Hyundai susţine că „nimeni nu mai vrea cutii de viteze manuale”

gAuto
/
/
12 iul. 25
/

Într-un articol din luna aprilie vă spuneam că deşi rămân în continuare mai accesibile, se pare că nici industria auto, nici şoferii nu mai doresc cutii de viteze manuale.

Tot atunci aflam că dacă în 2005 în Marea Britanie existau 192 de modele cu transmisie manuală, în 2025 mai există pe piaţă doar 82 de modele cu o astfel de transmisie.

Problema este una generală, aspect confirmat şi de gigantul sud-coreean Hyundai. Tyrone Johnson, directorul general al Centrului Tehnic Hyundai din Europa, a declarat recent că: „Nimeni nu mai vrea cutii de viteze manuale”.

Explicaţia cea mai logică pentru renunţarea la transmisia manuală este cea legată de confortul oferit de o cutie automată, însă în realitate sunt mai multe motive:

  • sistemele noi de asistenţă la conducere sunt proiectate în special pentru cutii de viteze automate (astfel se optimizează costurile, unele ce ar fi greu de recuperat în cazul cutiilor manuale);
  • reglementările de emisii din ce în ce mai dure (transmisia automată eficientizează consumul de carburant);
  • scăderea cererii (oamenii efectiv nu mai vor cutii manuale, vor tehnologii moderne şi adaptate tendinţelor din prezent).

În contextual evoluţiilor actuale, sunt şanse ca până în 2035 să dispăra complet maşinile noi cu transmisie manuală în Uniunea Europeană.

Sursa: motor1.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

CEO-ul Fiat critică testele Euro NCAP (au devenit de neînţeles pentru cumpărători)

Testele de siguranță Euro NCAP reprezintă din 1997 un reper fundamental pentru industria auto europeană. Un scor maxim de 5 stele a funcționat ani la rând ca o garanție de marketing indispensabilă pentru vânzările de mașini noi. În ultimii ani însă, schimbările frecvente de metodologie au transformat grila de evaluare într-o ecuație tot mai greu…

O parte din maşinile Chery fabricate în Europa vor avea componente produse în România la Timişoara

Expansiunea constructorilor chinezi de vehicule pe piața din Europa trece printr-o etapă decisivă şi anume trecerea de la statutul de simplu importator, la cel de producător local, integrat în lanțul de furnizori de pe continent.

Grupul Stellantis susţine că va umple fabricile europene cu maşini chinezeşti pentru a le salva de la închidere

Industria auto europeană trece prin cele mai grele încercări din ultimele decenii. Cu vânzări în scădere pe piața din China și cu o tranziție spre vehicule electrice care nu înaintează în ritmul estimat de legislatori, liniile de asamblare din Europa au ajuns să funcționeze la o capacitate mult redusă.