Mai au sens saloanele auto ? Organizatorii Salonului Auto de la Geneva au confirmat că doar 8 mărci auto vor fi prezente la ediţia din 2024 (Dacia este printre cele mai cunoscute)

/
/
27 ian. 24
/

Se pare că ideea de salon auto nu prea mai atrage, din ce în ce mai multe astfel de evenimente având dificultăţi în organizare. Cunoscutul Salon Auto de la Geneva se va organiza anul acesta în perioada 26 februarie – 3 martie, însă din păcate organizatorii abia au reuşit să strângă o mână de producători auto.

Conform acestora, în cadrul salonului vor fi prezenţi doar 8 producători auto astfel:

  • Renault;
  • Dacia;
  • BYD;
  • Isuzu;
  • Lucid Motors;
  • MG Motor;
  • Microlino;
  • Pininfarina.

Dacia va aduce la Salonul Auto de la Geneva noua Dacia Duster, a treia generaţie a SUV-ului românesc.

Din păcate pentru producători saloanele auto nu mai aduc aceeaşi plus valoare din trecut, astfel că aceştia preferă evenimente individuale sau chiar cele digitale pentru prezentarea noilor modele. Costurile participării la un salon auto sunt ridicate şi din ce în ce mai nejustificate.

Sursa: automarket.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

CEO-ul Fiat critică testele Euro NCAP (au devenit de neînţeles pentru cumpărători)

Testele de siguranță Euro NCAP reprezintă din 1997 un reper fundamental pentru industria auto europeană. Un scor maxim de 5 stele a funcționat ani la rând ca o garanție de marketing indispensabilă pentru vânzările de mașini noi. În ultimii ani însă, schimbările frecvente de metodologie au transformat grila de evaluare într-o ecuație tot mai greu…

O parte din maşinile Chery fabricate în Europa vor avea componente produse în România la Timişoara

Expansiunea constructorilor chinezi de vehicule pe piața din Europa trece printr-o etapă decisivă şi anume trecerea de la statutul de simplu importator, la cel de producător local, integrat în lanțul de furnizori de pe continent.

Grupul Stellantis susţine că va umple fabricile europene cu maşini chinezeşti pentru a le salva de la închidere

Industria auto europeană trece prin cele mai grele încercări din ultimele decenii. Cu vânzări în scădere pe piața din China și cu o tranziție spre vehicule electrice care nu înaintează în ritmul estimat de legislatori, liniile de asamblare din Europa au ajuns să funcționeze la o capacitate mult redusă.