Samsung GALAXY Z Fold2 5G – primele impresii

/
/
13 oct. 20
/
M-am jucat pentru câteva zile cu GALAXY Z Fold2 5G. În doar 3 - 4 zile nu pot redacta un review, nu mi-am format suficiente impresii. L-am testat pe Samsung GALAXY Fold din prima generație pentru 1 lună, prin intermediul Vodafone. Acolo am avut ce să punctez. 

Xiaomi Mi 10T cu 6 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare + Xiaomi Mi Band 5 la sub 2350 lei

/
/
12 oct. 20
/
Xiaomi Mi 10T a fost lansat la sfârşitul lunii septembrie ca fiind unul dintre cele mai interesante smartphone-uri tip flagship. Telefonul dispune de un ecran cu rată de refresh de 144Hz, procesor Qualcomm Snapdragon 865, cameră foto triplă cu senzor principal de 64 Megapixeli şi filmare 8K la 30 fps şi o baterie de 5000…

În 2021 am putea vedea telefoane cu încărcare wireless rapidă la 100W

/
/
12 oct. 20
/
Chiar dacă autonomiile pe smartphone-uri nu au evoluat aşa cum ne-am fi dorit, producătorii au făcut totuşi ceva progrese în ceea ce priveşte timpul de încărcare al acumulatorilor.

OPPO A72 – review

/
/
12 oct. 20
/
OPPO A72 este un smartphone mid-range pe care compania chineză l-a promovat intensiv în oferta operatorilor de telefonie mobilă, pe canalele proprii din social media etc. Este un dispozitivce vizează publicul tânăr, are preț de puțin peste 1000 lei (segment la mare căutare în țara noastră). 

AnTuTu a publicat lista celor mai puternice 10 smartphone-uri din septembrie 2020*

/
/
12 oct. 20
/
AnTuTu a publicat lista celor mai puternice 10 smartphone-uri ale momentului. Topul este realizat în funcţie de punctajul mediu obţinut de fiecare device în urma analizelor a peste 1000 de unităţi / model.

Pe 19 octombrie, OPPO va lansa primele sale smart TV-uri. Le vom vedea oare şi în România ?

/
/
12 oct. 20
/
Oppo este deja un nume mare pe piaţa telefoanelor inteligente, însă compania chineză îşi doreşte diversificare şi se pregăteşte astfel de lansarea primelor sale smart TV-uri.

Cât timp poate rezista noul coronavirus pe ecranul unui smartphone?

/
/
12 oct. 20
/
Indiferent de ce credem, indiferent de ce gândim, perioada următoare va fi grea pentru toată lumea: economiile ţărilor vor fi duse la limite greu de suportat, răbdarea oamenilor va fi pusă dur la încercare, sistemele medicale vor trece prin clipe de coşmar şi aşa mai departe. Sezonul rece de anul acesta va fi o provocare…

Ce ar fi ales Apple pentru noile iPhone-uri între 5G și rata de refresh a OLED-urile la 120Hz

/
/
12 oct. 20
/
Mâine avem toate detaliile pentru cea mai nouă linie de smartphone-uri Apple, iar unul dintre ultimele zvonuri relevă un aspect inedit.

GeekMall este reseller autorizat al OPPO în România

/
/
12 oct. 20
/
GeekMall este un magazin online lansat de curând în țara noastră (în vara lui 2020). Și-au întărit poziția pe plan local prin încheierea unui parteneriat cu OPPO.

Prețurile evoMAG pentru Google Pixel 5 și Google Pixel 4a 5G

/
/
11 oct. 20
/
În urmă cu câteva zile au fost anunțate două smartphone-uri Google: Pixel 5 și Pixel 4a 5G. Nu sunt aduse de către Google pe canal oficial în România, iar magazinele online îl fac rost pe căi doar de ele cunoscute.

TOP 3: Telefoane mobile cu preț mic și baterie mare din oferta Digi Mobil

/
/
11 oct. 20
/
Nu trebuie să cheltui o sumă prea mare în 2020 ca să cumperi un smartphone cu baterie mare. În cazul de față, baterie mare = acumulator de 5000 mAh. Digi Mobil are câteva modele interesante, fix printre cele mai ieftine smartphone-uri din ofertă.

Huawei MatePad Pro – review

/
/
11 oct. 20
/
Huawei MatePad Pro este răspunsul companiei chineze pe segmentul tabletelor premium. Am testat tableta în urmă cu ceva timp și în cele din urmă am reușit să-mi fac timp spre a structura impresiile formate. Între timp, am testat un produs ce îl consider concurent direct - Samsung GALAXY Tab S7 Plus (de fapt cu fratele…

LG W31 – primele specificaţii pentru un nou smartphone de buget

/
/
11 oct. 20
/
LG pregăteşte lansarea unui nou smartphone de buget, modelul LG W31 făcându-şi apariţia în Google Play Console.

Nokia 215 4G şi Nokia 225 4G – feature phone-uri cu conectivitate 4G

/
/
11 oct. 20
/
HMD Global a lansat două noi feature phone-uri, ambele cu suport VoLTE şi conectivitate 4G: Nokia 215 4G şi Nokia 225 4G. Telefoanele sunt aproape identice, diferenţa principală fiind aceea că Nokia 225 4G dispune şi de o cameră foto VGA.

Care sunt cele mai vândute maşini electrice în funcţie de ţară (România inclusă) ?

/
/
11 oct. 20
/
Cei de la Uswitch au realizat un top ce ne prezintă care sunt cele mai vândute maşini electrice în funcţie de ţară (analiza este realizată pentru 60 de ţări). Topul se actualizează periodic, astfel că utilizatorii pot afla în timp real ce model de maşină electrică este cel mai apreciat în ţara lor.

Exynos 1080 – detalii oficiale pentru primul procesor pe arhitectură de 5 nm de la Samsung

/
/
11 oct. 20
/
Un reprezentant Samsung Semiconductor China a dezvăluit câteva informaţii oficiale despre primul procesor pe arhitectură de 5 nm din curtea Samsung: Exynos 1080. Acesta urmează a fi lansat în câteva săptămâni şi în mod suprinzător nu va fi procesorul flagship pentru 2021 (acesta va fi Exynos 2100).

TSMC ar fi primit licenţă pentru a livra procesoare către Huawei*

/
/
11 oct. 20
/
TSMC este unul dintre cei mai mari producători de procesoare mobile din lume, iar până pe 15 septembrie a fost principalul partener Huawei. Compania taiwaneză utilizează tehnologie americană din belşug, astfel că a fost nevoită să întrerupă orice tip de colaborare cu Huawei pentru a respecta restricţiile impuse de Statele Unite ale Americii.

Smartphone Samsung cu procesor Qualcomm, baterie de 5000 mAh, trei camere și USB Type-C la 770 lei în oferta PC Garage

/
/
11 oct. 20
/
În oferta PC Garage a ajuns un smartphone Samsung lansat în urmă cu doar câteva zile pe plan european, un telefon încadrat în seria M.

AOC 16T2 – unealtă pentru productivitate sau accesoriu inutil?

/
/
11 oct. 20
/
AOC a lansat un monitor portabil cu ecran tactil. Personal, mi se pare a fi o unealtă excelentă pe partea de productivitate și am să explic în rândurile de mai jos.

Cine este Night King? Huawei P40 Pro vs iPhone 11 Pro vs Samsung GALAXY Note20 Ultra

/
/
11 oct. 20
/
Am avut un mic teasing pe aici și cele trei modele de smartphone-uri erau Huawei P40 Pro, iPhone 11 Pro și Samsung GALAXY Note20 Ultra.

Cel mai bun browser Android?

/
/
10 oct. 20
/
Navigarea pe internet a devenit în ultimii ani o operațiune pe care încetul cu încetul o derulăm aproape strict numai pe smartphone, de aici și importanța unui browser cât mai bun.

Ai un smartphone Nokia? Află când primești update la Android 11

/
/
10 oct. 20
/
HMD Global a prezent o hartă a actualizărilor la Android 11 pentru smartphone-urile din portofliu.

Huawei Mate 40, Mate 40 Pro, Pro+ și Porsche Design vor fi lansate pe 22 octombrie

/
/
10 oct. 20
/
Huawei pregătește lansarea a 4 modele în seria Mate 40 pentru 22 octombrie.

iPad 10.2 (2020) aka iPad 8 sau cât costă cea mai ieftină tabletă Apple la precomandă prin eMAG

/
/
10 oct. 20
/
eMAG listează iPad 10.2 (2020) aka iPad 8 la precomandă. Mă rog, după cum doriți să o denumiți etc. Ideea este că avem cel mai ieftin iPad în generație 2020.

Ce a pregătit PC Garage la aniversarea a 15 ani de activitate

/
/
10 oct. 20
/
PC Garage aniversează 15 ani de activitate, iar magazinul online cunoscut în mod special pentru prezența sa pe nișa de gaming a pregătit mai multe surprize.