Toyota bZ4X – imagini şi câteva detalii oficiale pentru un SUV 100% electric disponibil şi într-o variantă cu volan tip manşă de avion

/
/
1 nov. 21
/

Sfârşitul săptămânii trecute a adus şi prezentarea oficială a unui nou SUV 100% electric, modelul Toyota bZ4X. Această maşină este prima dezvoltată pe platforma e-TNGA, o platformă globală ce va fi utilizată pe alte şapte modele Toyota.

Dacă la primva vedere numele Toyota bZ4X pare ciudat, acesta are o explicaţie logică în spate: bZ vine de la noua serie de maşini electrice beyondZero a constructorului japonez, iar 4X are legătură cu segmentul SUV-urilor cu tracţiune integrală.

Toyota bZ4X va dispune de o baterie de 71 kWh ce va oferi o autonomie de până la 450 – 500 de kilometri şi va avea dimensiuni echivalente cu clasa medie de SUV-uri: 4.69 metri lungime, 1.86 metri lăţime, 1.65 metri înălţime şi 2.85 metri ampatament. Noua maşină va cântări puţin sub 2 tone, iar la nivel de motorizare vom avea un motor de 150 kW pe față pentru versiunea 2WD, și două motoare de 80 kW față / spate pentru varianta AWD.

Interesant la acest model este că va veni şi într-o versiune ceva mai nonconformistă, una cu volan tip manşă de avion, direcţie drive-by-wire, adică o direcţie acţionată cu ajutorul conexiunilor electrice (se elimină astfel conexiunile mecanice de imprimare a direcţiei roţilor) şi acoperiş solar (va permite încărcarea bateriilor într-un an cât echivalentul de energie necesar pentru parcurgerea a 1800 de kilometri).

Lansarea europeană pentru Toyota bZ4X va avea loc pe 2 decembrie, urmând ca din 2022 să o vedem şi în showroom-urile din România.

Sursa: newsroom.toyota.eu
Categorii: gAuto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Dacia ar putea lansa în vara acestui an un cvadriciclu electric fabricat în România, la un preţ de aproximativ 6000 de euro

În toamna anului trecut, Dacia făcea valuri cu conceptul Dacia Hipster. Acest autovehicul 100% electric de 3 metri lungime, 1,53 metri înălţime şi 1,55 metri lăţime, promitea să devină un partener ideal în jungla urbană.

După două luni dezastruoase, piaţa auto de maşini noi din România îşi revine uşor în martie 2026, ajutată de vânzările bune ale maşinilor electrice

Primele două luni ale anului au fost dezastruoase pentru piaţa auto de maşini noi din România, numărul înmatriculărilor fiind în scădere cu 29.93% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025.

Dacia explică de ce vânzările din Europa au scăzut cu aproape 30% în 2026

Vânzările Dacia în primele două luni din 2026 în Europa sunt pe un minus îngrijorător, acestea ajungând la un total de 65.252 unităţi, adică în scădere cu aproape 30% vs aceeaşi perioadă din 2025.