UNIQA Asigurări va părăsi piaţa de asigurări RCA

/
/
22 sept. 21
/

Se îngroaşă gluma în piaţa de asigurări RCA, mai ales că scandalul din jurul City Insurance este încă de actualitate şi are impact important asupra multor şoferi.

Preţurile asigurărilor RCA au crescut în ultimele zile, iar dacă tabloul nu era deja complet, aflaţi că şi UNIQA Asigurări va părăsi acest segment. Compania a depus la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) solicitarea de retragere a licenţei RCA, astfel că în foarte scurt timp vom avea încă un asigurator în minus.

„Discuțiile pe care noi le-am avut la nivelul conducerii, împreună cu Consiliul de Supraveghere, au fost direcționate spre a analiza oportunitățile pe care le avem de a ne continua călătoria în ceea ce livrăm noi în piața din România, de a o face consistentă și relevantă și de a încerca să limităm expunerea într-o zonă în care am constatat că nu am găsit soluțiile cele mai corecte și cele mai bune pentru noi, clienți și acționari. Această triadă trebuie satisfăcută în tot ceea ce înseamnă un mecanism de business.

Astfel că, într-adevăr, în momentul de față noi avem o inițiativă prin care am depus către Autoritate o adresă în care solicităm retragerea licenței RCA. Suntem în momentul de față în așteptarea unei soluții sau a unui mod în care vom funcționa în perioada imediat următoare. Și asta arată că, din păcate, în momentul acesta, modul în care noi vom fi prezenți este mai puțin în zona RCA, dar, cu siguranță, în tot ceea ce înseamnă asigurările CASCO, precum și asigurările non-auto și de viață avem foarte multe lucruri de spus. Ceea ce noi construim și vrem să dezvoltăm în această zonă sunt convins că va reuși să împlinească anumite nevoi pe care piața de asigurări în general și clienții le au”, a declarat Valentin Coroiu, vicepreşedinte directorat UNIQA Asigurări.

Impactul ieşirii UNIQA Asigurări din piaţa de asigurări RCA nu este însă la fel de mare ca în cazul City Insurance, la început de 2021 compania având subscrieri de doar 6.4 milioane lei şi o cotă de piaţă de 0.58%.

Sursa: 1asig.ro
Categorii: gAuto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Dacia ar putea lansa în vara acestui an un cvadriciclu electric fabricat în România, la un preţ de aproximativ 6000 de euro

În toamna anului trecut, Dacia făcea valuri cu conceptul Dacia Hipster. Acest autovehicul 100% electric de 3 metri lungime, 1,53 metri înălţime şi 1,55 metri lăţime, promitea să devină un partener ideal în jungla urbană.

După două luni dezastruoase, piaţa auto de maşini noi din România îşi revine uşor în martie 2026, ajutată de vânzările bune ale maşinilor electrice

Primele două luni ale anului au fost dezastruoase pentru piaţa auto de maşini noi din România, numărul înmatriculărilor fiind în scădere cu 29.93% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025.

Dacia explică de ce vânzările din Europa au scăzut cu aproape 30% în 2026

Vânzările Dacia în primele două luni din 2026 în Europa sunt pe un minus îngrijorător, acestea ajungând la un total de 65.252 unităţi, adică în scădere cu aproape 30% vs aceeaşi perioadă din 2025.