Camerele de bord montate pe maşini rămân inutile. Poliţiştii nu pot da amenzi dacă nu constată faptele personal

/
/
11 feb. 22
/

La sfârşitul lunii trecute aflam că Guvernul a aprobat modificarea Codului Rutier pentru a încerca reducerea gradului de agresivitate a şoferilor din trafic.

Din păcate aceste modificări au devenit parţial inutile în contextul în care Camera Deputaţilor a respins propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice. În această propunere de lege se spunea că poliţiştii vor putea da amenzi şi în baza filmărilor făcute în trafic cu ajutorul camerelor de bord.

Cum şi-au justificat parlamentarii decizia ?

  • Nu este oportună instituirea posibilităţii constatării abaterilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice prin intermediul înregistrărilor de pe mijloace tehnice video aparţinând participanţilor la trafic;
  • Sesizările venite din partea participanților la trafic pot să conțină un grad mare de subiectivism, să aibă substrat vindicativ şi în final să nu conducă lucrătorii de poliţie la concluzia că se impune aplicarea unei sancţiuni de natură convenţională;
  • Nivelul actual al tehnologiei informatice ar permite cu ușurință alterarea unor înregistrări video prin realizarea de montaje, astfel că s-ar crea premisa sancționării abuzive și nelegale în contextul în care polițiștii rutieri nu dețin atribuții ori competențe în certificarea veridicității acestor înregistrări video.

Pentru a confirma astfel agresitivitatea unor şoferi în trafic, poliţiştii trebuie să vadă cu ochii lor fapta, altfel nu au voie să ofere nici măcar un avertisment. În continuare poliţiştii se vor putea folosi de filmări doar dacă au fost făcute cu dispozitive omologate.

Sursa: digi24.ro
Categorii: gAuto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Hyundai a prezentat oficial primele imagini cu noua generaţie Hyundai Tucson (când ajunge în România?)

Hyundai Tucson este unul dintre cele mai apreciate SUV-uri din România, acesta fiind prezent mai tot timpul în topul vânzărilor din ţara noastră în segmentul său de piaţă.

Industria auto germană în cădere liberă, în doar 12 luni ieşind din sistem peste 42.300 de angajaţi

Industria auto germană trece printr-o criză aproape existenţială şi spun asta tocmai pentru că nu vorbim despre o simplă scădere a vânzărilor, ci despre o pierdere accentuată de competitivitate globală.

Un studiu suedez surprinde şi spune că degradarea bateriilor de pe maşinile electrice este mult mai lentă decât ne-am aştepta (extrem de puţine au atins degradare sub 80%)

Cei ce intenţionează să cumpere o maşină electrică se gândesc în primul şi în primul rând la bateria utilizată (tehnologie, autonomie, garanţie, viteza de degradare etc.). Acest lucru este cât se poate de normal în contextul în care bateria este cea mai importantă piesă din această nouă categorie de autovehicule.