Samsung a prezentat un proiector cu laser 4K Ultra Short Throw – The Premiere. Debutul a fost efectuat în cadrul unui eveniment online – Life Unstoppable.

Sunt două variante pentru The Premiere: 130 inch – LSP9T și 120 inch – LSP7T. Imaginea este proiectată prin tehnologia laser la rezoluție 4K. Luminozitatea maximă este de 2800 lumeni ANSI.

Discutăm despre un proiector inteligent, a fost încorprat software-ul specific unui smart TV Samsung. Tehnologia ultra short throw permite plasarea sa direct în fața peretului pe care face proiecția fără a ocupa spațiu sau a necesita o acomodare specială în locuință.

Au adus și woofere speciale + sunet surround Acoustic Beam spre a completa experiența de utilizare, cinematograful de acasă.

Declarație oficială:

„În ultimele luni, am observat faptul că utilizatorii petrec mai mult timp acasă, dar și modul în care rolul vieții de zi cu zi se schimbă. Televizorul a devenit mijlocul principal de divertisment, partener de fitness, coleg de muncă și o sursă inepuizabilă de știri. The Premiere regândește experiența home cinema cu un design nou, compact, o calitate a imaginii 4K și un sunet cu intensitate mare pentru spațiile mai înguste care pot fi utilizate pentru orice activitate la domiciliu, a declarat Jongsuk Chu, Executive Vice President of Visual Display Business la Samsung Electronics.

Am căutat mai multe informații tehnice, dar nu am găsit. Îl vom vedea lansat în Europa până la sfârșit de 2020. Nu am date legate de prețul la care va fi poziționat. Nu mă aștept să fie ieftin. O să închei într-o notă ușor critică. Mă rog, sunt curios dacă imaginile din kitul de presă au corespondent în realitate. :)

Categorii: foto-video

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.