Orange nu mai este de mult timp doar un operator de telefonie mobilă, ci este furnizorul ce poate pune la dispoziția clienților pachete complete ce includ și servicii de internet de mare viteză prin fibră optică și televiziune prin cablu. Prin pachetele Orange Love, clienții de voce mobilă Orange pot beneficia de oferte locale, în anumite localități, cu prețuri promoționale. De exemplu, internet prin fibră + TV Premium, care include acces la toate canalele Orange Sport, de la 26 lei / lună pe toată perioada contractuală.

Și așa ajungem la principalul subiect al articolului de față, anume programele TV Orange Sport, disponibile în pachetele Orange Love.

Orange, rețeaua nr.1 de fibră și mobil, îl susține pe pilotul Alex Filip în Campionatul Național de Raliuri din România.

Pe Orange Sport sunt transmise în exclusivitate în țara noastră câteva competiții extrem de spectaculoase – Campionatul Mondial de Raliuri (WRC – World Rally Championship), European Rally Championship (ERC), campionatul de baschet NBA și Turneul Celor Șase Națiuni de rugby. Totodată, pe Orange Sport sunt transmise și cele mai importante competiții de fotbal (UEFA Champions League, campionatul național Superliga, Liga 2 și Cupa României, dar și Premier League, La Liga, Serie A, Bundesliga și Ligue 1) și handbal (EHF Champions League, European Cup feminin și masculin), precum și Campionatul Mondial de Formula 1.

Pentru a ne arăta cât de spectaculos este Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), Orange România ne-a invitat la un eveniment cu totul deosebit, ce s-a desfășurat la Academia Titi Aur. Am avut șansa de a fi copilotul lui Alex Filip, campion național de raliu la categoria 2WD.

Bolidul în care am parcurs cele 3 ture pe macadam a fost o mașină de raliu de categorie WRC2, o Skoda Fabia RS Rally2, ce dezvoltă o putere maximă de 300 CP și al cărui preț este de circa 300.000 Euro.

Ideea acestei experiențe a fost de a înțelege fizic tot ce înseamnă cursele de raliu și nu doar din spatele ecranului. Pentru mine oricum WRC reprezintă cele mai spectaculoase curse cu mașini, iar după ce am stat în dreapta lui Alex Filip mi-am dat și mai bine seama că raliul este cu totul altceva față de probele pe circuit.

Pe macadam, mai ales, pare că pilotul învârte prea mult volanul, că picioarele lui apasă simultan ambele pedale în mod complet aleator și că folosește frâna de mână doar ca să se dea în spectacol. Numai că, toate acestea reprezintă acțiuni perfect sincronizate și întru totul necesare în fiecare fracțiune de secundă, ce au necesitat ani de antrenament. Talentul și pasiunea joacă și ele un rol important în fiecare cursă, dar pregătirea și implicarea piloților pot face diferența într-un întreg campionat.

Cu accelerația la podea la ieșirea din viraj…

De pe scaunul copilotului, cele trei tururi parcurse într-un ritm de circa 70% față de cel de cursă, după cum a mărturisit Alex, s-au scurs parcă prea repede. Am încercat să controlez explozia inițială de adrenalină spre a putea analiza mai bine tot ce se întâmplă în jurul meu. Dacă nu aș mai fi stat pe scaunul din dreapta al unei mașini de curse probabil aș fi fost prea entuziasmat ca să mă pot bucura pe deplin de toate trăirile.

Doar că nu m-am mai dat pe macadam, iar într-o Skoda Fabia RS Rally2 strunită de un pilot cu multă experiență senzațiile sunt cu totul altele. Nu-mi venea să cred câtă aderență pot avea acele pneuri, cât de brutale erau accelerările și frânările pe un drum plin de praf și pietre ce încercau parcă să scape nevătămate odată ce erau aruncate de anvelope în toate părțile, ca din tun.

Virajele erau parcurse de-a latul, dar în perfect control. Fie că erau curbe largi, ori mai strânse, mașina „dansa” în acordurile impuse de sunetul motorului, care cânta după cum „ciupea” pilotul accelerația.

Spre finalul fiecărui tur te aștepta însă cea mai cea senzație, pe care nu cred că o poți experimenta în altceva decât într-o cursă de raliu.

O săritură de câțiva metri buni în lungime, să tot fie undeva la peste 6 – 7 metri, îți trimitea inima în gât. La aterizare erai bucuros că mașina avea toate roțile atașate și, cumva de necrezut, încă era perfect funcțională. Nu doar atât, dar veneau alte tururi în care urma să treci din nou la câțiva centimetri de barierele din cauciucuri, să fii împins tare în scaun pe accelerare și abia să-ți ții capul drept pe frânare și în curbe.

Pare că totul a durat mult, nu-i așa?! De fapt, cele trei tururi s-au terminat rapid, că doar eram la curse…

Orange Sport

Salutul cumva tradițional dintre pilot și copilotul său după încheierea unei curse.

După tot praful pe care l-am inhalat și pe care îl simțeam pe piele, am mers să vizionăm proba super specială, prima din cadrul etapei WRC Estonia.

Orange Sport

După câte am „pătimit” în mașina de raliu, meritam să ne relaxăm în fața televizorului, la o etapă din WRC pe Orange Sport.

S-au făcut pronosticuri, eu am mizat pe Kalle Rovanperä, de la Toyota Racing, ce concurează pe Toyota GR Yaris Rally1, dar la final s-a impus localnicul Ott Tanak de la echipa M-Sport, la volanul unui Ford Puma Rally1.

Sincer, trăiești altfel o etapă de WRC pe care o urmărești la televizor, în acest caz pe Orange Sport, după ce ai fost într-o mașină de raliu.

Acest articol este susținut de Orange România 

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.