Egiptenii vor să readucă la viaţă bătrânul tractor românesc U650

/
/
3 nov. 20
/

România şi Egipt sunt ţări partenere de zeci de ani în domeniul agriculturii, ţara noastră exportând doar în perioada iulie 2019 – ianuarie 2020 peste 759.000 tone de grâu. România furnizează statului african şi tehnologie în acest domeniu, chiar dacă de cele mai multe ori nu este cea mai nouă.

Săptămâna aceasta secretarul de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Iulian Cristian Simu, a avut o întrevedere, la Cairo, cu domnul general locotenent Abdel Moneem El-Terras, președinte și director general al Organizației Arabe pentru Industrializare (OAI). Cel din urmă a propus României inițierea unui proiect de revitalizare a tractorului românesc U650 folosind cele mai noi tehnologii.

Solicitarea vine în contextul în care ţările africane au nevoie de tehnologii moderne în agricultură, însă resursele dedicate investiţiilor sunt reduse. Chiar dacă un U650 retehnologizat nu va putea concura la capitolul dotări electronice și tehnice cu tractoarele echivalente ale producătorilor vestici, el va rămâne totuși o bună opțiune pentru fermierii mici și mijlocii al căror interes este să aibă un tractor fiabil, simplu de utilizat și durabil în timp, mai ales că prețul de achiziție și costul mentenanței sunt reduse.

Sursa: profit.ro
Categorii: gAuto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Dacia ar putea lansa în vara acestui an un cvadriciclu electric fabricat în România, la un preţ de aproximativ 6000 de euro

În toamna anului trecut, Dacia făcea valuri cu conceptul Dacia Hipster. Acest autovehicul 100% electric de 3 metri lungime, 1,53 metri înălţime şi 1,55 metri lăţime, promitea să devină un partener ideal în jungla urbană.

După două luni dezastruoase, piaţa auto de maşini noi din România îşi revine uşor în martie 2026, ajutată de vânzările bune ale maşinilor electrice

Primele două luni ale anului au fost dezastruoase pentru piaţa auto de maşini noi din România, numărul înmatriculărilor fiind în scădere cu 29.93% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025.

Dacia explică de ce vânzările din Europa au scăzut cu aproape 30% în 2026

Vânzările Dacia în primele două luni din 2026 în Europa sunt pe un minus îngrijorător, acestea ajungând la un total de 65.252 unităţi, adică în scădere cu aproape 30% vs aceeaşi perioadă din 2025.