Digi Mobil
Digi Mobil îşi îmbogăţeşte oferta de smartphone-uri cu 5 noi modele
Dacă te-ai gândit ca într-un viitor nu foarte îndepărtat să te portezi la Digi Mobil, află că acum operatorul telecom are o ofertă de smartphone-uri mai bogată cu 5 noi modele.
De azi, 7 iulie 2025, ar trebui să fim mai protejaţi în faţa apelurilor cu numere false venite din afara României (operatorii telecom au datoria de a le bloca)
7 iulie 2025 este o zi importantă pentru noi, este data la care a intrat în vigoare decizia ANCOM de blocare a numerelor false venite din afara României.
Digi Mobil sau Orange? Cine are cele mai bune preţuri în roaming în afara Uniunii Europene?
Am primit recent un comunicat de presă din partea Orange prin intermediul căruia eram informat că operatorul portocaliu „oferă tarife de roaming în afara Uniunii Europene mai avantajoase ca niciodată”.
TOP 4: Operatori telecom din România la finalul anului 2024 (surpriză negativă la Orange, iar DIGI este singurul jucător pe profit)
Toţi operatorii economici din România au fost obligaţi să îşi depună situaţiile financiare finale aferente anului încheiat 2024 până la final de mai, însă Orange România SA a întârziat puţin, compania reuşind abia acum să definitiveze raportul financiar.
Orange, Digi Mobil, Vodafone sau Telekom? Care sunt cele mai bune oferte la portare azi (29.06.2025) şi pe care să o alegi?
M-am gândit că un articol comparativ între cei (încă) patru mari operatori telecom din ţara noastră nu ar strica, mai ales că în permanenţă există cerere pentru portare din partea românilor.
Digi Mobil lansează campania promoţională Roaming Zen, una ce nu aduce nimic nou (aceeaşi ciorbă reîncălzită la nivel de marketing)
Evoluţia Digi Mobil din ultimii ani este remarcabilă, iar într-un articol anterior chiar am scris că în maxim 2 ani acesta ar putea depăşi Orange pentru a ajunge cel mai important operator din România.
Evoluţia Digi Mobil este atât de rapidă, încât în 1-2 ani ar putea depăşi Orange şi ar putea ajunge operatorul de telefonie numărul 1 din România
Grupul Digi a publicat recent raportul financiar aferent primului trimestru din 2025 (ianuarie – martie), cel pe care îl puteţi citi în tihnă aici.
Este aproape sigur că Digi va reintroduce cartelele prepaid (preplătite) în oferta Digi Mobil
Vodafone şi Digi susţin că această ieşire din piaţa telecom nu îi va afecta pe români, ba chiar, promit dezvoltarea serviciilor în perioada următoare.
Noutăţi la Digi Mobil: feature phone-ul Nokia 225 4G şi smartphone-urile Oppo A5 Pro 5G şi Motorola RAZR 60 Ultra
România este în general o piaţă mică pentru producătorii de smartphone-uri, însă chiar şi aşa nu ducem lipsă de noutăţi. Recent au fost anunţate ceva modele şi în ţara noastră, iar parte dintre acestea au ajuns deja şi în oferta Digi Mobil (excepţia face feature phone-ul de la Nokia care nu este tocmai o noutate…
Cum funcţionează tehnica de marketing abonament pe 24 de luni şi telefoane în rate pe 36 de luni la operatorii telecom din România (un raspuns împotriva portării) ?
Una dintre modalităţile clasice de a atrage clienţi noi este aceea de a oferi smartphone-uri în rate, de preferat şi cu o reducere de preţ şi fără dobândă. Un parteneriat de tipul win-win dacă mă întrebaţi pe mine.
Proaspăt lansatul smartphone ultra low-cost Xiaomi Redmi A5 ajunge în oferta Digi Mobil şi Vodafone
În urmă cu aproximativ o lună producătorul chinez a lansat telefonul ultra low-cost Xiaomi Redmi A5. Iniţial am crezut că acesta va fi adus în România sub brand Poco, însă iată că nu s-a întâmplat acest lucru, device-ul ajungând oficial în ţara noastră sub acelaşi nume.
Te portezi la Digi Mobil şi ai şansa de a vedea live din tribune Finala UEFA Champions League 2025
Operatorul telecom Digi Mobil a lansat campania promoţională „Transferul anului. O finală de neuitat.”, una ce îţi oferă şansa de a vedea live de pe stadion Finala UEFA Champions League 2025.
Românii petrec mai bine de 5% din timp conectaţi la o reţea 2G sau 3G
Conform celor mai recente statistici ANCOM, la finalul anului trecut acoperirea cu servicii de voce mobilă la nivel de ţară era una foarte bună:
Te portezi la Digi Mobil (abonamentele pornesc de la 2 euro / lună) şi primeşti Xiaomi Redmi Note 14 5G sau Oppo Reno 12 F 5G în rate fără dobândă pe 24 de luni cu avans 0
Digi Mobil propune în această perioadă pachete interesante formate din abonament (prin portare) şi smartphone în rate fără dobândă pe 24 de luni cu avans 0.
Când ar putea anunţa Consiliului Concurenţei aprobarea achiziţiei Telekom de către Vodafone şi Digi?
Doar că această tranzactie trebuie aprobată şi de Consiliului Concurenţei. Analiza achiziţiei a început în luna decembrie a anului trecut, iar la zi se aşteaptă încă un răspuns (cei mai grăbiţi par a fi cei de la Telekom, aceştia încercând de mai bine de 2 ani să iasă din România).
Noutăţi la Digi Mobil: feature phone-ul Nokia 105 2024 şi smartphone-ul Oppo Reno13 F 5G (în rate avansul este de 0 lei în ambele cazuri)
Dacă în perioada imediat următoare doriţi să vă abonaţi la Digi Mobil, aflaţi că puteţi face acest lucru şi alegând una dintre cele două noutăţi în materie de telefoane:
Cât costă Samsung Galaxy A36 şi Galaxy A56 în oferta Digi Mobil?
Cele două smartphone-uri au fost lansate la începutul acestei luni, iar de aproximativ o săptămână au ajuns pe canal oficial şi în România.
Flagship-urile Xiaomi 15 şi 15 Ultra ajung în oferta Digi Mobil cu reducere de până la 1500 lei
Cele două smartphone-uri premium sunt disponibile la comandă şi în România, iar preţurile standard oferite de producător sunt următoarele:
DIGI anunţă venituri record în 2024 la nivel de grup, cu un mare plus pe România şi Spania
Compania a realizat la nivel de grup venituri consolidate de 1.925 de milioane de euro, în creștere cu 13,9% față de anul anterior. EBITDA ajustată a crescut cu 15,8% comparativ cu 2023, ajungând la 685 de milioane de euro.
Abonamentele cu internet mobil nelimitat de la Digi Mobil pot fi suplimentate la nevoie cu o extraopţiune de 100 GB ce costă 2.38 euro / lună
Acest nelimitat are totuşi nişte limite, iar DIGI oferă aceste informaţii în rubrica „Detalii” ale fiecărui abonament.
Motorola G35 5G şi G15 au ajuns în oferta Digi Mobil şi pot fi achiziţionate cu avans 0 în sistem de rate pe 24 de luni
Cele două noi smartphone-uri au fost lansate anul trecut şi sunt device-uri gândite pentru cei cu buget limitat (fac casă bună cu abonamentele ieftine ale Digi Mobil).
Chiar şi după achiziţia Telekom, aproape sigur Vodafone va rămâne în spatele DIGI Mobil ca număr de clienţi
Săptămâna aceasta am aflat de la Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, că foarte probabil vânzarea Telekom va fi acceptată, iar (posibil) din 2026 în România să mai rămână pe piaţă doar Orange, DIGI Mobil şi Vodafone.
Cele mai ieftine abonamente de telefonie mobilă de la Digi Mobil, Orange, Vodafone și Telekom – 02.25 și comparație cu alte țări din Europa
Am intrat pe site-ul fiecărui operator de telecomunicații și am căutat cele mai ieftine abonamente de telefonie mobilă.
TOP 5: Cele mai bune telefoane mobile ca raport preț / specificații din oferta Digi Mobil – 02.25
Digi Mobil are un portofoliu larg de telefoane mobile, de la smartphone-uri pliabile și până la dispozitive entry. Am selectat 5 smartphone-uri ce consider că stau bine la raportul preț / specificații / experiență de utilizare.
Samsung Galaxy S25 Ultra, S25 Plus și Galaxy S25 în oferta Digi Mobil cu plata în rate
Noile smartphone-uri Samsung au ajuns și în oferta Digi Mobil. A fost o întârziere de câteva zile, dar acum avem detaliile concrete legate de oferta pregătită.