi un iPhone de generaţie mai nouă, dar vreţi să prindeţi şi o ofertă bună, vin către voi cu această recomandare.
Super ofertă la Carrefour, seria Samsung Galaxy S24 beneficiază de o reducere în preţ de 500 lei + 20% reducere pe voucher (Samsung Galaxy S24 pleacă de la 3199 lei*)
Dacă vreţi să vă cumpăraţi un smartphone din proaspăt lansata serie flagship Samsung Galaxy S24, azi şi mâine (17 – 18 februarie) aveţi o super ofertă la Carrefour.
Cum puteţi cumpăra iPhone 15 de 128 GB la 4699.99 lei, iar 20% din valoare să o primiţi înapoi sub formă de voucher ?
Dacă vreţi să vă cumpăraţi noul iPhone 15, în perioada 5 – 7 ianuarie o puteţi face într-un mod avantajos în noua campanie de reduceri sub formă de voucher a celor de la Carrefour.
În perioada 15 – 17 decembrie toată gama de televizoare şi telefoane mobile vândută de Carrefour primeşte o reducere de 20% sub formă de cupon
Chiar în seara aceasta am fost într-un hypermarket Carrefour pentru a valorifica voucherele de 50% pe care le-am primit la achiziţia de jucării de la începutul acestei luni.
Cumpără jucării de minim 120 lei şi primeşti înapoi 50% sub formă de cupon pe care îl poţi folosi ulterior în orice magazin Carrefour
Pentru că urmează o perioadă foarte costisitoare pentru părinţi, Carrefour a lansat o campanie promoţională foarte interesantă şi foarte atractivă.
Ultimele ore din super reducerile Carrefour la electronice şi electrocasnice (televizor de 80 cm la 320 lei şi multe altele)
Ştiu că scriu târziu despre această campanie, însă acum am aflat de ea şi este păcat să nu profitaţi şi voi, mai ales că preţurile sunt foarte bune.
În acest weekend primiţi la Carrefour o reducere de 20% sub formă de voucher la orice achiziţie din gamele televizoare, telefoane, boxe, imprimante şi laptopuri
Din când în când Carrefour mai vine cu astfel de campanii interesante, unele bazate pe reduceri sub formă de voucher. Îmi aduc aminte că au organizat o astfel de campanie în preajma sărbătorilor de iarnă, una la care primeai 50% reducere pe voucher la toată gama de jucării. I-am luat celui mic toate jucăriile de…
TOP 10: Evenimente importante din comerţul modern local în România democrată
Mi-a plăcut un articol de pe zf.ro legat de cele mai importante evenimente din comerţul modern local, unul ce a apărut în România la câţiva ani după căderea regimului Ceauşescu.
Retailerul francez Carrefour cumpără reţeaua de magazine Cora România
Cu siguranţă una dintre cele mai importante ştiri a săptămânii din retail este aceea că retailerul francez Carrefour cumpără reţeaua de magazine Cora România. Tranzacţia va fi anunţată oficial peste câteva zile, tot atunci urmând a primi mai multe detalii despre aceasta.