Allview AllBook Q este unul dintre puținele notebook-uri cu hardware Qualcomm ce a ajuns și în țara noastră. Qualcomm tatonează piața de dispozitive cu Windows și aș spune că pe viitor mă aștept la și mai multe dispozitive de gen, în contextul în care și Apple pregătește să treacă Mac-urile pe ARM, Microsoft + Qualcomm s-ar putea să formeze o alianță interesantă. 

De fapt, care sunt avantajele pentru un dispozitiv cu procesor Qualcomm și Windows:

  1. Autonomia – consumul de energie este mai mic față de un dispozitiv concurent cu procesor Intel sau AMD, ar putea fi obține multe ore de funcționare, peste ceea ce oferă o tabletă sau un smartphone (pur și simplu, în carcasa unui notebook poți include o baterie mai mare, nu ești constrâns ca la un telefon mobil);
  2. Dimensiunile compacte – ansamblul hardware nu ocupă cine știe ce spațiu, nu are nevoie de o răcire complexă etc. Portabilitatea contează dacă vrei să-l folosești on-the-go;
  3. Conectivitate – 4G / LTE + Wi-Fi, pe viitor mă aștept la soluții cu 5G + Wi-Fi, procesorul Qualcomm are integrată și partea de date mobile, ești scutit de un modem dedicat etc. 

Care este cel mai mare dezavantaj?

Nu toate aplicațiile pentru Windows funcționează pe ARM. 

Destul cu introducerea ce se întinde din ce în ce mai multe și să trec la subiectul articolului – Allview AllBook Q. Sunt sigur că o parte dintre voi nu veți putea trece peste procesor, Snapdragon 835 nu este cel mai nou chipset Qualcomm. Totuși, dacă îi veți da o șansă veți descoperi un laptop ce se mișcă decent la nivel de interfață, cu suficiente puncte PRO de partea sa. Pentru partea de Office, browsing, YouTube și Netflix nu ai nevoie de cine știe ce mega-putere de procesare. Din start, trebuie știu că nu avem un laptop cu valențe pe partea de gaming, nu are un hardware care să-l recomande în acest sens. Dacă tot am deschis discuția legată de hardware, haide să-i parcurgem detaliile tehnice. 

Specificații

1. Design = dimensiuni compacte, carcasă metalică, bine închegat și chiar elegant;

De când îl scoți din pachet nu-l simți drept un dispozitiv ieftin, chiar din contră. Nu s-a făcut rabat calitativ în ce privește materialele utilizate, atenție destul de mare la detalii pentru un notebook din categoria sa de preț (carcasa metalică acoperă și baza dispozitivului). Nu este neapărat un campion al greutății (sunt notebook-uri de 13.3 inch ce cântăresc și în jur de 1 kg, dar discutăm de o altă nișă ca preț). 

Cântărește 1.27 kg și în profil atinge 15.1 mm. Este un laptop compact, ușor de strecurat în geantă sau rucsac. Nici nu-l simți în spate, îl poți plimba dintr-o sală în alta ca și cum ai avea o tabletă cu tastatură atașată. 

În ce privește dispunerea porturilor: jack proprietar de încărcare + port USB type-C pe lateral stânga, pe dreapta se află un port USB 3.0, slotul pentru microSD-urile de până la 256 GB și pentru cartela nanoSIM (ce se accesează printr-o agrafă, una inclusă și în pachet), tot aici se află și jack-ul de 3.5 mm. Lipsește un port HDMI ce s-ar fi dovedit de ajutor (ar fi nevoie de un adaptor de la USB type-C la HDMI, neinclus în pachet). 

Butonul de power se află deasupra tastelor, bine individualizat. Nu am găsit un LED care să confirme încărcare bateriei. 

2. Ecran bun…, în spații închise;

Panelul IPS de 13.3 inch afișează o rezoluție de 1920×1080 pixeli. Culorile sunt plăcute, dinamic range neașteptat de bun pentru această categorie de preț. Reflectă spațiul ambiant și dacă vrei să-l folosești în spații deschise s-ar putea să fie o problemă în ce privește lizibilitatea. Într-un birou, mă rog, la interior nu sunt probleme. Te atrage prin culorile afișate. 

3. Sunet – neașteptat de bine;

Sunetul cade în sarcina unor difuzoare aduse sub ecran, deasupra tastaturii. Pentru că sunt puse cumva frontal, se aud puternic și clar, la maxim distorsionează puțin. Pe la 70 – 80% impresionează printr-un sunet destul de bine definit, cu mult bass și amplitudine ridicată. Puterea difuzoarelor – 1W x 4. 

4. Hardware de smartphone din 2017 – este bun la ceva în 2020?

Qualcomm Snapdragon 835 + 4 GB RAM și 64 GB stocare + slot pentru cardurile microSD. 

Nu pot spune că impresionează când parcurgi datele tehnice în sine. Este un procesor dezvoltat pe 10nm, 4 nuclee la 2.45 GHz și alte 4 nuclee la 1.9 GHz. Discutăm despre un notebook lansat în urmă cu ceva timp, nu este o adiție recentă ca să-l criticăm pentru hardware-ul încorporat. Mă aștept pe viitor să treacă pe soluții software mai recent, dar și prețul va urca serios. Nu uitați că prețurile mari pe flagship-urile Android erau legate și de costul mare al procesorului, mai ales de când au și modemul 5G încorporat. 

5. Software = Windows-ul arhicunoscut cu o steluță;

Rulează Windows 10 Home în condiții decente. Inițial, pot fi instalate aplicații doar din Microsoft Store, dar poți activa unilateral să renunți la Windows 10 în S Mode și să poți pune aplicații din orice sursă. 

Nu l-am simțit a avea lag puternic în rularea de clipuri 4K pe YouTube, în browsing, la nivel de interfață grafică, în aplicațiile Word, Excel, PowerPoint. Da, l-ar fi ajutat ca stocarea să fie din start la minim 128 GB. Da, sunt situații când simți că parcă un plus de putere de procesar nu ar fi stricat spre a-l face și mai sprinten. 

Microsoft caută o soluție prin care aplicațiile 64-bit x86 să fie aduse pe ARM, în viitor. Momentan, rulează aplicații 32-bit x86 printr-un emulator;

6. Conectivitate bună cu 4G încorporat, fără necesitatea unui adaptor, dar fără HDMI;

Nu are port HDMI și cine caută să proiecteze conținut de pe laptop spre un proiector sau monitor va avea nevoie de un adaptor de la USB type-C la HDMI, ar fi fost frumos să-l găsim în pachetul de retail. 

Dispune de Wi-Fi ac și conexiune dual-band pe 2.4 și 5 GHz, iar în SpeedTest pe conexiune gigabit a obținut 320.82 Mbps la download și 459.04 Mbps la upload (semn că și în download ar putea mai mult, a obținut doar peste 300 Mbps dintr-o limitare de conexiune). 

Slotul pentru nanoSIM se află pe lateral dreapta, necesită o agrafă spre a fi deschis. Am folosit o cartelă de la Digi Mobil, dar nu am avut curiozitatea să realizez un test (ar fi obținut valori de maxim 10 – 20 – 30 Mbps la download și upload). Interesant este că are multe benzi, pe TDD și FDD-LTE, de aici și posibilitatea în a obține în funcție de semnalul operatorului și viteze destul de bune. Aici mi se pare că au un punct PRO, nu ai nevoie de adaptor, totul fiind inclus. 

7. Tastatura – ok-ish, touchpad-ul decent, dar click dreapta și stânga nu așa cum ar trebui;

Tastatura nu este iluminată, cursa tastelor mi se pare ok-ish – ideea este că te obișnuiești în timp, touchpad-ul de dimensiuni bune pentru un notebook de 13.3 inch. Recunoaște atingerea în mod corect. 

Click dreapta și stânga cu apăsare mai pronunțată se pot activa pe întreaga suprafață, nu doar la bază touchpad-ului. Lasă impresia de ieftin, un zgomot puternic și nu-mi dă impresia de rezistență în timp. Ar fi fost excelent să le individualizeze cumva la bază, taste dedicate. Soluțiile clasice sunt uneori mai bune. 

8. Autonomia – ceva mai bună, dar nu spectaculoasă;

Bateria se alimentează pe jack proprietar, dar și pe USB type-C. Pe jack proprietar la 12V și 2A se încarcă în aprox. 2 ore, iar pe USB type-C cu încărcătorul Samsung GALAXY Note20 Ultra peste 4 – 5 ore, chiar și mai mult. 

Mă rog, important este că poți alimenta la nevoie și pe USB type-C, dacă nu ai încărcătorul laptopului. Ar fi fost excelent să-l aducă direct cu un charger pe USB type-C, să te scutească de o grijă în plus și să alimenteze și ceva mai repede față de ce se oferă acum. 

În testul Gadget cu luminozitate la maxim a obținut 5 ore de autonomie de la 100% spre 0% (redare a unui playlist din YouTube pe rezoluție FHD). Contează la cât vei ține luminozitatea, dar și ce faci pe dispozitiv în sine. Poți avea de la 2.5 – 3 ore și până la 6 – 7 ore de autonomie din partea lui AllBook Q. 

Mi se pare a fi ceva mai bine, dar nu spectaculos (10 – 12 ore de autonomie oferită în mod real ar fi fost de-a dreptul excelent). Cele 14 ore promise în materialele ce însoțesc notebook-ul mi se par greu de atins în utilizarea de zi cu zi. 

9. Prețul…, măricel;

L-am găsit la Cel.ro pentru 2199 lei (este inclus și un card de 256 GB). Mă aștept să-l scoată în față în perioada Black Friday. Plătești pentru dimensiunile compacte și modemul 4G încorporat (modem ce ar putea atinge și 1 Gbps, dacă rețeaua livrează în condiții ideale).

10. Da sau Nu pentru Allview AllBook Q;

Depinde de prețul afișat. Cred că pe la 1600 – 1700 lei discutăm diferit. AllBook Q mi se pare un prim pas din partea Allview, iar dispozitive noi cu hardware Qualcomm ar fi binevenite. Între timp pe lângă preț au crescut și pe partea de putere de procesare, iar Microsoft dacă reușește să aducă un emulator pentru aplicațiile 64-bit crește și disponibilitatea de aplicații pentru laptopurile pe ARM.

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.