Am scris mult despre noile Dacia Logan, Sandero și Sandero Stepway nu doar din cauză că sunt mașini produse de singura companie auto de origine românească la ora actuală, ci pentru că aceste modele sunt sigur că vor reuși să aibă și mai mult succes față de generațiile pe care le înlocuiesc.
Nu cred că vrea cineva o introducere lungă, cu istoria Dacia sau a mașinilor despre care vreau să aștern mai departe primele impresii, așa că trec direct la subiect.
Am avut ocazia de a conduce pentru câteva ore un Sandero și un Sandero Stepway de generație 2020 și doar câteva minute noul Logan.
Noile modele sunt construite pe platforma modulară CMF-B, platformă pe care sunt bazate și actualele Clio și Captur. Este o platformă ce poate fi adaptată inclusiv pentru modele electrificate, ce se pare că vor apărea în gama Sandero / Logan începând din 2022. Atenție: modele electrificate, nu electrice. Electrică va fi deocamdată doar Dacia Spring.
Revenim la Dacia Sandero / Sandero Stepway și Logan și platforma de la care s-a plecat în dezvoltarea acestor mașini. Platforma CMF-B a fost optimizată în vederea unei mai bune protecții la impact, deși, așa cum au declarat oficialii Dacia, nu s-a urmărit în mod special obținerea unui scor înalt la testele Euro NCAP. Asta din cauză că noile norme de testare pun accent din ce în ce mai tare pe sistemele avansate de asistare a șoferului, sisteme pe care modele de buget precum Logan și Sandero nu le pot oferi nici ca dotare opțională.
În schimb, noile Dacia Sandero / Logan au o structură de rezistență mult îmbunătățită, cu o deformare controlată în caz de impact ce va permite absorbția mai bună a șocului și o celulă de protecție a pasagerilor cu mult mai rigidă. În plus, din standard, orice versiune Logan / Sandero / Sandero Stepway primește 6 airbag-uri: 2 frontale și 2 laterale în față plus 2 cortină, ce se întind din față până în spate.
Tot referitor la platforma CMF-B, trebuie menționat că modularitatea acesteia se referă și la modificarea pe lungime a fiecărui model ce o are la bază. Secțiunea frontală este fixă, cea de mijloc poate avea 4 dimensiuni – scurtă, medie, lungă și extra-lungă, în timp ce unitatea din spate poate fi medie, lungă sau extra-lungă.
La Sandero, unitatea centrală este scurtă, în timp ce cea posterioară este lungă. La Logan, unitatea centrală este lungă, ceea ce asigură un ampatament mărit (cu 45 mm mai mare decât la Sandero), deci un spațiu interior în spate mai generos.
Platforma CMF-B asigură pentru noile Logan / Sandero și o reducere a masei plus o mai bună aerodinamică, deci emisii și consum de combustibil mai scăzute.
În ceea ce privește motorizările, știm deja care sunt acestea, precum și nivelurile de echipare și prețurile pentru noile modele.
Ca niveluri de echipare, sunt trei pentru Dacia Sandero și Logan – Access, Essential, Comfort și două pentru Sandero Stepway – Essential și Comfort. În funcție de nivelul de echipare, noile modele aduc dotări precum sistem activ de frânare în situații de urgență (AEBS), apel E-Call (apel de urgență automat), senzori de parcare față / spate și cameră video de marșarier, detector de unghi mort, asistență la pornirea din rampă, frână de parcare electronică sau pilot automat cu limitator de viteză. Puteți consulta lista completă de dotări și specificații pentru fiecare model pe site-ul Dacia – Logan, Sandero și Sandero Stepway.
Trecem la partea cu primele impresii. De la bun început, trebuie să recunosc că oricare dintre cele trei noi modele arată mai bine în realitate decât în poze. Nu sunt multe mașini care reușesc asta, dar cu Logan, Sandero și Sandero Stepway se întâmplă ca fotografiile, oricât de bune ar fi, să nu poată reprezenta corect proporțiile și detaliile de design.
Aș spune că în cazul Logan este cel mai evident asta. Dacă din poze încă persistă imaginea de mașină prea înaltă raportată la lățime, cu partea din spate ușor forțată, în realitate toate aceste impresii se diluează evident. Descoperi un sedan elegant, cu un design matur, față de care nu poți aduce prea multe argumente contra.
Sandero Stepway se distanțează destul de tare ca aspect de Sandero prin câteva detalii importante: capota are alte linii ce ies în evidență, la fel partea frontală, cu alt desen al proiectoarelor și al calandrului, bosajele proeminente ale roților, protejate cu plastic negru, dau o altă proporție, în timp ce garda la sol mai ridicată și barele de pe acoperiș aduc nota de crossover pe care Stepway reușește să o transmită cu succes.
Galerie cu fotografii de exterior Dacia Sandero și Sandero Stepway 2020:
Înăuntru este chiar mai bine decât la exterior. Layout-ul este complet nou, cu mult mai bun decât la orice altă Dacia de până acum. Design-ul este cu adevărat reușit, nu doar pentru o Dacia, ci la modul general. Nu numai că arată bine, ci avem totul la îndemână, fiecare zonă de control este bine delimitată, cu butoane mari și ușor de apăsat și comenzi ale climatizării intuitive. Ergonomia este de departe îmbunătățită și sunt puține, prea puține lucruri de care te poți lega.
Galerie cu fotografii de la interior Dacia Sandero și Sandero Stepway 2020:
La materialele folosite nu se puteau face minuni și aproape peste tot avem plastic tare, dar îmbinările, asamblarea, finisările, deci construcția la modul general, sunt cu adevărat reușite. Nu-i totul perfect, dar, de data asta în noile Dacia Sandero / Logan nu mai simți pregnant acea senzație low-cost. Nu, din contră. Simți că te-ai așezat într-o mașină modernă, în care privirea nu-ți este furată de detalii inutile și în care găsești cam tot ce este nevoie.
Spațiul este printre cele mai bune din clasă, dacă nu chiar cel mai bun. Când ne referim la Logan, pe banchetă este loc suficient pentru trei adulți, cu mult spațiu la genunchi, atât încât pe spătarele scaunelor față au fost montate măsuțe rabatabile precum la unele MPV-uri.
Nici în față, nu am avut de ce să mă plâng. La cei 1.95 metri înălțime mi-am găsit o poziție comodă, mai ales că scaunul șoferului aduce reglaj pe înălțime, iar volanul oferă reglaj pe două direcții – înălțime și adâncime. Am avut loc suficient și la cap, în ciuda faptului că și cu scaunul coborât la maximum, poziția este una ceva cam înaltă pentru acest segment.
Scaunele pun pe primul loc confortul, ca și ținuta de drum de altfel, despre care vorbim un pic mai jos. Susținere laterală aproape că nu există, cu atât mai puțin pentru șezut. Buretele este moale, poate un pic cam prea moale, însă per-total scaunele sunt bune, chiar dacă nu perfecte.
Ținuta de drum este ușor diferită între Sandero / Logan și Sandero Stepway. La primele două confortul la rulare este total, cu siguranță unele dintre cele mai confortabile mașini din segment. Se trece fără niciun fel de șocuri peste orice fel de denivelare sau groapă, fără zgomote parazite de la suspensie. Articulațiile preiau totul fără să transmită vibrații sau disconfort către pasageri, o ținută de drum cu adevărat reușită pentru aceste mașini.
Dinamica nu este punctul forte al Daciei Logan / Sandero, chiar dacă la limită, în curbele atacate în forță, mașina rămâne stabilă pe traiectorie, cu subvirare ce apare mai târziu decât te-ai aștepta inițial. Cu toate acestea, ruliul pronunțat dat de suspensia moale nu-ți dă încredere și cel mai bine este să rulezi relaxat cu Logan / Sandero.
Direcția asistată electric îți permite să rotești aproape fără niciun efort volanul, dar nu este cea mai precisă, iar de feedback nici nu poate fi vorba.
La Dacia Sandero Stepway ținuta de drum este foarte similară cu a celorlalte două modele. Totuși, amortizarea este o idee mai tare, cu toate că nimic nu este rigid. Suspensia nu mai preia chiar atât de elegant imperfecțiunile drumului, dar, repet, confortul nu are mai deloc de suferit. Din cauza gărzii la sol mai înalte, Dacia Sandero Stepway trebuie să fie ușor mai rigidă, spre a păstra mai bine contactul cu șoseaua pe curbe.
Oricum ar fi, ”trio-ul” Dacia Logan / Sandero / Sandero Stepway impresionează la capitolul confort la rulare, printre cele mai bune la ora actuală. Fără exagerare. La asta contribuie și antifonarea mult superioară generațiilor trecute, nici la viteze de autostradă zgomotul de rulare nu deranjează. Se aude sunetul motorului, de la vânt sau pneuri, dar nimic deranjant ori obositor pe perioade lungi.
Am condus doar motorul TCe 90. Pe Dacia Sandero a fost combinat cu o cutie manuală în 6 trepte, în timp ce pe Sandero Stepway transmisia a fost una automată de tip CVT.
Motorul cu capcacitatea de 1 litru, cu trei cilindri în linie și filtru de particule, oferă o putere maximă de 90 CP la 4600 rpm cu cutia manuală și la 4500 rpm cu cea automată. Cuplul maxim este de 160 Nm la 2100 rpm la transmisia manuală și de 142 Nm la 1750 rpm la cutia CVT.
În oricare dintre cazuri, motorul este rafinat, nu este deloc zgomotos, iar anumite vibrații ușoare apar doar în jur de 2000 rpm. Nu poate fi vorba despre dinamică pe Sandero cu TCe 90 și cutie manuală. Mașina se descurcă ok cu 2 pasageri la bord, dar va avea ceva probleme încărcată la maximum. Accelerația de pe loc ori reprizele nu sunt punctul forte, așadar rularea relaxată este din nou recomandată.
Cutia manuală cu 6 rapoarte este etajată scurt pentru primele 4 trepte, a cincea este ceva mai lungă, pentru ca al șaselea raport să fie optim pentru rularea la viteze de autostradă. La 130 km/h acul turometrului stă undeva la 2850 rpm.
Clip video cu scurtă prezentare exterior / interior, sunet motor și accelerații Dacia Sandero 0.9 TCe 90 cu cutie manuală cu 6 trepte:
httpvh://youtu.be/uhfVqPCBvAM
Cutia CVT este excelentă pentru cei care caută confortul absolut. Din păcate, taie și mai mult din performanțe, ce oricum am spus că nu sunt decât acceptabile. Oferă, în schimb, o rulare lipsită de orice fel de șocuri, grație inexistenței treptelor și a modului de lucru al cutiei cu variație continuă. CVT-ul de pe noile Dacia este bine reglat, nu urcă aiurea turația motorului, doar la solictare maximă duce acul către turațiile înalte.
Clip video cu scurtă prezentare exterior / interior, sunet motor și accelerații Dacia Sandero Stepway 0.9 TCe 90 cu cutie CVT:
httpvh://youtu.be/62O2fhU5gQg
Am trecut cam repede peste dotările oferite de noile modele Dacia și nu o să detaliez. După cum am spus, le puteți analiza pe site-ul Dacia pentru fiecare model în parte.
Vreau doar să aduc ceva informații despre sistemul de infotainment Media Nav, cel ce este prezent pe echiparea de top Logan / Sandero / Sandero Stepway. Am condus doar astfel de versiuni și nu pot oferi prea multe detalii despre celelalte două sisteme – Media Control și Media Display.
Primul este în fapt doar un radio, care îți dă totuși posibilitatea de a conecta smartphone-ul la sistem, să-l montezi în suportul dedicat și să instalezi aplicația Dacia Media Control (gratuită în Google Play Store sau Apple App Store). Aceasta oferă acces direct către player-ul favorit de muzică și către aplicația de navigație, dar aduce pe ecranul telefonului și date despre mașină, preluate de la computerul de bord. Interfața aplicației Dacia Media Control este simplă, intuitivă, cu butoane mari și ușor accesibile.
Media Display propune un sistem multimedia cu ecran tactil de 8 inch, ce integrează suficient de multe funcții, dar căruia îi lipsește navigația, ce este prezentă abia pe echiparea de top.
Media Nav vine cu același display de 8 inch, amplasat optim în câmpul vederii, fără a obstrucționa vizibilitatea către față. Rezoluția ecranului nu este grozavă, nici culorile ori contrastul, pe de altă parte interfața simplă, organizată logic, nu va pune probleme de acomodare nici celor mai puțin inițiați pe partea de tehnologie.
Interfața Media Nav pe Dacia Sandero Stepway Comfort:
Navigarea prin meniul Media Nav se face ok, dar mai apare și lag, uneori durează spre 2 secunde de la comanda dată până ce sistemul reacționează. Oricum ar fi, faptul că Media Nav integrează suficient de multe funcții, că propune un ecran mare, de 8 inch, și că este compatibil atât cu Android Auto, cât și cu Apple CarPlay, reprezintă marile sale atuuri. Mai ales că Android Auto este disponibil fără fir, deci prin conexiune wireless. Să sperăm doar că Google va decide să ofere aplicația Android Auto și pentru România…
Pot să vă spun la final că aceste mașini vor avea un succes enorm, cred eu că vor fi vândute în și mai multe exemplare față de oricare alte modele Dacia.
Fac această afirmație după ce am descoperit niște mașini pentru care plătești un preț mai mult decât corect. Nu simți că dai bani în plus pentru unele lucruri de care nu ai nevoie. Sigur, în cazul în care ești pretențios din fire, te poți orienta oricând către altceva, dar, din punctul meu de vedere, noua gamă Dacia este una dintre cele mai corect poziționate ca raport între cât plătești și ce primești.
Mă gândeam că o să fiu ceva mai succint în această prezentare, fiind vorba până la urmă despre primele impresii și nu despre o analiză în detaliu. Am impresia totuși că am scăpat unele informații, așa că dacă aveți anumite curiozități sau întrebări, o să vă rog să apelați la secțiunea de comentarii. O să încerc să răspund fiecăruia dintre voi în măsura în care am cunoștințele necesare.