Uber devine mai accesibil, compania lansând în Bucureşti serviciul UberX Share, cel care permite împărţirea cursei între mai mulţi utilizatori

/
/
23 feb. 24
/

Serviciul UbserX Share este disponibil de săptămâna aceasta şi în Bucureşti, iar acest lucru nu poate decât să îi bucure pe cei care folosesc des Uber.

UberX Share permite utilizatorilor să împartă o cursă, chiar dacă nu se cunosc. Pentru cei care nu au o problemă în a călători cu alte persoane, acest serviciu le oferă marele avantaj de a salva nişte bani, unii care în orele de vârf pot însemna destul de mult. Să nu uităm nici de socializare, altfel stai o oră în trafic singur doar cu şoferul şi altfel cu mai multe persoane.

În plus, teoria spune că acelaşi număr de călători vor folosi mai puţine maşini, adică mai puţină poluare şi un trafic mai lejer.

„În București sunt peste 1,5 milioane de mașini, mașini în care circulă de cele mai multe ori o singură persoană. În acest context, ne bucurăm să lansăm un produs la care ne gândim de mult timp. UberX Share este cel mai accesibil produs Uber, dar și singurul care permite ca mai mulți utilizatori să ajungă la destinație împărțind aceeași cursă”, a declarat Ana-Maria Borlovan, Head of Operations, Central & Eastern Europe.

Pentru a utiliza noul serviciu, utilizatorii trebuie să selecteze adresa destinaţiei şi să aleagă UberX Share. În funcţie de câţi pasageri sunt, preţul plătit de fiecare poate să fie cu până la 30% mai mic. Important de menţionat este că nu se acceptă grupuri, astfel UberX Share poate fi folosit doar atunci când cursa comandată este pentru un singur pasager.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Hyundai a prezentat oficial primele imagini cu noua generaţie Hyundai Tucson (când ajunge în România?)

Hyundai Tucson este unul dintre cele mai apreciate SUV-uri din România, acesta fiind prezent mai tot timpul în topul vânzărilor din ţara noastră în segmentul său de piaţă.

Industria auto germană în cădere liberă, în doar 12 luni ieşind din sistem peste 42.300 de angajaţi

Industria auto germană trece printr-o criză aproape existenţială şi spun asta tocmai pentru că nu vorbim despre o simplă scădere a vânzărilor, ci despre o pierdere accentuată de competitivitate globală.

Un studiu suedez surprinde şi spune că degradarea bateriilor de pe maşinile electrice este mult mai lentă decât ne-am aştepta (extrem de puţine au atins degradare sub 80%)

Cei ce intenţionează să cumpere o maşină electrică se gândesc în primul şi în primul rând la bateria utilizată (tehnologie, autonomie, garanţie, viteza de degradare etc.). Acest lucru este cât se poate de normal în contextul în care bateria este cea mai importantă piesă din această nouă categorie de autovehicule.