Sony are în plan să cumpere jumătatea din Sony-Ericsson pentru 1 miliard de dolari

Dacă intențiile lui Sony de a cumpăra cealaltă jumătate din acțiuni pentru brand-ul Sony-Ericsson, atunci vom putea vedea pe piață telefoane doar cu sigla Sony. După estimările analiștilor achiziționarea acțiunilor (plus patentele pe care le deține) lui Ericsson ar ajunge la o sumă care variază între 1.3 și 1.7 miliarde de dolari.

Am citit zilele trecute despre intentia lui Sony aici, dar acum avem și o cifra pentru care gigantul asiatic ar putea să achizițoneze  partea Ericsson. Se pare că Sony e pe val, acum după lansarea tabletelor și a lui Xperia Play iar în curând așteptăm Xperia Duo (primul smartphone al companiei care va avea procesor dual-core), fiind un moment numai bun pentru investiții. Ericcson a încercat de multă vreme să convingă partea Sony să producă un smartphone PlayStation, dar Sony nu a fost prea încântat de ideea de a lăsa partea de gaming pe mâna partenerului său.

Dacă tot va merge așa cum a plănuit, compania asiatică va  încerca să unească ramurile telefoniei mobile cu cele ale jocurilor portabile pentru consolă, tabletă și PC pentru a-și amortiza investiția.

Sursa: gizmodo
Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.