Am folosit un soundbar Samsung în urmă cu mulți ani de zile. Era puternic și își făcea treaba ca să spun așa. Nu mai țin mint de ce, dar după modelul respectiv am ales să nu mai folosesc un astfel de produs.

Am prieteni ce folosesc soundbar-uri pentru smart TV și nu numai, le conectezi prin bluetooth sau Wi-Fi la smartphone, pot prelua comenzi prin Alexa sau asistentul vocal Google etc.

Samsung este lider pe piața de soundbar-uri la nivel global, pentru al 9-lea an consecutiv

Cele trei boxe Google își fac treaba în living și nu cred că voi face pasul spre un soundbar. Totuși, există o piață pentru acest tip de dispozitive, iar Samsung a trimis un comunicat în care ne spune că este lider pentru al 9-lea an consecutiv. Pe piața de televizoare ocupă poziția no. 1 de…, 17 ani.

Samsung și-a acontat 20.2% din piață în funcție de valoarea produselor vândute și 18.4% din volumul vânzărilor într-un studiu realizat pe 2022 de către FutureSource Consulting.

Vârful de gamă din 2023 este HW-Q990C cu sistem de tip 11.1.4 și certificare Dolby Atmos. Încorporează Q-Symphony 3.0 ce analizează și procesează canalele vocale, iar sunetul ar fi sincronizat mai bine pentru fiecare difuzor din soundbar. Nu a ajuns încă în oferta magazinelor românești. Prețul pe Amazon.com este în jurul a 1700 de dolari.

Modelul HQ-Q990B îl descoperiți în oferta eMAG🔗.

Declarație oficială:

„Samsung este dedicat să ofere clienților săi o experiență de divertisment de top în propriile lor locuințe, care să le satisfacă nevoile în continuă evoluție”, a declarat Cheolgi Kim, vicepreședinte executiv al Visual Display Business la Samsung Electronics. „Soundbar-urile Samsung sunt partenerul perfect pentru televizoarele Samsung, cu capabilități de redare a sunetelor la cel mai înalt nivel și care aduc cu sine caracteristici audio inteligente și o conectivitate îmbunătățită.”

Care este experiența voastră la nivel de soundbar? Ați mers pe mâna Samsung?

Categorii: audio

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.