Telekom Mobile a lansat servicii 5G în România. Să fie oare aşa ?

/
/
12 apr. 23
/

În toamna anului trecut a avut loc licitaţie pentru spectrul 5G, una la care au participat doar Orange, Vodafone şi RCS & RDS (Digi Mobil). Telekom Mobile a fost singurul operator din ţară care nu a fost interesat de această licitaţie.

Şi totuşi, la câteva luni distanţă, operatorul telecom a început să trimită notificări de lansare a serviciilor 5G. Acestea sunt oferite prin utilizarea spectrului de frecvenţe radio existent. Pentru moment 5G-ul poate fi accesat parţial în oraşe precum Ploieşti, Piteşti, Sibiu şi Bucureşti. Avem confirmări găsite pe profit.ro şi zf.ro.

Dar avem tehnologie 5G pe bune ? Haideţi să facem nişte verificări, iar concluziile le trageţi voi.

În notificarea oficială trimisă de Telekom Mobile luna aceasta se arată că „vitezele Contractuale oferite de TKRM pentru Serviciile de Date, în funcţie de tehnologia utilizată pentru furnizarea Serviciului de Date sunt: (i) 5G: 250 Mbps descărcare şi 50 Mbps încărcare (ii) 4G: 150 Mbps descărcare şi 50 Mbps încărcare; (iii) 2G: 200 kbps descărcare şi 100 kbps încărcare“.

Teoria spune că:

  • tehnologia 4G vine cu viteze maxime de până la 150 Mbps;
  • tehnologia 4G LTE-A (cunoscută şi ca 4G+) vine cu viteze maxime cuprinse între 300 Mbps şi 1 Gbps;
  • tehnologia 5G vine cu viteze maxime cuprinse între 1 Gbps şi 10 Gbps.

Sigur că discuţia este amplă, tehnologiile folosite pot varia foarte mult, însă dacă ne uităm strict pe vitezele menţionate de Telekom Mobile pentru tehnologia 5G, acestea nu prea ar fi mândre de performanţele lor.

Îmi aduc aminte că prin 2018 scriam despre o năstruşnicie făcută de AT&T în SUA, operatorul telecom înlocuind pentru o scurtă perioadă de timp 4G cu 5G E(volution). Mai exact, deşi utilizatorii foloseau reţeaua 4G, aceştia erau informaţi că folosesc inexistenta reţea 5G E.

Sursa: digitaltrends.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Ce mesaj a transmis Vodafone România după finalizarea achiziţiei Telekom România?

Marţi, 30 iunie, am scris un articol dedicat prezenţei Telekom în România, o prezenţă cumulată de peste 25 de ani, începută în aprilie 2000 cu lansarea Cosmorom (vă invit să îl citiţi, este scurt, dar interesant).

Adio, Telekom România şi rămas-bun, magenta! (ca drept omagiu, am scris o mică istorie a operatorului în ţara noastră)

Acesta este un articol scris cu mici urme de nostalgie, data de 30 iunie urmând a intra în istoria pieţei de teleomunicaţii din România ca fiind ultima zi de prezenţă oficială a Telekom în ţara noastră.

Cum te poţi porta la Vodafone la un abonament cu resurse NELIMITATE în România şi un preţ de doar 2.54 euro / lună?

Dacă eşti abonat Digi Mobil sau Orange şi vrei să te portezi, vin către tine cu o propunere foarte bună, una ce implică costuri reduse şi resurse din belşug.