piata auto globala
Surpriză pe piaţa auto globală în 2024: producătorul chinez BYD poate depăşi producătorul american Ford ca număr de maşini vândute
Când te gândeşti la istoria maşinilor şi la evoluţia acestei industrii, este aproape imposibil să nu îţi vină în minte numele de Ford. Că e Ford marca sau Henry Ford omul, este destul de clar că Ford face parte din istorie.
După Ford şi Volvo renunţă la decizia iniţială de a produce doar maşini electrice din 2030
Vânzările de maşini electrice sunt în continuare pe un trend pozitiv la nivel global, însă volumul acestora este cu mult sub estimările prea optimiste făcute de marii producători în urmă cu ceva ani.
Record în luna iulie pe piaţa auto chineză: maşinile electrice şi cele plug-in hybrid au reprezentat mai bine de 50% din totalul vânzărilor
Piaţa auto globală va fi dominată fără doar şi poate de industria auto chineză în următorii ani, tocmai de aceea eu zic că este interesant să vedem cum evoluează şi piaţa locală chineză, cea mai mare piaţă auto din lume.
Conform unui studiu recent, producătorii auto chinezi vor ajunge la nivel mondial la o cotă de piaţă de peste 33% până în 2030
Producătorii auto chinezi au toate avantajele pentru a creşte într-un ritm accelerat, iar la cum a evoluat piaţa auto globală în ultimii ani, putem deduce foarte simplu că aceştia le folosesc la maxim. Când spun avantaje mă refer la costuri de producţie mici, dezvoltare rapidă, disponibilitate materii prime şi lipsa birocraţiei excesive.
Ştiaţi că în 2023 în toată lumea au fost vândute aproape 37 de milioane de maşini tip SUV?
Personal îmi plac maşinile mai înalte, mai voluminoase, aşa numitele SUV-uri compacte (atenţie a nu le confunda cu SUV-urile tip crossover subcompact în stilul Ford Puma). Eu am o Kia Sportage pe care o consider (aproape) maşina ideală pentru gustul meu, pentru nevoile mele şi pentru aşteptările mele.