TOP 5: Curiozităţi despre Dacia Spring evidenţiate de oficialii Dacia

/
/
18 oct. 20
/

Cele mai importante noutăţi ale săptămânii ce stă să se încheie (cel puţin în România) au fost Dacia Spring şi iPhone 12. Aveţi pe site toate informaţiile despre aceste lansări, articolele cu pricina fiind şi cele mai citite în ultimele zile.

Despre Dacia Spring s-au spus multe şi se vor mai spune. La prima vedere rămâne o maşină interesantă, iar în istorie va rămâne drept primul autovehicul complet electric al brandului Dacia. După prezentarea oficială din 15 octombrie, oficialii Dacia au discutat cu reprezentanţii presei din România prezenţi la eveniment, iar în urma discuţiilor au rezultat şi alte concluzii separate de cele oficiale.

Am selectat cinci din cele mai interesante noutăţi / curiozităţi evidenţiate de oficialii companiei despre Dacia Spring:

  • Dacia Spring va fi produsă exclusiv în China – Groupe Renault a luat această decizie deoarece China are un ecosistem foarte bine pus la punct în ceea ce priveşte furnizorii de componente şi baterii, iar preţurile scăzute practicate în această ţară permit obţinerea unui cost final redus al maşinii, unul competitiv şi profitabil;
  • Dacia Spring va fi fabricată pe platforma Renault City K-ZE – prima maşină electrică Dacia este în mare parte un Renault City K-ZE adaptat pentru piaţa şi normele europene (modificări importante au fost făcute în special la nivelul elementelor de siguranţă, vorbim de îmbunătăţiri la nivel de structură care ar trebui să ofere rezultate bune în testele de impact EuroNCAP);
  • În condiţii dificile Dacia Spring ar putea avea o autonomie reală de 120 – 150 kilometri – cifrele oficiale spun că autonomia după standardele WLTP ar fi de 225 de kilometri în ciclu mixt şi 295 de kilometri după standardele WLTP City (strict urban). Aceste autonomii s-au obţinut în condiţii ideale de testare, însă realitatea va fi diferită. Autonomia reală medie va fi de undeva la 180 – 200 de kilometri, iar în condiţii dificile (temperaturi scăzute, viteză mare, vând puternic etc.) autonomia ar putea scădea chiar spre 120 – 150 de kilometri. Amuzant sau nu, oficialii Dacia au garantat că autonomia nu va fi niciodată mai mică de 100 de kilometri;
  • S-a ales numele de Dacia Spring pentru că este uşor de înţeles – reprezentanţii Dacia au declarat că au ales acest nume deoarece este un nume scurt, uşor de înţeles şi solid precum o Dacie. De asemenea, anotimpul corelat denotă putere, dinamism şi energie;
  • Dacia Spring va fi cea mai ieftină maşină electrică din Europa – chiar dacă se evită în răspunsurile legate de preţul de comercializare, oficialii companiei merg în continuare pe ideea că Dacia Spring va fi cea mai ieftină maşină electrică din Europa. Acest ieftin se referă la maşină ca ansamblu, nu doar la costurile iniţiale de achiziţie. A fost oferit şi un exemplu: în Franţa costul benzinei este de 1.4 euro / litru, în timp ce alimentarea completă a Daciei Spring va costa undeva la 5 euro. Pentru a merge cu Dacia Spring 200 de kilometri costul va fi de 5 euro, în timp ce pentru a parcurge aceeaşi distanţă cu Dacia Sandero, costul va fi de 22 euro.

Surse: hotnews.ro 1, 2
Categorii: gAuto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

O Tesla Model S a devenit prima maşină electrică din lume ce a depăşit bariera a 3.000.000 de kilometri (iată cum arată povestea ei)

Într-o perioadă în care scepticii încă se întreabă cât rezistă bateria unui automobil electric pe termen lung, un german a demonstrat că viitorul mobilității electrice este deja aici și este destul de durabil.

După Dacia Striker în Turcia şi Dacia Spring în Slovenia, un viitor model Dacia ar putea ajunge cu producţia în China

Pentru românul din noi, numele Dacia te duce automat la un anumit tip de mândrie locală, la istoria de pe platforma de la Mioveni și la acea promisiune simplă, dar clară: mobilitate accesibilă pentru omul de rând. Dacia a fost mereu colacul de salvare al familiei care își dorea o mașină nouă, fără să facă…

Al treilea cel mai vândut EV la nivel mondial în T1 2026 a fost lansat oficial și în România

Geely E2 a fost vândut în 800.000 de unități în doar 664 de zile, ceea ce l-a propulsat pe podiumul mondial în trimestrul 1 din 2026. De acum, modelul de segment B este disponibil și pe piața locală, fiind oferit în trei versiuni - Pro, Max și Ultra. Primele două sunt identice la nivel de…