Ford Puma ST dezvăluit oficial – primul SUV Ford Performance din Europa este fabricat la Craiova

24/09/2020

Ziua de 24 septembrie 2020 marchează un nou moment de mândrie pentru toți cei implicați în procesul de producție din uzina Ford de la Craiova. Puma primește tratamentul diviziei Ford Performance și devine astfel primul SUV al gamei Ford pentru Europa ce se poate lăuda cu performanțe demne de mașinile sport.

Zvonuri despre Ford Puma ST existau deja de ceva vreme, iar după ce am testat în vară un Puma ST-Line, mi-am exprimat dorința ca un astfel de model să devină realitate. Baza de plecare pentru un SUV marca Ford Performance nu era alta mai bună decât un Puma, așa că decizia se pare că a fost una naturală.

Ford România are pentru noi și o filmare cu noul SUV sport pe Transfăgărășan:

httpvh://youtu.be/LGRDms5k2ak

Cu ce se laudă Ford Puma ST:

  • Diferențial mecanic cu alunecare limitată (LSD) Quaife pentru puntea față (opțional). Se pare că Puma ST este primul automobil din acest segment care poate oferi o astfel de dotare. LSD-ul funcționează alături de Torque Vectoring Control spre a îmbunătăți aderența și a reduce subvirarea prin aplicarea forței de frânare pe roata din față din interiorul virajului. 
  • Arhitectura de tip B a Ford a fost revizuită pentru a contrabalansa centrul de greutate mai ridicat al vehiculului. Bara de torsiune a suspensiei spate este întărită la 2.000 Nm / grad de torsiune cu o bară stabilizatoare de 28 mm integrată în profil U. Astfel, rigiditatea structurală a fost crescută cu peste 40% comparativ cu Fiesta ST și 50% comparativ cu Ford Puma standard.

Ford Puma ST

  • Reacțiile suspensiei și capacitatea de răspuns a direcției au fost sensibil îmbunătățite prin folosirea unor arcuri cu coeficient de elasticitate variabil (patentate de Ford), ce aplică forțe vectoriale suspensiei spate și permit forței de virare să fie transmisă direct în arc. Tehnologia arcului de distribuție vectorială funcționează în combinație cu amortizoarele reactive în frecvență, cu două tuburi Hitachi, din față și din spate, asigurând rigiditatea necesară pentru un control sporit al mașinii.
  • Direcția oferă un raport de transmitere de 11.4:1 – cu aproape 25% mai rapid decât pe un Puma standard. Fuzeta față reproiectată a permis scurtarea bieletei de direcție și un raport de transmisie al casetei de direcție mult mai ridicat, permițând o virare mai rapidă.

Ford Puma ST

  • Discurile din față sunt mai mari cu 17% în comparație cu specificațiile standard Puma, ajungând la un diametru de 325 mm, în timp ce discurile spate sunt de 271 mm.

  • Motorul este același cu cel de pe Ford Fiesta ST – realizat din aluminiu, cu trei cilindri în linie, supraalimentat de un turbocompresor radial-axial, cu o galerie de evacuare integrată, care minimizează distanța de deplasare a gazelor de eșapament între cilindri și turbocompresor plus deschidere variabilă a camelor pe admisie și evacuare (Variable Cam Twin). Motorul poate deveni economic prin dezactivarea unuia dintre cei trei cilindri, atunci când se rulează la viteze de croazieră. Puterea maximă este de 200 CP la 6000 rpm, ca la Fiesta ST, în timp ce cuplul maxim a ajuns la 320 Nm, disponibil constant între 2500 și 3500 rpm.

Ford Puma ST

  • Performanțele afișează o accelerație de la 0 la 100 km/h în 6.7 secunde și o viteză maximă de 220 km/h. Consumul mediu calculat după metodologia WLTP este de 6.9 l/100 km, în timp ce emisiile sunt de 155 g/km.
  • Sistemul Launch Control, disponibil opțional, ca parte a pachetului Performance, ajută șoferul pentru plecări de pe loc cât se poate de rapide. L-am testat pe Ford Focus ST și pe Fiesta ST și recunosc că merită ales la o astfel de mașină.
  • Culoarea Mean Green a fost concepută special pentru Puma ST, în timp ce accentele de design precum emblemele ST și marcajele Ford Performance scot în evidență caracterul sportiv al acestui SUV.
  • Spațiul suplimentar de sub podeaua portbagajului, cu un volum de 80 de litri, denumit MegaBox, a rămas neschimbat și aduce un plus pe partea practică. 

Ford Puma ST

  • Dintre tehnologiile disponibile – hotspot WiFi, încărcare wireless pentru telefon, parbriz încălzit Quickclear, sistem Ford SYNC 3 cu touchscreen de 8 inch, cu comenzi vocale, compatibil Apple CarPlay și Android Auto, sistem de sunet B&O premium, FordPass Connect, ce permite posesorilor ca prin aplicația de mobil să controleze de la distanță o serie de funcții ale vehiculului – inclusiv blocarea portierelor și localizarea vehiculului, asistență pre-coliziune cu frânare activă (Pre-Collision Assist with Active Braking), asistență activă la parcare (Active Park Assist), sistem de alertă la traficul perpendicular în intersecție cu frânare activă (Cross Traffic Alert with Active Braking), tempomat adaptiv cu recunoașterea indicatoarelor rutiere ( Adaptive Cruise Control with Speed Sign Recognition) și sistemul de centrare pe mijlocul benzii de rulare (Lane Centring).

Primele informații legate de Ford Puma ST relevă o mașină ce promite multe. Abia aștept să o testez spre a vedea câte dintre promisiuni sunt respectate, dar mai ales pentru a mă distra încă o dată la volanul unui automobil dezvoltat de Ford Performance.

Ford Puma ST

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.