Oraşul Stuttgart, cândva un simbol al prosperităţii susţinut de industria auto germană, ar putea intra într-un soi de faliment

gAuto
/
/
22 dec. 25
/

Stuttgart, un oraş cu o populaţie de aproape 600.000 de locuitori, este capitala landului german Baden-Württemberg şi al şaselea oraş din Germania ca dimensiune. Acesta a fost foarte mult timp un simbol al prosperităţii susţinut de industria auto germană, aici având sedii companii uriaşe precum Mercedes, Porsche, Bosch, SMR Automotive sau Mahle.

Problemele aproape existenţiale prin care trec producătorii auto europeni, în special cei germani, se resimt şi la nivelul zonelor urbane cu tradiţie în această industrie, iar Stuttgart este cel mai elocvent astfel de exemplu.

Oraşul trece printr-o perioadă foarte grea, încasările din taxele plătite de marile companii auto scăzând enorm. Dacă în 2024 Stuttgart a încasat 1,3 miliarde de euro din aceste taxe, în 2025 suma a scăzut la doar 750 milioane de euro, adică un minus uriaş de 42%. Conform legilor în vigoare, companiile plătesc impozite ca procent din profit, iar cum acesta a scăzut dramatic, la fel s-a întâmplat şi cu încasările de la buget generate de aceste taxe.

Pentru 2026 se preconizează o nouă scădere, astfel că oficialităţile au adoptat cel mai auster buget de la criza din 2008 – 2009 încoace. Marea problemă a acestui buget este că şi în aceste condiţii, oraşul tot are un deficit uriaş de aproape 785 milioane de euro. Rezervele financiare strânse în timp s-au epuizat, iar Stuttgart se pregăteşte să îşi îndatoreze cetăţenii prin credite deloc avantajoase.

Din păcate pentru cetăţenii oraşului urmează o perioadă dificilă, ba chiar există riscul ca Stuttgart să intre într-un soi de faliment dacă nu sunt luate şi alte măsuri urgente (în Germania un oraş nu poate intre în faliment de jure, ci într-un faliment funcţional atunci când nu mai are bani). Oficialităţile pregătesc deja măsuri de austeritate: reducerea beneficiilor sociale, eliminarea diverselor granturi sau fonduri de susţinere, suspendarea proiectelor majore de noi construcţii etc.

Industria auto germană nu trece deloc printr-o perioadă bună, iar exemple ca Stuttgart sunt multe.

Sursa: piataauto.md

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

CEO-ul Fiat critică testele Euro NCAP (au devenit de neînţeles pentru cumpărători)

Testele de siguranță Euro NCAP reprezintă din 1997 un reper fundamental pentru industria auto europeană. Un scor maxim de 5 stele a funcționat ani la rând ca o garanție de marketing indispensabilă pentru vânzările de mașini noi. În ultimii ani însă, schimbările frecvente de metodologie au transformat grila de evaluare într-o ecuație tot mai greu…

O parte din maşinile Chery fabricate în Europa vor avea componente produse în România la Timişoara

Expansiunea constructorilor chinezi de vehicule pe piața din Europa trece printr-o etapă decisivă şi anume trecerea de la statutul de simplu importator, la cel de producător local, integrat în lanțul de furnizori de pe continent.

Grupul Stellantis susţine că va umple fabricile europene cu maşini chinezeşti pentru a le salva de la închidere

Industria auto europeană trece prin cele mai grele încercări din ultimele decenii. Cu vânzări în scădere pe piața din China și cu o tranziție spre vehicule electrice care nu înaintează în ritmul estimat de legislatori, liniile de asamblare din Europa au ajuns să funcționeze la o capacitate mult redusă.