Clipul zilei: noua Dacia Spring şi micul dezastru de la faimosul test al elanului (a pierdut şi un capac)

gAuto
/
/
9 iun. 25
/

În urmă cu doar câteva ore publicaţia spaniolă KM77 a publicat clipul video cu testul elanului pentru noua Dacia Spring.

În acest test se verifică cum răspunde o maşină în cazul unei manevre de evitare bruscă a unui obstacol la o viteză de rulare de 77 kilometri / oră. În acest caz este foarte importantă evitarea obstacolului şi revenirea în siguranţă pe banda de mers.

După cum puteţi observa începând de la minutul 3 din filmare, noua Dacia Spring s-a descurcat dezastruos în acest test, maşina ţopâind de câteva ori pe asfalt, ieşind din toate limitele drumului şi chiar pierzând capacul de la roata stânga faţă (asta înseamnă că acesta a atins asfaltul, deci anvelopa s-a deformat mult prea mult).

Se pare că Dacia Spring, modelul din 2021, s-a descurcat mult mai bine (a se vedea spre comparaţie la minutul 3 şi 35 de secunde).

Noua Dacia Spring a reuşit să treacă testul elanului la doar 70 kilometri / oră, rezultat calificat de KM77 drept „ridicol” comparativ cu rezultatul obţinut de Dacia Spring din 2021.

Leapmotor T03, principalul competitor de pe piaţa spaniolă, s-a descurcat mult mai bine, aspect evidenţiat şi în clip.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi SkyNomad N90 – SUV imens cu trei rânduri de scaune, baterie de 76 kWh pe un plug-in hibrid cu range extender, 416 CP și flexibilitate maximă la interior

Xiaomi pregătește lansarea unui SUV de dimensiuni generoase. Se numește Xiaomi SkyNomad și mai multe detalii aflați în articolul de față.

Românii accelerează achiziţiile de maşini electrice (suntem în topul ţărilor din Uniunea Europeană cu cele mai mari creşteri an pe an)

Văd din ce în ce mai mulţi români orientându-se spre maşini electrice, iar acest lucru nu este neapărat rău ţinând cont de fluctuaţiile mari ale preţurilor carburanţilor din ultimele luni.

Când se lansează oficial noua generaţie Dacia Spring (aceasta va fi fabricată în Slovenia)?

Dacia Spring va primi în curând o nouă generaţie, una realizată pe o nouă platformă şi care nu va mai fi fabricată în China (după cum probabil ştie deja toată lumea, actualul model este produs într-o fabrică Dongfeng Motor, cea din oraşul Shiyan, provincia Hubei).