Atenţie celor care vor să îşi facă asigurarea RCA la firma Dallbogg (activă şi în România), aceasta a fost interzisă de ASF-ul polonez

gAuto
/
/
21 apr. 25
/

Săptămâna trecută ASF-ul polonez a anunţat oficial că interzice activitatea companiei Insurance JSC DallBogg: Life and Health, una cu prezenţă activă şi în România. Societatea bulgară a fost acuzată de numeroase nereguli în procesul de soluționare a daunelor în cadrul contractelor de tip RCA.

La prima vedere am putea spune că nu ne interesează, oricum Dallbogg nu are o cotă de piaţă importantă în ţara noastră, însă eu zic să vă mai gândiţi.

Conform unei analize din martie 2025 a celor de la economica.net, românii cumpără asigurări RCA după un singur criteriu: preţul cel mai mic.

În România anului 2025 există 3 companii care vând poliţe RCA în baza paşaportului european: Axeria Iard (Franța), Dallbogg (Bulgaria) și Hellas Direct (Cipru). Acestea îşi desfăşoară activitatea fie prin intermediul sistemului Freedom of Establishment (orice firmă reglementată și supravegheată într-o țară membră UE poate vinde asigurări în altă țară membră prin deschiderea unei sucursale, supravegherea făcându-se însă din țara de origine), fie prin cel al sistemului Freedom of Service (acesta nu impune înființarea unei sucursale în România, ci permite vânzarea directă din țara de origine, prin brokeri locali).

Dacă sistemul FOE este mai echilibrat, în sensul că există totuşi o sucursală în ţară (reclamaţiile însă se depun în ţara de origine), cel FOS este unul al norocului (noroc să te bage cineva în seamă, noroc să îţi recuperezi banii, noroc să ţi se respecte drepturile, noroc…🤯).

Axeria Iard și Hellas Direct funcţionează prin sistemul FOE (deci mai există ceva urmă de încredere), în timp ce Dallbogg funcţionează prin sistemul FOS.

După cum este lesne de înţeles, toate aceste 3 firme oferă şi cele mai mici preţuri din piaţă. Axeria Iard și Hellas Direct sunt prezente de ceva timp în România, astfel că în 2024 au fost alese de mai bine de 2 milioane de români, iar Dallbogg vine tare din urmă.

Ţinând cont de ce s-a întâmplat în Polonia şi de istoricul pieţei de profil din ţară, mare atenţie la Dallbogg. Compania bulgară pare a fi un nou pericol pentru sectorul poliţelor RCA.

Sursa: economica.net
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Dacia ar putea lansa în vara acestui an un cvadriciclu electric fabricat în România, la un preţ de aproximativ 6000 de euro

În toamna anului trecut, Dacia făcea valuri cu conceptul Dacia Hipster. Acest autovehicul 100% electric de 3 metri lungime, 1,53 metri înălţime şi 1,55 metri lăţime, promitea să devină un partener ideal în jungla urbană.

După două luni dezastruoase, piaţa auto de maşini noi din România îşi revine uşor în martie 2026, ajutată de vânzările bune ale maşinilor electrice

Primele două luni ale anului au fost dezastruoase pentru piaţa auto de maşini noi din România, numărul înmatriculărilor fiind în scădere cu 29.93% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025.

Dacia explică de ce vânzările din Europa au scăzut cu aproape 30% în 2026

Vânzările Dacia în primele două luni din 2026 în Europa sunt pe un minus îngrijorător, acestea ajungând la un total de 65.252 unităţi, adică în scădere cu aproape 30% vs aceeaşi perioadă din 2025.