Surpriză mare în luna ianuarie 2026 pe piaţa de maşini noi din România, BYD a intrat în TOP 10 mărci auto, compania chineză înmatriculând mai multe maşini decât Renault

gAuto
/
/
2 feb. 26
/

Ştiu, vorbim doar de prima lună din an, însă la cum arată lucrurile şi la cât de agresivi sunt producătorii chinezi în preţuri, vă spun încă de pe acum că topurile pe piaţa auto de maşini noi din România vor suferi nişte modificări importante în 2026.

Conform datelor publicate de DGPCI pentru ianuarie 2026, luna trecută au fost înmatriculate în ţara noastră un total de 7.927 autoturisme noi, în scădere cu 33.5% vs aceeaşi perioadă din 2025.

Topul primelor mărci se prezintă astfel:

1.Dacia – 1442 unităţi;

2.Toyota – 764 unităţi;

3.Skoda – 690 unităţi;

4.Volkswagen – 621 unităţi;

5.Mercedes – 422 unităţi;

6.Hyundai – 390 unităţi;

7.BMW – 385 unităţi;

8.Ford – 376 unităţi;

9.BYD – 321 unităţi;

10.Renault – 255 unităţi.

Surpriza cea mai mare din top este prezenţa BYD pe locul 9, companie care a depăşit nu doar Suzuki (veşnicul loc 10 din ultimii ani), cât şi Renault. Ianuarie a fost o lună extrem de slabă pentru marca franceză, însă la momentul de faţă eu zic că este un simplu accident, iar până la final de an va ajunge cu siguranţă în TOP 5, dacă nu chiar în TOP 3 (cum a terminat anul trecut).

Întorcându-mă la BYD, eu zic că sunt şanse mari ca producătorul chinez să rămână în top 10 sau undeva pe acolo, mai ales că pare a avea o ofertă competitivă. Să nu uităm că proaspăt lansatul SUV compact BYD Sealion 5 DM-i are un preţ de plecare promoţional de 27.600 euro.

PS: nici Chery nu a stat rău cu 212 unităţi înmatriculate.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Noua generaţie Hyundai Tucson a fost prezentată pentru piaţa auto europeană (unde va fi fabricată aceasta?)

În august aflam primele informaţii despre noua generaţie Hyundai Tucson, prezentarea având loc atunci strict pentru piaţa din Coreea de Sud. Noul model a fost acum lansat oficial pentru piaţa europeană, aşa că interesul este şi mai mare pentru că acesta va ajunge din 2027 şi în România.

Vânzările de maşini noi şi second hand din România nu îşi revin, piaţa continuă să fie pe minus

Piaţa auto din România continuă să sufere, indiferent că vorbim despre maşini noi sau second hand. Recent au fost publicate datele pentru luna septembrie, iar acestea sunt în continuare pe minus.

Un simplu buton implementat de Dacia pe maşinile sale, a devenit rapid cel mai bun aliat al şoferilor împotriva regulilor Uniunii Europene

Pe măsură ce normele Uniunii Europene devin din ce în ce mai stricte în materie de siguranță rutieră, maşinile moderne s-au transformat într-o veritabilă orchestră de avertizări sonore şi vizuale.